Boala adevărată a lui Gigi. Cinismul

Conform modelului brevetat în România, Steaua se simte cel mai rău atunci cînd trebuia să se simtă cel mai bine.

Teoretic, eu şi Gigi Becali avem în comun o afecţiune medicală. Amuzaţi-vă, dar nu vă gîndiţi la megalomanie. Boala cu […]

Conform modelului brevetat în România, Steaua se simte cel mai rău atunci cînd trebuia să se simtă cel mai bine.

Teoretic, eu şi Gigi Becali avem în comun o afecţiune medicală. Amuzaţi-vă, dar nu vă gîndiţi la megalomanie. Boala cu pricina este hernia cervicală de disc. Mai dureroasă şi mai parşivă decît o anunţă denumirea, hernia cervicală presupune în cazurile grave chiar o intervenţie chirugicală destul de complicată. Nu intru în limbaj de specialitate pe care oricum nu îl stăpînesc, vă spun doar că atunci cînd l-am văzut pe omul nostru cu gulerul cervical era gata, gata să îl cred. Mă trecuse un sentiment de co-compasiune ca să zic aşa. Asta numai pînă în momentul în care le cerea imperios judecătorilor să îl elibereze. Ca să se poată opera. Şi musai în străinătate. Ca argument definitiv, pacientul invoca amorţirea picioarelor.

Cînd suferi de hernie cervicală de disc îţi pot amorţi mîinile, nicidecum picioarele. Acesta este un adevăr medical pe care îl poate confirma orice stagiar. În schimb, cînd suferi de cinism, îţi baţi joc de echipă şi de jucători. Acesta este un diagnostic real, nu unul inventat, pentru care nu îţi trebuie studii medicale şi care poate fi confirmat de jucători, antrenori şi suporteri. Hectarele de minciuni şi pogoanele de închinăciuni au căzut la picioarele deţinutului de la Poarta Albă în ziua liberă acordată de Administraţia Penitenciarelor. Zi în care patronul Stelei „a făcut spectacol”, cum le place să spună unor producători de televiziune. De fapt, ziua în care Gigi Becali şi-a dat arama pe faţă în faţa microfoanelor care i-au înghiţit avide elucubraţiile. Minciuna cea mai mică, recunoscută poznaş, fusese aceea cu hernia cervicală. Stătuse şi el cu gîtul niţel strîmb, să-i impresioneze pe judecători. O „aroganţă”, acolo, ce mai conta că nişte doctori se pretaseră şi ei la mascaradă? Ce mai contează că zeci şi sute de doctori procedează la fel cu zeci şi sute de deţinuţi-bolnavi închipuiţi?

Aroganţa cea mare urma pe parcursul aceleiaşi rodnice zile, în care mucenicul din Pipera se lepăda de iubirea pentru Steaua. Ca de Satana. Te lepezi de Steaua? Mă lepăd! Te lepezi de Satana? Mă lepăd, dar contra cost! Nu o iubise niciodată, nu ştia el nici ce se întîmplase la Sevilla pe 7 mai 1986, dar de-a lungul vremii dăduse senzaţia că i-ar păsa, că vrea să înveţe. Şi că îşi tratează clubul cu o afecţiune pe care nu o ai pentru o simplă afacere. Aiurea! Puşcăria nu l-a făcut mai înţelept pe Gigi Becali, ci doar mai cinic. Îl interesează doar banii, nu gloria Stelei. S-a spovedit în direct, pe canalele de ştiri. Ce nu a mărturisit este de ce a devalizat clubul. Un bun patron nu îşi decapitalizează afacerea. Un bun creştin nu îşi lasă angajaţii care îi bagă milioanele de euro în buzunare să numere lunile rămase pînă la leafă. Lunile, nu zilele.

Povestea discuţiei dintre patron şi jucătorii stelişti este cît se poate de reală. Cu asta, explodează şi ultima gogoaşă despre patronul-binefăcător-investitor din fotbalul românesc. Acum avem şi o posibilă explicaţie pentru apatia steliştilor din finala Cupei României, dincolo de ardoarea băieţilor antrenaţi de Isăilă. Şi mai avem un avertisment pentru sezonul care vine. Nici Steaua nu se simte prea bine. Înainte să vă bucuraţi, aşa cum vi s-a întîmplat, mi se pare, în cazul lui Dinamo, al Rapidului ori al Craiovei, gîndiţi-vă cu ce rămînem dacă se îmbolnăveşte şi oaia vecinului Gigi.