Dreptate pentru Bizon
În România, există un caz special al unui străin care face diferența pe teren, dar de jucat joacă altul

Imediat după Revoluție, atunci când fotbaliștii români au putut să se transfere în străinătate, în toate interviurile lor revenea de fiecare o frază, rostită sub forme diferite.
“Oamenii de aici așteaptă de la străini să facă diferența. Jucători buni au și ei, dar străinii sunt plătiți mai bine și așteptările sunt mult mai mari de la ei”.
Ideea era valabilă indiferent că românul respectiv își câștiga pâinea în Spania, Italia, Anglia, Grecia sau în Insulele Feroe.
Cei care au prins vremurile își amintesc probabil și de așteptările avute de publicul din România de la primii străini veniți să joace aici după 1990, chiar dacă era vorba despre albanezi și jucători africani departe de valoarea românilor plecați înspre vest.
În fotbalul profesionist, străinii resimt peste tot aceeași presiune de a face diferența.
Diferența este că, în România, există un caz special al unui străin care face exact asta, dar de jucat joacă altul.
Numele străinului e Harlem Gnohere.
Plecat de tânăr în Elveția, unde a jucat pentru ilustrele necunoscute FC La Tour, FC Bulle sau UGC Geneve, francezul a ajuns în România la 27 de ani, după o trecere pe la mai multe echipe belgiene.
Pe unde a jucat, lumea și-l aduce aminte pentru fizicul lui, dar și pentru goluri. La cluburile la care a stat mai mult de un sezon, media celui poreclit Bizonul se învârte în jurul a unui gol la două meciuri.
În România, țara eternelor așteptări, Gnohere a aterizat inițial la Petrolul, dar Selymes l-a refuzat pe motiv că are 105 kilograme. “Doar dacă își taie o mână, ajunge la greutatea optimă”, a spus componentul Generației de Aur.
Mircea Rednic l-a recrutat apoi la Dinamo, dar și aici s-a lovit de ironii.
“Nu știu dacă a fost adus ca fotbalist sau ca bodyguard”, a remarcat Dănuț Lupu, un fost fotbalist care n-a fost niciodată prieten cu dieta strictă a unui profesionist.
Bizonul a slăbit sau a încercat să slăbească și, între timp, a continuat să dea goluri.
24 în 59 de meciuri.
Tot la 24 de goluri, dar în doar 51 de meciuri, a ajuns duminică seară și pentru FCSB, rivala pentru care a “trădat-o” pe Dinamo. În derbyul de la Cluj, Bizonul a împins mingea în poartă din 3 metri, dar golul aparent ușor e rezultatul unui plasament excepțional.
Precum un funcționar disciplinat din Occident, Gnohere vine, produce și pleacă, fără sentimentalisme și fără regrete.
Cu toate acestea, în repetate rânduri după ce a marcat sau a jucat bine, locul său de titular a fost luat de un alt atacant cu un fizic deosebit, Denis Alibec.
Diferențele dintre Gnohere și Alibec sunt sesizabile.
Înainte de FCSB, francezul a prins vârful carierei prin transferul la Charleroi, românul prin trecerea la Inter Milano.
Gnohere l-a costat pe Becali 250.000 de euro, Alibec, 2,04 milioane de euro.
Salariul Bizonului este de 15.500 de euro pe lună, cel al românului e de 20.500 de euro.
La partea strict sportivă, raportul se inversează:
Gnohere dă un gol pentru FCSB la fiecare 102 minute, Alibec doar la 210 minute.
Francezul își acceptă, profesionist, condiția de rezervă a unui jucător care a dat un singur gol în Liga 1 tot sezonul, Alibec țipă isteric la Dică după ce este înlocuit cu Gnohere, din cauza unei noi evoluții slabe.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor la începutul anului, Gnohere spunea că a fost impresionat de Alibec la venirea în România:
“Când eram la Dinamo și-l vedeam că marca îmi ziceam: „Dacă dă el gol, dau și eu!”. Nu voiam să-l las să fie mai bun, nu voiam să-l las să aibă un avantaj în fața mea. Din păcate, a luat un avantaj însă, a devenit campion cu Astra! Mă motivează concurența, atacanții care înscriu, ei te fac să muncești, să progresezi”.
Vorbele sale sunt acoperite de golurile marcate și în acest sezon, doar că acum concurența nu mai are niciun fundament sportiv..
De aceea Gnohere este un caz de stranier atipic în lume.
De la el nimeni nu are nicio pretenție pentru că nu francezul de 30 de ani trebuie vândut, ci băiatul mofturos și pufos pe care finanțatorul George Becali l-ar fi dat afară cu șuturi în fund dacă nu și-ar fi propus să-l vândă cu măcar 10 milioane de euro.