NU ABUZ | Lovitura de cravașă și dicționarul de 1000 de pagini primit în cap, într-o școală la Șosea
Bărbatul care a trimis mesajul, vineri dimineață, pe adresa [email protected] nu mai e demult copil.
La 47 de ani, poate își trăiește a doua copilărie prin fiul său.
De multe momente din prima, doar a lui, își aduce aminte ca de un coșmar.
Nu a fost sportiv, sau cel puțin nu o spune, dar a fost abuzat!
Rândurile trimise de copilul bătut deopotrivă de profesori și de părinți, undeva în anii ’70, sunt mesajul unei generații pe care ne amăgim dacă o considerăm trecută.
După atâtea decenii de tăcere, mărturia sa a intrat în căsuța de email rezervată de Gazeta Sporturilor pentru semnalarea relelor tratamente asupra copiilor din sportul românesc.
Numărul mare de mesaje primite începând de ieri, după lansarea campaniei “Nu Abuz”, sunt semnalul că abuzurile continuă chiar și în secolul în care părinții și copiii discută mai mult pe Facebook, decât față în față.
Citiți mesajul de mai jos, primit acum câteva ore.
Doare ca naiba. E ca o lovitură de cravașă pe spatele fraged al unui copil.
“În școala generală 11 (acum Heliade Radulescu, parcă), la Șosea, am avut o profesoară de engleză care, în aparență, era o tipă “cool”.
Însă, într-o zi, mi-a dat un caiet de 1000 de file în cap pentru că am făcut o mică prostie, nici nu mai știu ce. Însă, cum a făcut asta este interesant. M-a scos în fața clasei, m-a pus să îmi dau jos ochelarii, apoi m-a pus să îmi aplec capul pe catedră și mi-a tras cu toată puterea un caiet, care era cât un dicționar de greu, peste cap. Apoi m-a trimis la loc.
Dacă îi făcea asta băiatului meu, o călcam în picioare. Promit! Aici nu mai este diferență între sexe, ci sadism pur.
Am tot fost bătut la viața mea.
De tatăl meu cu o cravașă de cal, apoi de unchiul meu cu cablul de telefon.
Nu eram un copil care făcea tâmpenii. Însă, nu îmi plăcea școala și preferam să stau în cameră să citesc și să ascult muzică.
Atât.
Încă simt bătăile. De fiecare dată când îmi aduc aminte, mă ia cu furnicături.
Mi-am pierdut încrederea în mine. Ăsta a fost rezultatul.
Acum muncesc din greu să îmi recapăt încrederea. Și am 47 de ani.
Cu unchiul meu nu mai vorbesc, iar tatăl meu refuză să își aducă aminte de bătăile pe care mi le-a aplicat.
Urăsc cu toată ființa persoanele care își bat copii! Sau care bat copii altora. Iar apoi îi urăsc înzecit pe părinții care sunt de acord cu asta.
Bătaia nu e ruptă din rai.
Prostia, însă, e contagioasă și se transmite din generație în generație”.
AI FOST MARTORUL UNOR AGRESIUNI ASUPRA COPIILOR DIN SPORTUL ROMÂNESC?
Intră pe nuabuz.ro și povestește cazul tău.
Spune și tu “ Nu Abuz”!