Generaţia Puţanu şi un tip ciudat

Peste cîţiva ani, fotbalul nostru va fi plin de ţucudeni cu Lamborghini, care îşi umplu burta cu pizza şi cu bere. Ole!

În peisajul cu oameni serioşi de la Federaţie a apărut un tip ciudat. Nu poartă burtă, nici ciocaţi, […]

Peste cîţiva ani, fotbalul nostru va fi plin de ţucudeni cu Lamborghini, care îşi umplu burta cu pizza şi cu bere. Ole!

În peisajul cu oameni serioşi de la Federaţie a apărut un tip ciudat. Nu poartă burtă, nici ciocaţi, nu-i atîrnă lanţuri de aur la gît, nu joacă table, nu ştie să învîrtă mititeii pe grătar. În schimb, întocmeşte rapoarte, care sînt la fel de ciudate ca el. Pe omul nostru îl cheamă Mihail Marian. Fundaş dreapta de mare meserie, a jucat 16 ani neîntrerupt în Regie, pe cînd Sportul Studenţesc încă mai era Sportul Studenţesc, adică o echipă studenţească. Numit recent în postul de director tehnic al FRF, Mihail Marian zis şi Cuchi, s-a apucat de treabă. Ignorat, privit ca un individ picat din altă lume.

De cînd s-a publicat raportul despre faptele de vitejie ale selecţionatei D19 (Derbedei sub 19 ani), statutul lui Cuchi s-a schimbat. Tipul ciudat a devenit şi incomod. Oamenii serioşi, oamenii de fotbal adevăraţi, domnii aceia responsabili pe care nu-i ia valul cu una, cu două au reacţionat. Nu zic nimic, încă. Mormăie în bărbie, schimbă priviri cu subînţeles. Îl tratează cu o milă amestecată cu reproş, ca să nu zicem dispreţ. Tratamentul destinat celor care au o infirmitate. Cine se crede şi ăsta? Ce îşi închipuie el, că schimbă lumea? Că noi nu ştiam? Ştiam, dar noi voiam să fim diplomaţi, să spălăm rufele murdare în familie!

Nu vom detalia prostiile pe care le-au făcut alde Puţanu şi Buzbuchi. Beţii, dezordine, mizerie, obrăznicii. Delegaţi UEFA scandalizaţi de comportamentul tinerilor derbedei români. Nu are rost să insistăm aiurea pe complicitatea lui Ovidiu Stîngă, pe nepăsarea lui Fane Iovan şi a lui Belodedici. Pe rolul decorativ al lui Romică Chihaia, conducătorul delegaţiei. Şi ştiţi de ce? Fiindcă toate astea au o rădăcină adînc înfiptă în solul patriei. Omul de fotbal. Şi o tulpină groasă, ca obrazul dînşilor. Conducătorul de club, indiferent ce nume poartă el în schemă. Iar mai sus, înaltul oficial. Lepefist, federal.

Înaintea uitucului Stîngă şi a depăşitului Iovan stau ca brazii conducătorii care vor să-l scoată de nebun pe Mihail Marian. Determinarea directorului tehnic al FRF e semn clinic, tovarăşi! Sinceritatea lui, o boală comportamentală. Domnii care l-ar vrea internat la balamuc pe Cuchi au alte standarde. În fond, sînt nişte umanişti. Se pliază pe necesităţile de moment. Pe interesele clubului. Au grijă ca moralul copiilor să nu sufere duane ireversibile. Ei au tact, dom’le, nu ca apucatul ăsta cu raportul lui. Ei cultivă fotbalistul cu defectele lui omeneşti. Ei cresc opere, nu caractere. Ce contează o beţie, urmată de un accident mortal? De ce să dramatizăm un viol sau un trafic de maşini furate dacă tînărul nostru e talentat şi la un moment dat geniul lui fotbalistic va produce un gol cu călcîiul?

În peisajul cu oameni serioşi ai fotbalului nostru a apărut un tip ciudat. Avem nevoie de mai mulţi tipi ciudaţi ca să ne vindecăm.