Caterinca lui Torje și trasul autocarului
Daum a vrut, probabil, să selecteze oamenii care îl ascultă orbește. Nu i-a ieșit și pentru că jucătorii care au tras de autocar au fost supuși tirului miștocărelii celor rămași pe dinafară
Din start, să nu avem discuții:
Christoph Daum a fost un selecționer meticulos, neinspirat și fără rezultate.
Răzvan Burleanu a angajat acest antrenor aflat de ceva vreme fără contract, transformându-l în cel mai bine plătit din istoria echipei naționale.
Ei sunt principalii responsabili pentru noua necalificare, alături de cei care în ultimii 27 de ani au transformat fotbalul românesc într-un deșert.
Acum să vorbim un pic și despre jucători.
Intrat în direct la Digi Sport, Gabriel Torje a început să povestească episoade din scurta sa relație cu Daum. Momente pe care fotbalistul împrumutat de la Akhmat Groznâi la Karabukspor, rețineți sonoritatea numelor, le consideră esențiale pentru ca publicul să înțeleagă cât de neînțeles era selecționerul german.
Citiți cu atenție:
“Ne-a dus în team building și ne-a pus să tragem 5 jucători de autocar. Apoi a dat jos alți 5 jucători din autocar și i-a pus să tragă. La final, a dat jos toată echipa să tragă autocarul, să ne arate că dacă tragem împreună autocarul reușim. Când ai jucători cu personalitate, nu poți să-i pui să tragă de autocar”.
În momentul instalării sale ca selecționer, Daum a vorbit mult despre creierul fotbaliștilor, “The Boss”, cum îi spune el. Și despre limitările pe care jucătorii de fotbal, oamenii în general, și le impun singuri prin modul restrictiv de gândire.
Metoda trasului de autocar e frecvent folosită în Germania, unde există și concursuri, individuale sau pe echipe. Dincolo de forța fizică a fiecărui individ, e vorba despre o energie comună și, probabil foarte important pentru un șef sau un angajator, de o dorință de a realiza ceva împreună.
Cheia este construirea acelui “împreună”.
Acum, închipuiți-vă reacția jucătorilor naționalei când au aflat că trebuie să tragă un autobuz. Nu e greu să vă imaginați fețele tinerilor jucători români care câștigă într-un an cât alții într-una sau mai multe vieți, care conduc mașini scumpe și frecventează femei superbe și care, pe scurt, suferă de sindromul vedetelor și de cel al micilor mafioți, încercând să-și imite prietenii din anturaj și tutorii din fotbal, adică pe impresarii lor.
Băieții ăștia care pleacă în străinătate și, din cauza mentalității, se întorc cu coada între picioare în România au considerat că jocul propus de Daum e o prostie mult sub demnitatea lor.
Cum să trag eu de un autobuz!?, și-a zis Torje. El măcar a avut curajul de a-i transmite asta lui Daum.
Din nou atenție:
“Eu am jucat în 4 campionate din Europa și niciodată nu mi s-a mai întâmplat. Îi ziceam că astea se fac la grădință, că nu suntem copii de 5 ani. Daum m-a dat la o parte pentru că nu-i plac jucătorii cu personalitate. Dacă vorbești, dacă mai comentezi la un antrenament, nu-i place. El vrea doar jucători care stau cu capul în jos, care nu scot o vorba în vestiar”.
După meciul cu Muntenegru din 2016, fotbalistul care a jucat 12 meciuri în ultimul an nu a mai fost convocat. Torje se consideră victima eticii muncii impuse de noul selecționer.
Daum a vrut, probabil, să selecteze oamenii care îl ascultă orbește. Nu i-a ieșit și pentru că jucătorii care au tras de autocar au fost supuși tirului miștocărelii celor rămași pe dinafară.
“Sclavule, ai tras autocarul în stație?!” și multe alte ironii similare au avut rolul să erodeze încrederea în judecata și autoritatea liderului.
De fapt, această “caterincă” ține fotbalul românesc în picioare și-l roade pe interior în același timp. Ascultați-l pe același Torje:
“Cu nea Piți era altfel. Deși părea serios, făcea caterincă împreună cu noi. Când era de muncă, munceam, dar era și atmosferă bună”.
Declarația lui Torje reprezintă definiția jucătorului român. Adverbul “când” dă muncii valoare de acțiune secundară, necesară în pauzele de caterincă. Totul se face, evident, pentru o “atmosferă bună”.
În fotbal, există antrenori și antrenori. Unii reușesc prin disciplină, alții prin “caterincă”, din categoria a doua făcând clar parte Marius Șumudică.
Daum, cu o rigiditate accentuată și de bariera lingvistică, nu a reușit să-i facă pe jucătorii naționalei României să ajungă la ceea ce psihologii numesc “efectul Aha”, realizarea că o acțiune aparent imposibilă poate fi îndeplinită. I-a mers în Germania, la Stuttgart și Leverkusen, unde și-a pus fotbaliștii să meargă la propriu pe sticlă pisată, dar s-a blocat în fața îndărătniciei românilor.
Pentru asta, sunt vinovați jucătorii, dar mai ales selecționerul.
Când primești 45.000 de euro pe lună ești dator să găsești soluții. Neamțul nu a atins el însuși “efectul Aha” pe care-l predică și îl caută.
El va pleca, hulit de o țară întreagă. În locul lui va veni probabil un român care știe de “caterincă” și care ne va califica – poate – la Euro 2020.
După plecarea lui Daum, jucătorul român va continua, însă, să eșueze în străinătate, găsindu-și mereu un loc călduț în Liga 1 unde se poate câștiga titlul cu “caterincă” și cu “comentarii în antrenamente”.
E timpul să nu ne mai păcălim: avem un fotbal de bășcălie, practicat de niște răsfățați.
E vremea să munciți, băieți.