Cum devii dinamovist. Azi, Laurenţiu Rus

Punctul 1. Laurenţiu Rus este dinamovist convins. Laurenţiu Rus ne oferă o explicaţie ca să vedem că astfel stau lucrurile. Aceasta nu lasă loc dubiilor. Cînd vii la Dinamo, înjuri pe Steaua, spune Laurenţiu. El susţine că aşa procedează toţi […]

Punctul 1. Laurenţiu Rus este dinamovist convins. Laurenţiu Rus ne oferă o explicaţie ca să vedem că astfel stau lucrurile. Aceasta nu lasă loc dubiilor. Cînd vii la Dinamo, înjuri pe Steaua, spune Laurenţiu. El susţine că aşa procedează toţi cei care vin în Ştefan cel Mare sau cei care au fost crescuţi acolo. Înjuri temeinic marea rivală şi te-ai legitimat ca dinamovist.

Punctul 2. Laurenţiu Rus se pregăteşte pentru marele derby. Întrebat de colegii care l-au intervievat dacă se gîndeşte la cineva anume de la Steaua care ar putea reprezenta un pericol special, băiatul nostru rosteşte numele lui Martinovici. „Am auzit că a tot dat goluri din faze fixe. La meciurile steliştilor nu m-am uitat, că nu prind postul care transmite meciurile lor.”

Punctul 3. Laurenţiu Rus aşteaptă ceva anume din partea lui Cristi Borcea. Să vină la meci şi nu cu mîinile goale, ci cu o primă frumuşică. Ca să ne motiveze mai mult, adaugă Laurenţiu.

Scurte comentarii la punctele 1, 2 şi 3.
Punctul 1. Eşti (devii) dinamovist sau stelist nu pentru că înjuri pe Steaua, respectiv pe Dinamo. Dragostea sau ataşamentul pentru blazonul şi suporterii unei echipe nu se măsoară în cuvinte triviale. Nu ajung cîteva scandări obscene pentru a deveni dinamovist. Dinamoviştii de dată recentă şi cu contract de prestări servicii ca Laurenţiu Rus nu fac diferenţa dintre adversari şi duşmani. Între un rival şi un inamic. Pentru Dinu, Dumitrache, Radu Nunweiller, Răducioiu ori Lupescu, cei de la Steaua nu erau cei care trebuie înjuraţi. Erau cei care trebuie învinşi. Cu orice preţ fotbalistic, nu rupîndu-le picioarele. Diferenţa între un rival şi un duşman este enormă. Este diferenţa dintre, să zicem, muzician şi muzicant. Sau dintre un fotbalist şi un jucător de fotbal.

Punctul 2. Laurenţiu Rus face paradă de ignoranţa lui. Sau îşi propune să fie ironic. Dacă într-adevăr nu a văzut golurile lui Martinovici este foarte grav. Necunoaşterea adversarului (fie şi ăla pe care îl înjuri) reprezintă un mare handicap. Nu un motiv de mîndrie. Una e să sfidezi pe cineva căruia îi cunoşti calităţile şi defectele, alta e să te dai cocoş de dragul băieţilor din galerie. Care, fie vorba între noi, nu mai muşcă momeli din astea.

Punctul 3.  Orizontul de aşteptare al celor care cred că devin dinamovişti, stelişti ori rapidişti înjurîndu-şi rivalele istorice se rezumă la „prime frumuşele”. Acestea sînt plătite de patroni/acţionari/finanţatori care, mai mult sau mai puţin, au cam acelaşi registru de interpretare a vieţii cu jucătorii din subordine. Pentru Laurenţiu Rus şi partenerii lui de înjurături, derbyul cu Steaua e prilej de bucşire a buzunarelor. Sigur că oamenii trebuie să cîştige, să îşi ia salariul, să obţină prime, dar ideea participării la marele derby este alta.

Punctul 4. Suma aritmetică a punctelor 1, 2 şi 3 explică de ce marele derby nu mai este ce a fost odată. Ignoranţă amestecată cu miştocăreală, superficialitate, paradă de sentimente false, meschinărie, lipsă de repere morale. Şi ar mai fi, dar mă opresc că mă prinde meciul scriind.