Ave Rafa, ave Serena!

„Sportul alb” este departe de a fi imaculat. Dar ce nevoie este de controale antidoping dacă avem meciuri istorice?

V-a plăcut semifinala Rafa Nadal-Novak Djokovici? Mai mult ca sigur că da. Probabil v-a plăcut mult de tot. A durat 4 […]

„Sportul alb” este departe de a fi imaculat. Dar ce nevoie este de controale antidoping dacă avem meciuri istorice?

V-a plăcut semifinala Rafa Nadal-Novak Djokovici? Mai mult ca sigur că da. Probabil v-a plăcut mult de tot. A durat 4 ore şi 37 de minute, a avut 5 seturi, intensitate, răsturnări de scor, dramatism, suferinţă, momente sublime, greşeli copilăreşti. De toate, plus victoria lui Rafa, care intră în a 8-a finală la Roland Garros. Toate cele 7 anterioare, cîştigate.

Dar înainte de a vorbi cu adevărat despre meci, cîteva date statistice furnizate de ITF, Federaţia Internaţională de Tenis, precedate de un principiu al Agenţiei Internaţionale Antidoping (WADA).

„WADA consideră că elementul-cheie în rezolvarea problemei dopingului în sport este intensificarea controlului în afara competiţiei”.
Să vedem cu cifre cum şi-a făcut treaba amintita instituţie în anii din urmă.

În 2008 şi 2009, nu a fost efectuat nici un test antidoping în afara competiţiei. În anii respectivi, au fost prelevate un număr total de 157, respectiv 135 teste în timpul competiţiei de la jucătorii/jucătoarele aflaţi/aflate pe listele ITF.

În 2010, au fost prelevate 10 probe în afara competiţiei, iar în 2011, 21.

În 2009, Rafael Nadal, Venus Williams, Serena Williams, Andy Roddick, Caroline Wozniacki şi Roger Federer nu au fost supuşi nici unui test antidoping. Jucătorii enumeraţi au cîştigat în cei doi ani amintiţi un total de 10 titluri de Grand Slam.

În 2010, tenisul a fost controlat antidoping în proporţie de 11%. Prin comparaţie, procentajul testelor efectuate la nivel global în alte sporturi este următorul: atletism – 46%, ciclism- 52%, rugby – 66%, înot – 67%.

Acum să vorbim despre meciul dintre Nadal şi Djokovici. Dar mai are rost să vorbim după ce am văzut că „sportul alb” este cel mai puţin controlat sport din Univers? Bineînţeles, tocmai de aceea. Putem discuta ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, iar usturoiul mîncat de imbatabilii noştri campioni miroase a sirop de trandafiri. Putem să fim inocenţi şi să ne minunăm de performanţa inegalabilului Rafa, omul pentru care nu există limite fizice. L-aţi văzut pe spaniol pierzîndu-şi suflul? L-aţi văzut panicat în faţa asaltului sîrbului Nole? Nici o secundă. Atlet impecabil, coordonare perfectă a loviturilor. Concentrare nepămînteană, precizie chirurgicală a loviturilor.

Există şi o altă variantă a discuţiei. Sinceritatea. Cea detestată de publicul care se hrăneşte cu exemple pozitive. De marele public, amator de poveşti frumoase cu eroi nemuritori. Sinceritatea. Varianta nepopulară, care vine la pachet cu înjurăturile cititorilor. Tabelul de mai sus mi-a fost semnalat de colegul Mitruţ Docan, care mi-a mai spus că înainte de a fi dovedit trişor, Lance Armstrong ajunsese să fie testat de 10 ori numai pe durata unui Tur al Franţei.

În tenis, Roger Federer şi Andy Murray cer ei să fie controlaţi. Este acelaşi tenis în care Rafa şi Serena plesnesc de sănătate după ce acum un an de-abia mai puteau să meargă. Este o victorie a voinţei. Şi a medicinei.