Un an fără Vasile Avram
Am analizat la sînge ce nu a făcut Răzvan Burleanu. Foarte bine! Dar ce ar fi făcut tatăl basoreliefurilor dacă ajungea şeful fotbalului românesc?
Răzvan Burleanu şi echipa lui au intrat în al doilea an de mandat în zgomot de […]
Am analizat la sînge ce nu a făcut Răzvan Burleanu. Foarte bine! Dar ce ar fi făcut tatăl basoreliefurilor dacă ajungea şeful fotbalului românesc?
Răzvan Burleanu şi echipa lui au intrat în al doilea an de mandat în zgomot de zurgălăi, ca să nu zicem de tinichele. Unele atîrnate de ziarişti, altele de procurori. Şi unii, şi ceilalţi îşi fac meseria. Ultimii anchetează felul în care a plecat Victor Piţurcă de la echipa naţională, după o sesizare a uneia dintre conştiinţele vii ale naţiei: Adrian Mititelu. Practicînd o meserie mai nuanţată, jurnaliştii au pus în balanţă promisiunile şi realizările încă noii conduceri a FRF. Aşa cum stă bine presei, tonul general a fost critic. Temele cele mai des întîlnite în articole şi în emisiunile de profil au fost cele legate de mărirea numărului de mandate ale preşedintelui Federaţiei, de la două la trei, numirea grecului Vassaras în fruntea arbitrajului românesc şi, bineînţeles, despărţirea lui Piţurcă de naţională, fără ca fostul selecţioner să fi achitat vreo despăgubire. Exact obiectul anchetei DNA.
Uităm totuşi ceva foarte important în această întrecere capitalistă de a-i mai trage una lui Burleanu şi apropiaţilor lui. În timp ce îi măsurăm dioptriile, îi analizăm ţinuta vestimentară şi îi amendăm limbajul corporatist tînărului şef al FRR nu ne gîndim cum ar fi arătat acelaşi fotbal dacă alegerile ar fi fost cîştigate de Vasile Avram. Contracandidatul de acum un an. Bănuiesc că nu l-aţi uitat pe Vasile Avram, fostul şef al CCA şi al AJF Bucureşti. Şi al altor comitete şi comisii unde se fac şi se desfac basoreliefurile fotbalului românesc. De aceea, încerc acum şi aici un gest reparatoriu. Al cărui subiect nu este „Un an cu Burleanu”, ci „Un an fără Vasile Avram”.
Şi, fiind vorba despre un fost cavaler al fanionului şi al microfonului, să începem cu arbitrajul. S-ar fi însănătoşit. S-ar fi asanat. Ar fi devenit performant şi permeabil la nou. Evident, Marius Avram, fiul lui Vasile, ar fi ajuns din nou cel mai bun din breaslă, mai ales că s-ar fi aflat sub oblăduirea lui Gheorghe Constantin „Vîlcea”, instalat de tăticu şef peste CCA. Astfel, Haţegan n-ar mai fi zburdat el aşa prin toate străinătăţurile, iar Cristi Balaj nu s-ar mai fi plîns că este persecutat. Aşa cum spuneam, Legea basoreliefului ar fi fost baza reformei din arbitraj, după cum este sigur că domnul Vasile Avram nu şi-ar fi pierdut timpul cu centrele zonale ori cu recensămîntul tinerilor jucători români din afara graniţelor. Nici cu examenele de numire ale antrenorilor la naţionalele de tineret. Cumetria ar fi fost vectorul acţiunilor regimului avramist, iar şampania Moet et Chandon, lubrifiantul universal. Cu experienţa pe care o are, dl Avram senior le-ar fi aranjat pe toate din condei, fără să se mai încurce cu tot soiul de exerciţii democratice. Ca ăştia mici, care au cîştigat alegerile profitînd de neatenţia serviciilor. Sau de atenţia lor?
Asta este o întrebare. Nu am date să răspund la ea, aşa că mă plasez, nepopular, în tabăra foarte restrînsă a celor care încă mai speră că Burleanu şi echipa vor trece peste bîlbîieli, cheltuieli anapoda şi zone gri în relaţia cu instituţiile Statului. Căci dacă suspinăm după Naşu’ sau, mai rău, după Vasile Avram, înseamnă că nu avem nici imaginaţie, nici viitor, ci doar nostalgie bolnavă.