POsaka

Ce se poate scrie despre un meci în care numărul 1 mondial pierde în faţa numărului 44 reuşind să îşi adjudece doar 3 game-uri?

Aparent, sunt puţine de spus. A fost ceea ce se cheamă o întâlnire fără istoric. Simona Halep-Naomi Osaka 3-6, 0-6. Japoneza a evoluat consistent, curajos, a lovit constant tare, variat, a impus tempoul. A fost aproape insolentă prin maturitatea jocului ei. La polul opus, Simona s-a arătat nesigură, fără vlagă, grăbită şi nervoasă. Iritată de ceva. Şi uite că, forţat de evenimente, urmez sfatul unui cititor fidel. Ai răbdare, scrie, domnule, despre Simona la finalul competiţiei!

Teoretic, omul avea dreptate, doar teoretic. I-am explicat cu toată delicateţea de care sunt capabil că meseria de ziarist la un cotidian nu îţi permite răsfăţul acesta.

Cea mai grea înfrângere

Aş fi preferat să încalc iar îndemnul cititorului şi să vin cu un editorial despre Simona înainte de finala ei cu Kasatkina. N-a fost să fie. Constrâns de deznodământul meciului, scriu despre o înfrângere grea, poate cea mai grea din epoca modernă şi contemporană a Simonei. De când este în Top 10, de când aparţine clubului select al jucătoarelor care se bat pentru supremaţie. Întrebarea este dacă liderul WTA a pierdut forţat în faţa japonezei Osaka. Sau fortuit? Adică întâmplător, ca rezultat al unei excepţionale forme de moment a adversarei, cuplată pe o dispoziţie rea a campioanei noastre.

Mi-e teamă că nu avem un răspuns. Nu avem fiindcă nu ne ajută deloc nici Simona.

„Nu am fost pregătită să joc acest meci şi am evoluat prost. Am jucat bine până la 4-3, dar apoi mi-am pierdut concentrarea, nu ştiu de ce”.

Mirosea a praf de puşcă

Nici Darren Cahill nu a primit un răspuns atunci când a venit la marginea terenului. Osaka avea deja 1-0 la seturi şi 3-0 în al doilea. Întrebarea lui, pusă cu toată precauţia de care este capabil un bun pedagog care ştie că are un elev strălucit, dar dificil, a rămas suspendată în tăcerea agresivă a Simonei. Mirosea a praf de puşcă în aer la Indian Wells. Se simţea asta de la Bucureşti, prin ecranul televizorului. Cahill vorbea, ea tăcea cufundată în fluidul vâscos al gândurilor negre. El spunea lucruri de bun-simţ, sugera soluţii tehnice şi propunea schimbări de perspectivă. Ea tăcea privind în gol, poate spre tribunele unde nişte români mai găseau puterea să fluture steagul tricolor.

Găurile negre ale Simonei

Nu o condamnă nimeni pe Simona că a pierdut o semifinală la Indian Wells. Mai ales că rivalele au ieşit din competiţie mai devreme. Nu trebuie să ne indignăm nici pentru modul în care a fost învinsă. Scorul arată înfiorător. Se întâmplă, tenisul este nu doar un sport foarte frumos, ci şi parşiv. Nemilos. Dar! Oricât ai fi de pozitiv, recunoscător şi admirativ necondiţionat faţă de meritele unei campioane cum este Simona, aşa cum bunăoară ne pretindea deunăzi Nick Dică, nu poţi să nu observi găurile negre în care plonjează ea uneori. Că tot e la modă, dragă, să tratezi subiectul găurilor negre şi al naşterii Universului acum, după moartea lui Stephen Hawking.

Monologuri şi ghiduşii

Convorbirile Simonei cu Darren Cahill candidează la un supermanual de psihologie. Nu doar sportivă. Şi am fi nedrepţi cu destule dintre colegele de circuit ale Simonei dacă am vorbi numai despre „on court coaching”-urile româncei. Este acolo, în partidele circuitului WTA, material nesfârşit privitor la eternul feminin. Concentrându-ne pe cazul nostru, la tandemul Halep-Cahill vorbim, de fapt, despre nişte monologuri. În care el explică, analizează, psihanalizează, iar ea nu răspunde. Sau, foarte rar când o face, vorbeşte monosilabic. Peisajul ăsta contrastează puternic cu filmuleţele postate pe reţelele de socializare. Secvențe din zilele de pauză, în care el şi ea se dedau la tot soiul de ghiduşii menite a demonstra legătura nu doar profesională, ci şi de camaraderie dintre elevă şi profesor. Nu pare să fie teatru.

Încă o fisură

Simona Halep şi-a securizat locul 1 mondial la Indian Wells. În primul rând prin propriile eforturi, iar în secundar prin ajutorul indirect al rivalelor: Pliskova, Wozniacki, Muguruza. Halep şi-a asigurat primul loc în ierarhia mondială până dincolo de sezonul de zgură, ceea ce este imens, dar mi se pare că a mai adăugat o fisură în relaţia ei cu antrenorul. Aici, la comunicare, la dialog real, ar mai fi de lucru serios pentru Simona.

Altfel, nu va înţelege nici ea, nici noi cum a demolat-o o jucătoare mai prost clasată cu 43 de locuri. Tânără, talentată, inteligentă, dar mult mai slab cotată. E nevoie ca Simona să înţeleagă ce i se întâmplă pentru a merge cu adevărat mai departe, nu doar să spună „Mâine e o nouă zi”. Aşa cred, dragă Nick, cu toată profunda admiraţie pe care i-o port. I-o purtăm, îndrăznesc să generalizez.