Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Chin, Kenin

Acum ne putem permite un zâmbet. Terminăm și noi obosiți meciurile Simonei. Ne dor toate. Mușchi, articulații, capul. La fel ca ea simțim cum ne înțeapă ba coapsa dreaptă, ba aia stângă. Dar știam că a fi suporterul Simonei nu […]

...

Celelalte

Tabloul WTA afişează 6 românce în prima sută mondială. Încă. Suntem în compania selectă a naţiunilor de tradiţie ale tenisului. Cehia, Statele Unite, Rusia, Germania, Spania. La ce disciplină ne mai putem lăuda cu aşa ceva? Întrebarea o punem cu […]

...

Sfârșit de coșmar, început de speranță

Prudentă, Simona ne avertiza că urmează un meci greu. Eurosport a inserat o porțiune de interviu cu numărul 1 WTA chiar în debutul meciului cu Kaia Kanepi, când românca tocmai câștigase un game pe serviciul adversarei. Dar Simona anticipase corect, […]

...

Despărţirea de Andy

Retragerea unui mare sportiv se poate consuma în mai multe feluri. În triumf sau în uitare vecină cu indiferenţa. În tristeţe apăsătoare, cuplată cu emoţie grea. Cunoscând personajul, a lui Andy Murray nu avea cum să fie altfel decât tristă […]

...

Oh, merde!

Pe Patrick Ekeng l-au mai ucis indolenţa, nepăsarea, suficienţa, plictiseala şi sictirul pe care unii dintre ai noştri le afişează ca pe nişte medalii. Tuturor acestora li se adaugă şi rasismul, da. Şi, apropo, acelea nu sunt medalii. Sunt tinichelele […]

...

Fecesebecefere, fotbalul nostru unde e?

Tactică, ambiție, încrâncenare. Și un pic de nebunie pe final. 1-1. Două goluri, zero ocazii. Cam puțin la acest mult trâmbițat derby

Permalink to Fecesebecefere, fotbalul nostru unde e?
duminică, 29 aprilie 2018, 11:04

Sterp. Un derby care începe rău. Și nu naşte nimic în afară de ambiţie plată şi de încrâncenare cu gust de catran. FCSB-CFR, 0-0 la pauză.

Zero la zero şuturi pe spaţiul porţii. Zero acţiuni periculoase, zero pase filtrante, zero driblinguri. Zero Kelvin, inginerii ştiu de ce. Umaniştii, mai puţin. Fără să ai vreo bucurie estetică începi totuşi să te relaxezi.

Pentru că înainte de meci te simţeai cumva vinovat. Răutăţi. Nu faţă de fotbalişti, cu mici excepţii ei dansează pe muzica pusă de antrenori. Şi hai să nu mai supralicităm personalitatea fotbaliştilor care trec peste cuvântul omului-cheie de pe bancă.

Dar sentimentul acela de vinovăţie persistă. Te gândeşti. Ai fost prea dur cu Dan Petrescu. Ai exagerat atunci când l-ai descris ca pe un apucat, care protestează şi când adie vântul spre poarta lui Arlauskis. Ba nu ai exagerat nimic.

Începe meciul, pe teren nu se întâmplă nimic în afara unei lupte surde. La marginea terenului însă este iureş. De ce? Iaca-aşa. Domnu’ Dan protestează la orice aut, la fiecare duel terestru şi aerian. Fără supărare, domnu’ Dan, trebuie să ne calmăm. Altfel devenim caz clinique, ca să zicem aşa.

Repriza secundă arată un fotbal mai tăios. Mingea ajunge mai mult dincolo de linia careului de 16 metri şi jucătorii au nu doar contact vizual, ci şi tactil atunci când se încaieră. De exemplu, în minutul 60, după un fault inventat de Istvan Kovacs a cărui victimă ar fi fost Florin Tănase.

Care, fiinţă sensibilă, cade şi la o răsuflare mai grea a lui Vinicius sau a lui Boli. Noroc că Budescu şutează în zid. Noroc pentru că ar fi fost fructul otrăvit al unei greşeli de arbitraj, nu din cauză că FCSB nu merita să deschidă scorul.

Dar meritau elevii lui Gigi Becali să conducă? Fuseseră ei mai buni, mai clari şi mai direcţi pe poartă? Nici vorbă! Nu pentru că nu puteau, ci din cauză că se temeau. Ca și adversarii. Teama reciprocă, o boală cu transmitere directă.

O ţinem tot în întrebări și la 1-1. Schimbă imaginea de ansamblu golul lui Djokovici? Dar cel egalizator al lui Planici, reușit în prelungirile partidei? Când echipele se trezesc la viață și arată cum am fi vrut să arate din primul minut. Nu, cele două goluri nu schimbă nimic, nici măcar ordinea în clasament. Dar ne amăgesc că putea fi mai bine.

Reuşita mijlocaşului ceferist este chintesenţa pragmatismului petrescian. Şi o mostră de noroc. Că dacă ne spune cineva că a fost o fază îndelung exersată la antrenamente, chiar că trebuie toţi să ne internăm. Pentru analize de glicemie, ce altceva? Ce aţi crezut? Iar golul lui Planici este dovada că nu există sistem invulnerabil, oricât se chinuie Dan Petrescu să găsească piatra filosofală a jocului defensiv.

Mi-ar plăcea să cred că Nicolae Dică și Dan Petrescu au văzut Craiova-Viitorul. Și mai mult mi-ar plăcea să cred că le-a plăcut. Dar mă îndoiesc.

Comentarii (56)Adaugă comentariu

IO (65 comentarii)  •  2 mai 2018, 3:32

Fotbalul romanesc este pentru George Nicolescu. , daca tot l-ati parafrazat. Bun de radio pt ca nu are fazta de televiziune. Si daca se mai naste vreun Domozina... va fi un fotbal de valoare vest-europeana... la radio.

haideusicfr (138 comentarii)  •  3 mai 2018, 7:02

Arlauskis si Hategan sunt cheile succesurilor CFR-ului.

Ciollo (6 comentarii)  •  3 mai 2018, 16:40

Dar voi, jurnalisti gsp, deontologia profesionala unde e???

Comentează