Duşmanul lui Pufi

După înfrîngerea în faţa Pandurilor, portarul dinamovist căuta un vinovat. Aproape că îl găsise în persoana lui Bilinski

Cristi Bălgrădean nu are nimic în comun cu Kamil Bilinski. Deşi joacă la aceeaşi echipă. Asta s-a înţeles foarte clar la sfîrşitul […]

După înfrîngerea în faţa Pandurilor, portarul dinamovist căuta un vinovat. Aproape că îl găsise în persoana lui Bilinski

Cristi Bălgrădean nu are nimic în comun cu Kamil Bilinski. Deşi joacă la aceeaşi echipă. Asta s-a înţeles foarte clar la sfîrşitul partidei Dinamo-Pandurii. Dinamo, echipa lui Bilinski, pierduse cu 3-2. Dramatic, în prelungiri. Chiar dacă el reuşise să înscrie de două ori, egalînd la 1 şi la 2. Atacantul polonez prinsese un meci bun spre foarte bun, primul de cînd a venit la Dinamo, iar decepţia lui era  pe măsură. Cînd Cristi Balaj (domn’ arbitru, fusese penalty cît casa atunci cînd Lazăr era aruncat din careu de un adversar cu un element acceptat la hochei, bodicecul!) a fluierat de final, Kamil s-a întins pe gazon şi a contemplat chipul urît al înfrîngerii. Nimeni nu s-a apropiat de el.

Cealaltă Dinamo, echipa lui Bălgrădean şi a lui Stoican, pierduse tot cu 3-2 în faţa Pandurilor, dar nu se ştie de ce. Antrenorul nu avea nici o explicaţie de natură tehnică, înşira în schimb un fluviu de clişee. Declaraţiile de la sfîrşitul meciului. Să fim bărbaţi, să ne refacem psihic, să strîngem rîndurile că şi mîine-i o zi, meciul care contează e următorul. Şi tot aşa. Îşi doriseră „foarte”” mult victoria, fusese o întîlnire ” foarte dificilă”, urma alta, cu Steaua, şi mai „dificilă”. Situaţia în sine a echipei era „dificilă”. Plus încă vreo 4-5 cuvinte repetate obositor şi previzibil. Buget de criză, vocabular de austeritate.

Bălgrădean nu era supărat, era iritat. Ceva îl enerva. Poate luminile camerei TV. Poate întrebările altfel la obiect ale reporterului Viorel Grigoroiu. Greu de identificat motivul. Ipocrit, cu faţa aia de om plictisit de toţi şi de toate, „Pufi” a amintit ceva de minunaţii suporteri care îi susţin meci de meci. Tocmai fuseseră fluieraţi de minunaţii suporteri care s-au prins de suficienţa şi subţirimea idolilor. Bălgrădean nu a găsit nici el o explicaţie fotbalistică pentru eşec, discuţia a virat ca de obicei către zona mistică. Ghinion de neşansă ca să zicem aşa. Portarul a reacţionat neaşteptat  (urît?) atunci cînd a venit vorba despre cele două goluri ale lui Bilinski. S-a strîmbat de parcă le marcasera Chipciu sau Stanciu în buturile apărate de el. A urmat un „Bravo lui” repetat care nu conţinea nici pe departe aprecierea coechipierului, ci doar ranchiună. La ce bun dacă tot am pierdut?, a mai bălmăjit „Pufi”.

Bună întrebare, domnule fotbalist dinamovist. Încerc să îţi răspund eu. Golurile lui Bilinski v-au întors în meci, dar voi, cam toţi ceilalţi, n-aţi făcut aproape nimic să daţi consistenţă reuşitelor lui. Totul debutase cu piruetele bezmetice alle lui Boubacar. Apoi a venit aratul unui ogor de asfalt, specialitatea lui Matei. Cătălin Munteanu e obosit. E oboseala vîrstei. Tu, dragă „Pufi” n-ai apărat nimic. Au fost trei şuturi pe spaţiul porţii, ai luat trei goluri. La golul 2 şi 3, un portar bun avea reacţie. Tu ai avut, dar întîrziată, mai mult pentru fotografi, ceea ce la un portar este egal cu zero puncte pe tabelă. Aţi jucat neglijent, colegii tăi din apărare au făcut marcaj larg cît Groapa din Ştefan cel Mare la lovitura liberă executată de Nistor, atunci cînd mai rămăseseră cîteva secunde din partidă. Aţi auzit de concentrare, de luciditate? Dom’ profesor Stoican vă mai zice şi chestii de-astea?

Pierdeţi fiindcă sînteţi superficiali şi îngîmfaţi, pentru că vi se pare tot timpul că are cineva ceva cu voi şi vă simţiţi datori să plătiţi nu ştiu ce poliţe, domnule „Pufi”. Urmează meciul cu Steaua. Ştiu că vă vedeţi înconjuraţi numai de duşmani. Veţi avea o şansă mare cu adevărat cînd îl veţi descoperi pe cel mai mare dintre toţi. Este Fotbalul şi-i persecută pe toţi cei care-l păcălesc.