Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Dinamo chiar arată a retrogradată!

Hagi nu experimentează cu Dinamo. Cu Dinamo are o datorie de plătit. În general, Viitorul se simte confortabil contra lui Dinamo. Și este foarte bine când fotbalul nu devine un spațiu al cumetriilor. După Aventura cu Sepsi, Viitorul pare să […]

...

Despre dezastru cu optimism

Dinamo joacă joi împotriva Viitorului. Și, dacă nu v-ați dat seama ori ați plecat urechea la șoaptele persoanelor rău intenționate, Dinamo se află într-o perioadă în care joacă bine. Asta este părerea antrenorului Adrian Mihalcea. Grav este că omul vorbea […]

...

O posibilă Craiova Maxima

A fost o pledoarie pentru curaj, atitudine ofensivă, pentru fotbal generos. CFR are meritul că a participat activ la spectacolul propus de olteni. Mijlocul terenului, acolo unde se plămădește jocul. Așa zic înțelepții fotbalului. Itu, Bordeianu, Djokovici contra Nistor, Mateiu, […]

...

Mai dăm afară motoreta? Mai râdem de juniori?

Atunci când un jucător supraponderal și în general neantrenat, cum este astăzi Adi Popa, zburdă pe flancul apărat de Kilyen și cu o frână de motoretă veritabilă își aruncă adversarul în alunecare ca pe pârtia de la Clăbucet, lucrurile sunt […]

...

Despre solemnitatea prostiei

O posibilă continuare a articolului „DJ Djoko și asimptomaticii gândirii” al colegului Radu Naum. Era un editorial despre faptele de vitejie ale bravilor tenismeni sârbi și ale tovarășilor bulgari, ruși de de alte naționalități care dau peste nas sistemului capitalist. […]

...

Lucian Boia prizonierul lui Gabriel Liiceanu

„Oricine poate distinge, nu doar prin aspect, ci şi prin temperament, un italian de un suedez, se pare însă că nu mai poate distinge, sau nu mai e convenabil să o facă, un african de un european. Poate doar privind […]

marți, 11 iunie 2013, 5:55

„Oricine poate distinge, nu doar prin aspect, ci şi prin temperament, un italian de un suedez, se pare însă că nu mai poate distinge, sau nu mai e convenabil să o facă, un african de un european. Poate doar privind cursa de 100 de metri: negrii sînt în faţă; vin şi albii din urmă, dar ceva mai încet. Să fie doar o chestiune de «cultură»?” – Lucian Boia, „Sfîrşitul Occidentului? Spre lumea de mîine”, Editura Humanitas, 2013

Lucian Boia este istoric, Gabriel Liiceanu este filosof. De fapt, Gabriel Liiceanu este de toate. Filosof, istoric, scriitor, lingvist, critic literar, critic de artă, conştiinţă civică, director de editură, realizator şi moderator de emisiuni şi de conferinţe. Aşa că, după cum observaţi, raportul de forţe dintre Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu este complet dezechilibrat. Unul nu îndeplineşte decît funcţia de reputat profesor de istorie care mai şi filosofează din cînd în cînd, pe cînd celălalt este o personalitate culturală enciclopedică greu de prins în tiparele lumii noastre.

Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu urmau să susţină la Ateneul Român o conferinţă dedicată ultimelor cărţi scrise de primul şi publicate cu concursul editurii conduse de cel de-al doilea. Spun urmau pentru că deşi conferinţa a avut loc, ea nu s-a consumat în sensul intelectual al termenului. Teoretic, lucrurile erau simple. Ultimele două cărţi ale domnului Boia – „De ce este România altfel?” şi „Sfîrşitul Occidentului?” au bătut toate recordurile de tiraj vîndut şi, peste toate, au născut un interes formidabil potenţat de polemică. Lumea care încă mai citeşte cărţi s-a împărţit în două tabere. Suporteri ai diagnosticelor istorice puse de Lucian Boia şi adversari ai acestora, oameni care văd în lucrările istoricului o lipsă crasă de patriotism, dublată de nu se ştie ce frustrări personale. „De ce este România altfel?” s-a vîndut numai pînă acum în 45.000 de exemplare, un tiraj fabulos pentru România, iar „Sfîrşitul Occidentului?” are 15.000 de copii vîndute în două luni de difuzare. Un triumf şi pentru „Humanitas”, editura condusă de dl Liiceanu avînd copyright-ul operei lui Lucian Boia.

