Taci, Paul, taci! Sistemul te vrea mut

Omerta funcționează în continuare în sportul în care se învîrt cantități monstruoase de bani, iar vocile răzlețe care sparg tăcerea din când în când sunt ignorate, ironizate, discreditate, minimalizate

De trei ori campion în Liga 1, Paul Pîrvulescu a fost suspendat provizoriu de Agenția Națională Antidoping (ANAD) după ce a recunoscut, în direct, la GSP Live că s-a dopat prin autohemoterapie, una dintre metodele de ozonoterapie interzise. 

Cazul său este acum în anchetă, iar ANAD va decide la final dacă îi ridică sau îi extinde suspendarea. Totul depinde, aparent, de ce este dispus Pîrvulescu să spună în fața membrilor comisiei. 

“Sancțiunea este redusă dacă acordă ajutor substanțial, adică să spună dacă are informații și despre alte persoane care au încălcat reglementările antidoping”, spune Cristi Balaj, șeful ANAD. 

În teorie, abordarea ANAD e corectă. 

Practica din fotbalul românesc transformă, însă, momentul într-o scenă suprarealistă. E ca și cum, brusc, un reflector antiaerian este aprins în întuneric și unda gigantică de lumină e întoarsă spre ochii lui Pîrvulescu. O voce gravă se aude din beznă: “Vorbești, Paule?!”. 

Cazul Pîrvulescu a început în dimineața de 7 mai, când jucătorul a admis în direct că a acceptat să-i fie scos sângele din vene, oxigenat și reintrodus în sistem. Într-o lume a fotbalului în care tăcerea e de aur, momentul a fost impresionant. Fără a divulga echipa – “s-a întâmplat la un club din țară” – , Pîrvulescu a spus exact cât a vrut să spună, recunoscând cu maturitate: “Da, e doping!”. 

VEZI AICI MOMENTUL MĂRTURIEI LUI PÎRVULESCU

Cei care îl vor, acum, mut spun că Paul a dat dovadă de lipsă de inteligență. Tatăl său – în încercarea părintească disperată de a-l salva – a pus mărturia fiului pe seama unei “rătăciri”. Expertul Digi, Ilie Dumitrescu, și-a permis chiar să facă bășcălie pe seama lui, asemuindu-l cu un participant la emisiunea “Copiii spun lucruri trăsnite”. 

Lumea fotbalului încearcă să-și pună mâinile pe gura lui Pîrvulescu, acoperindu-i cu palmele buzele, fața, capul, cicatricile minuscule ale perfuziilor, tot corpul, întrega carieră. Orice cuvânt în plus rostit la comisie va fi periculos pentru că poate trage colțul unui covor îmbăcsit sub care se ascund secrete îngrozitoare.

„Credeți că pot fi jucate 70-75 de meciuri internaționale pe an la cel mai înalt nivel fără a utiliza substanțe interzise? Eu nu cred. Ca biochimist, spun că e imposibil”
Dorel Tocitu, biochimist

Un murmur se simte în culise: “Taci, Paul, taci!”. 

Paul, însă, a vorbit. Și nu e singurul. În noiembrie 2018, tot la GSP Live, Dacian Varga – campionul României cu Urziceni în 2009 – a povestit că i-a văzut pe colegii săi de la Kuban Krasnodar cum foloseau aceeași metodă interzisă de ozonoterapie. Antrenor era Dan Petrescu.

Tot la GSP Live, în iunie 2019, Leo Grozavu a povestit în direct că avea colegi la Saarbrucken, în 2.Bundesliga, care își schimbau sângele o dată pe săptămână.

Mai mult, acum câțiva ani, într-un studio important de televiziune, un fost selecționer îi uimea pe cei prezenți, spunând într-o pauză de publicitate că schimbarea sângelui fusese practicată și la FCSB, în mandatul lui Laurențiu Reghecampf. Metoda fusese folosită chiar de el, fostul selecționer, la un club: “Am făcut, dar după o perioadă nu mai are efect”. 

La scurt timp, Gazeta a publicat documente găsite în baza de date Football Leaks prin care demonstra că, în mandatul lui Reghecampf, FCSB a achiziționat din Germania un aparat de ozonoterapie, proiectat în special pentru autohemoterapie majoră, adică metoda interzisă în sport. Clubul s-a apărat, spunând că aparatul a fost folosit doar pentru insuflații rectale cu ozon, o metodă permisă, însă nicio autoritate sportivă nu a investigat cazul mai departe. 

Discuția cu fostul selecționer ajunsese la schimbarea sângelui după ce un fost internațional român, și el prezent în platou în acea seară, povestise cum, în perioada în care a lucrat cu un mare antrenor din fotbalul mondial, îi era perfuzată o substanță misterioasă chiar în ziua meciului. “Imediat după joc, simțeam că aș mai putea juca un alt meci. Cine nu făcea perfuziile nu juca”. 

Asta e cheia. Cine nu face nu joacă. Și cine vorbește plătește. 

Omerta funcționează în continuare în sportul în care se învîrt cantități monstruoase de bani, iar vocile răzlețe care sparg tăcerea din când în când sunt ignorate, ironizate, discreditate, minimalizate. La fel se întâmplă și cu cei care vorbesc despre meciuri trucate. 

Speriat de reflectorul uriaș pus în ochi, Paul Pîrvulescu va tăcea, cel mai probabil. Sau, sfătuit de avocați, va spune că a glumit, asumându-și o pedeapsă mică. Asta, însă, nu ar trebui să-l transforme în ochii publicului într-un laș, într-un fraier sau într-un trișor. 

Pîrvulescu nu este decât o victimă a unui sistem. O victimă care și-a permis la un moment dat să aibă curaj. 

Iar pentru asta merită mai mult respect.

“Un control doping negativ la un sportiv nu înseamnă că acel sportiv nu s-a dopat, ci înseamnă că, în ziua controlului, în corpul lui nu poate fi depistată o substanță de pe lista interzisă”
Dorel Tocitu, biochimist