Să sărim coarda cu Alibec!

Alibec a fost miercuri seară statuia vie a fotbalistului român. Un monument în carne și oase, izolat de multe ori de restul echipei, în fața căruia ar trebui să ne adunăm pentru a înțelege de ce echipa care a investit ca niciodată în transferuri a pierdut ca niciodată în fața unui Sporting venit din linia a doua a fotbalului european.

Era minutul 61 sau 62, în acel interval de 240 de secunde dintre golurile doi și trei marcate de portughezi.

În acele 4 minute s-a decis psihologic soarta meciului. Lovită de golul lui Acuna, FCSB avea nevoie să marcheze de două ori, o misiune altfel deloc imposibilă în jumătatea de oră rămasă de joc.

Venit în ajutorul apărării, mijlocașul dreapta Gelson Martins a recuperat o minge din picioarele lui Alibec. De fapt, de lângă picioarele lui Alibec pentru că omul care purta banderola de căpitan la FCSB a încercat o preluare pretențioasă – “floricele” cum se spune în Cișmigiu – , ferindu-și în același timp tibiile din fața intrării energice, dar regulamentare a jucătorului de 22 de ani născut pe o insuliță din mijlocul Atlanticului.

Alibec s-a întors cu spatele la fază, în timp ce Gelson Martins și-a continuat munca de furnică în colțul terenului. A scos mingea dintre doi steliști veniți în pressing, creând superioritate în partea dreaptă a terenului și totodată o șansă de contraatac pentru Sporting. Tot el a țâșnit primul dintre cei doi adversari, derutați de pasa printre, pentru a-și ajuta colegii în atac.

Faza nu a avut rezultat, dar după două minute același Gelson Martins a ajuns la finalizare și a înscris cu un sânge rece înspăimântător pentru vârsta lui.

La 1-3, era game over.

De fapt, meciul se terminase mai devreme, atunci când Alibec a început să întoarcă spatele fotbalului. Nu săriți, nu încearcă nimeni să-l răstignească pe căpitan pentru o înfrângere care ar trebui să le ardă obrajii tuturor celor prezenți pe teren și pe bancă. Din contră, din piciorul atacantului s-a născut golul de 1-1 și tot de stângul lui s-au legat, invizibil, așteptările milioanelor de fani care au urmărit meciul.

Alibec a fost miercuri seară statuia vie a fotbalistului român. Un monument în carne și oase, izolat de multe ori de restul echipei, în fața căruia ar trebui să ne adunăm pentru a înțelege de ce echipa care a investit ca niciodată în transferuri a pierdut ca niciodată în fața unui Sporting venit din linia a doua a fotbalului european.

“Iancu, dacă talent, orice, ne-a demonstrat tuturor”, spunea cândva Hagi despre un fotbalist care de atunci a făcut orice, mai puțin să demonstreze ceva tuturor.

S-a râs mult de aceste cuvinte, dar ele conțin ADN-ul fotbalistului român.

Dacă talent, orice.

Să analizăm un pic. De talente nu ducem lipsă. Uitați-vă la Alibec, un fotbalist înzestrat cu o tehnică minunată care la 18 ani a ajuns la Inter Milano. La vârsta aia, Hagi juca încă la Sportul, captiv – e drept – într-o țară închisă. Cu talente precum Alibec, ar trebui să reușim orice, dar continuăm să pierdem meciuri decisive cu 4-0 sau 5-1.

De ce?

Hai să ne uităm un pic la traseul lui Alibec în cei opt ani scurși de atunci. Inter, Malines, Inter, Viitorul, Inter, Bologna, Inter, Astra, FCSB.

Un drum care a dus de cele mai multe ori în jos și care abia acum, spre maturitate, pare să meargă în sus. E calea pe care o urmează 95% dintre fotbaliștii români până eșuează pe plaja pustie din Liga 1. După faze mărunte precum cea de aseară, Alibec nu va ajunge niciodată în stratosferă. Nu va reuși să câștige orice, deși talentul i-ar permite-o.

Dacă talent, orice.

Nimic mai greșit.

Dragă Gică, dragi compatrioți, hai să nu ne mai mințim. Ne lipsește rău etica, în cazul de față etica sportivă. În timp ce Alibec sărea coarda, un alt fotbalist cu o tehnică rafinată, Gelson Martins, punea piciorul sănătos.

Venit în Portugalia la 13 ani, Martins a fost nevoit să joace multă vreme fundaș dreapta din cauza numărului mare de extreme dreapta din loturile de juniori. Portughezii nu duc nici ei lipsă de talente. Copilul venit din Capul Verde a strâns din dinți și a muncit, urcând pas cu pas până a ajuns anul trecut să-l terorizeze pe Marcelo în meciul de Champions League cu Real Madrid.

Întâlnirea cu Alibec a fost un moment banal din viața lui. Un picior pus bărbătește pe minge, o fentă și apoi un sprint.

Etica de muncă a lui Gelson îl va face probabil să se transfere în curând în stratosfera fotbalului. Prețul cerut acum pe el e de 50 de milioane de euro și mulți sunt interesați. Alibec e oferit de Becali la televizor pe 10 milioane, dar nimeni nu se înghesuie la masa tratativelor.

Unul va ajunge probabil să joace în Premier League sau Primera Division, celălalt va continua să-i terorizeze pe fundașii de la Gaz Metan sau Chiajna cu piciorul lui stâng incredibil.

Vă mai întrebați de ce pierdem tot mai des la scoruri de maidan?

Dacă talent, insuficient. O demonstrăm tuturor.

PS – Cu siguranță, mulți români vor considera în continuare că Alibec e mult mai bun decât Gelson. Comparația directă nu ar fi corectă, posturile lor sunt diferite. Aici e vorba despre etica sportivă. Și, poate, de etica tribunelor care în minutul 45 îl huiduiau îngrozitor pe Enache, un jucător aflat într-o criză prelungită de inspirație. Mai era de joc o repriză, tabela arăta 1-1, calificarea era posibilă.

Sunteți siguri că negura contestării violente nu i-a căzut peste ochi lui Enache la faza golul de 2-1, când s-a suit derutat în cârca lui Niță, accentuând ridicolul momentului?!