Bravo jucătorilor, rușine pentru teren!

Nu este un coșmar pe care îl trăim periodic, este dovada că nu ne mai facem bine

Probabil că terenul de pe Arena Națională spune ceva despre noi toți, nu numai despre „gospodarii” stadionului. Suntem nu doar părtași, ci și complici ai acestei stări de nepăsare cronice. Așa că batalioanele acelea române invocate de scenografia dinamovistă riscă să își rupă picioarele înainte să facă România Mare.

Din fericire, noi suntem la Marele Derby, nu la Războiul de întregire. Atacat mișelește în fibra lui, fotbalul trebuie totuși să își consume a 174 ediție. Este acel meci care de decenii alimentează pasiuni și energii. Revenirea lui Rednic la Dinamo, însoțită de toată butaforia de care este capabil un copoi bătrân, pigmentată cu discursuri motivaționale și mesaje emoționante, nu este însă suficientă pentru ca Nistor și compania să reziste în fața unei echipe mai tehnice, mai puternice.

Asta ne spun toți specialiștii. Să îi credem? Benzar contra Sorescu, Teixeira contra Cooper, Gnohere contra Popa, luăm nu chiar la întâmplare câteva exemple. Surprinzător, disciplina de joc impusă de Rednic compensează diferența de valoare vizibilă aproape la orice fază, la orice schimb de pase. Dăruirea lui Nistor dusă aproape de ideea de sacrificiu sportiv și rafinamentul tehnic al lui Salomao pus în slujba grupului fac ca Dinamo să fie periculoasă, deși ajunge mai rar la poarta adversă. Foarte rar.

Penaltyul obținut de Popa și transformat responsabil de Salomao arată un 1-0 demn de filme de ficțiune pentru Dinamo pe tabelă la finalul primei reprize. Minunea ține până la ieșirea de la cabine. Al doilea penalty dictat de Kovacs, pentru roș-albaștri, după faultul lui Cooper, pare să pună în ordine lucrurile. Golul egalizator vine scremut, fiindcă Gnohere bate previzibil, iar Penedo apără. Doar că Tănase urmărește și înscrie spre disperarea dinamoviștilor. Gnohere își continuă recitalul de prostii și după un fault de ligă sătească asupra lui Cooper ia cuvenitul cartonaș roșu.

Nu are rost să discutăm despre virtuțile și spectacolul derbyului. Dar este cazul să aplaudăm implicarea tuturor jucătorilor care au evoluat împotriva ororii de teren pe care România centenară îl poate pune la dispoziție celui mai important meci al fotbalului nostru.

Oamenii aceia au transpirat, au pus suflet și nu au jucat la alibi, cum le-ar fi fost la îndemână. Au sfidat mizeria pe care au fost obligați să își facă meseria. Cu om în plus, Dinamo a dominat finalul de meci. FCSB a aspirat energia adversarului și a arătat că plusul de tehnică te poate ajuta și pe un maidan.

Avem o sută de ani de istorie împreună și un milion de motive să ne fie rușine. Iar fotbalul nu este neapărat unul dintre acestea, cum își închipuie unii.