Critic, deci sînt ignorant

Obrăzniciile lui Bonetti trec drept dovezi de curaj. Jocul prost al echipei nici nu mai contează

Nu am cum să-i dau „like” lui Dario Bonetti pentru ultima postare pe Facebook. Şi nici nu mă număr printre prietenii lui din faimoasa […]

Obrăzniciile lui Bonetti trec drept dovezi de curaj. Jocul prost al echipei nici nu mai contează

Nu am cum să-i dau „like” lui Dario Bonetti pentru ultima postare pe Facebook. Şi nici nu mă număr printre prietenii lui din faimoasa reţea de socializare. Motivele fundamentale sînt două. Mark Zuckerberg este suficient de bogat şi fără mine, deci nu am cont pe Facebook. Şi gîndim diferit. Nu eu şi Zuckerberg, eu şi Bonetti. Fiind ziarist român, pornesc oricum cu un pasiv în ochii domnului din Peninsulă. Nu ştiu dacă i-aţi văzut grimasele pe care le face atunci cînd trebuie să ofere o declaraţie în faţa camerelor. Cît plictis şi cîtă superioritate emană dincolo de pletele lui de cavaler tomnatic al catenaccio-ului. Ca jurnalist şi consumator constant al fotbalului, mi-am format însă o părere critică despre felul cum antrenează Bonetti pe Dinamo. În viziunea lui, această atitudine ne-ar descalifica pe toţi, pasîndu-ne automat printre ignoranţi. Aşa a spus Dario B., cine mă critică ori e ignorant, ori e prost (educat). Şi parazit.

Nu mă număr nici printre prietenii lui Victor Becali, care susţine că presa din România îl pupă-n fund pe italian. Sau că e pe cale să o facă. Mai spune impresarul că un comportament similar al lui Mircea Lucescu în Italia i-ar fi adus un linşaj mediatic din partea presei peninsulare. În linii mari îmi închipui că are dreptate. Acolo nu merg obrăzniciile pe care şi le permit personaje gen Bonetti în România. În rest, nu Victor Becali este omul care să ne ţină dreapta cale în meserie. De la Luceşti pînă la Bonetti, presa noastră a reacţionat mai bine sau mai rău, fără să fie instrumentul nu ştiu căror interese. Dacă ar fi fost altfel, Bonetti şi Becali nu s-ar fi regăsit acum de aceeaşi parte a baricadei. Cu ziariştii la mijloc, pe post de sac de box.

Pînă acum o săptămînă-două, am crezut despre Dario Bonetti că este un antrenor aşa şi aşa, care are însă curajul să promoveze tineri în echipă. Mă mai gîndeam că fără să fie un mare tactician şi fără să debordeze intuiţie, Bonetti compensează în planul relaţiei cu jucătorii fără firmă. Modest din punctul de vedere al mijloacelor de exprimare profesională, dar un bun motivator. Am încercat între timp să înţeleg personajul care ne priveşte pe toţi ca pe băştinaşii cărora le închizi gura cu mărgele colorate din sticlă. Am descoperit un tip viclean şi oportunist, care a ştiut să obţină simpatia galeriei cultivînd relaţia cu unii lideri ai acesteia. A pozat în luptător pentru independenţa faţă de fraţii Becali, dar atunci cînd Cristea Opria, impresarul lui Luchin, a ţipat mai tare, fostul jucător al lui Poli şi-a cîştigat necondiţionat titularizarea. Automat, toată lumea care critică jocul prost al lui Dinamo se plasează în tabăra răilor. A servitorilor „albanezilor”.

Acum ar urma să scriem că Dario Bonetti este un personaj machiavelic. Aiurea, gînditorul din Florenţa merită urmaşi mai de soi. Bonetti este un intrigant mărunt adus la Dinamo într-un moment de criză profundă, tocmai pentru a închide gura suporterilor, care vor pricepe la un moment dat că sînt folosiţi. Banii lipsesc din Ştefan cel Mare, nu strategiile!