De ce acest succes? Cum să reuşeşti pasul uriaş de la o lucrare ştiinţifică la un bestseller? Cum să coabitezi cu succesul? Cum poţi face şi cultură, şi audienţă de masă? Poţi spune cele mai serioase lucruri cu farmec şi cu umor, scurt şi atrăgător? Cît de sincer poate fi un istoric atunci cînd în discuţie apar miturile poporului căruia îi aparţine? Istoria este patriotică sau este o ştiinţă care trebuie să analizeze rece faptele înaintaşilor? Şi-a consumat Occidentul seva care a hrănit şi a împins înainte întreaga lume? Mai putem vorbi astăzi despre rase, sex şi religie? Mai avem voie? Spre ce absurdităţi ne poate împinge corectitudinea politică?

La aceste întrebări ar fi răspuns Lucian Boia dacă ar fi fost lăsat de Gabriel Liiceanu. Dar nu a fost. Lucian Boia a fost redus la ipostaza de spectator al lui Gabriel Liiceanu. Care Gabriel Liiceanu are o părere kilometrică despre orice. Cu o naturaleţe demnă de o cauză mai bună, autorul „Epistolarului” a transformat conferinţa într-un monolog personal, a (com)pus întrebări care durau peste un sfert de oră, l-a pus într-o situaţie delicat-jenantă pe invitat, a plictisit şi a enervat publicul care venise să-l asculte şi să-l vadă pe Lucian Boia. Pe Lucian Boia, nu pe Gabriel Liiceanu. Pe Lucian Boia, nu pe Gabriel Liiceanu! Pe…  Totul din narcisism. Sau dintr-o formă periculoasă de totalitarism intelectual în amestec cu cea mai neaoşă invidie. Cert este că noi, spectatorii, şi invitatul, trebuia să pricepem o dată pentru totdeauna dimensiunea cosmică a erudiţiei lui Liiceanu. La fel de cert este că sala mai avea puţin şi exploda de nervi.

Evenimentul fusese ratat încă din start prin cuvîntarea prolixă şi artificială a lui Andrei Dimitriu (fratele controversatului Sorin Dimitriu), ajuns nu se ştie cum instanţă culturală. După cum nici momentul muzical premergător conferinţei nu a realizat vreo subtilă trecere ideatică de la sunet la cuvînt. Însuşi locul ales pentru conferinţă nu a fost cel mai nimerit. Om cu umor şi practicant redutabil al autoironiei, Lucian Boia ar fi meritat un spaţiu neconvenţional, nu atmosfera apăsător academică a Ateneului. Altfel, sala a fost plină. Ca să citez o reporteriţă TV, „aproape arhiplină”. Lume de tot felul. Doamne şi domni eleganţi, hipsteri, studenţi, vedete discrete, cetăţeni certaţi cu igiena, dar dotaţi cu tablete iPad. Şi portarul naţionalei României la polo. Marea surpriza placuta. Pentru mine. România altfel.

De ce este România altfel? Pentru că Gabriel Liiceanu este mai presus de noi toţi.

Comentarii (54)Adaugă comentariu

livanu (1 comentarii)  •  13 iunie 2013, 7:46

domnule geambasu, fiti mai atent. domnii trebuia sa sustina… ati pus trebuiau. mama ei de gramatica. din start nici nu am mai fost curios sa vad ce scrieti. chestia ASTA O STIE ORICINE

nea alecu (7 comentarii)  •  13 iunie 2013, 9:09

De ce este acest articol altfel?
De ce nu se poate polemiza decat in termeni de peluza?(Ma refer strict la comentarii.)
Despre eveniment nu pot spune decat ca putea fi mult mai rau daca in locul lui G.Liiceanu ar fi fost ….Florin Piersic sau C.V.Tudor!

ss33 (8 comentarii)  •  13 iunie 2013, 9:41

Boia exista inainte sa publice la Humanitas iar Liiceanu e mare pentru cine prefera vorba goala in stil heidegerian-mioritic (adica un blablacu nuante neolegionare imbracate in cuvinte simandicoase). E culmea ca intr-o tara in care exista Flonda, Parvu sau Dumitru, noi vorbim despre Liiceanu. Ma intreb ce o cauta in departamentul de teoretica la Facultatea de Filosofie.

Andrea Catto (1 comentarii)  •  26 iunie 2013, 12:32

de ce este Romania altfel ?.. simplu….pentru ca aceasta conferinta trebuia sa inceapa la ora 1900…dar inceput la ora 1915 fara ca macar unul dintrei cei aflati pe scena sa isi ceara scuze pentru intarziere…una scriem si alta facem….trist…vom ramane mereu altfel , chiar si dumneavoastra domnule Boia!

Comentează