Poza cea de taină: Dragnea, Ponta, Hagi, Gino

Istoria ultimilor 30 de ani arată că fotbalul românesc e străbătut subteran de un filon politic care acționează ca un magnet asupra competiției sportive, care atrage unele cluburi și personaje și le respinge pe altele

Articolul 17 din Regulile FIFA prevede:

“Fiecare membru afiliat trebuie să-și administreze activitățile în mod independent și fără nicio influență din partea unui terț”.

Deși nu e redactat explicit, articolul se referă la influența politicului asupra fotbalului, o imixtiune pe care FIFA – la nivel instituțional – le-o interzice federațiilor, dar pe care capetele luminate din FIFA o făptuiesc într-o veselie.  

Poza de mai sus nu e de o calitate excelentă, dar are un alt merit: e o dovadă cu valoare de simbol despre influența politicului asupra fotbalului românesc în anii de după 1989. 

Fotografia e realizată în seara de 13 noiembrie 2013, în restaurantul hotelului Domenii Plaza, aflat la 100 de metri distanță de apartamentul lui Liviu Dragnea. A doua zi, la Ligă se țineau alegerile în care Gino Iorgulescu era contracandidatul lui Dragomir. 

În acea seară, cei mai puternici oameni din România acelui sfârșit friguros de toamnă, Liviu Dragnea, pe atunci președintele executiv al PSD, și premierul Victor Ponta, s-au așezat de-a stânga lui Gino Iorgulescu la o masă plină de oameni de fotbal. În poză mai apar Gheorghe Ștefan – teoretic, un adversar ideologic al celor doi, dar în realitate un mediator febril al întâlnirii – , Gheorghe Hagi și Ioan Niculae. Deși au trecut ceva ani de atunci, aceasta este prima imagine din interior la care publicul are acces.

Săptămâna trecută, Adrian Porumboiu – finanțator la Vaslui în 2013 – a explicat culisele cinei de taină: “Când vrei să pui un șef la Ligă, pui pe masă 140 de milioane de euro și îl numești pe prietenul tău. Dar tu nu dai banii de la mămițica ta. Doi bagabonți au făcut treaba asta”. 

Porumboiu vorbește despre o amnistie fiscală – “pozitivă, ca formă, dar aberantă în fond pentru că era vorba despre taxe nejustificate pentru jucători extracomunitari”, zice el – de 140 de milioane promisă de Ponta și Dragnea cluburilor din Liga 1. Fără a spune clar “votați-l pe Gino!”, cei doi oameni politici s-au pus lângă amicul Iorgulescu în momentul promisiunii. Cei de la masă au înțeles condiția!

A doua zi, Dragomir – un dinozaur care la vremea lui fusese conectat la cercul “bunicilor politici” ai lui Ponta  – a căzut. 

Peste un an, avea să cadă și Mircea Sandu, înlocuit de Răzvan Burleanu, fostul consilier de la Cotroceni care câștiga după condamnarea contracandidatului Gică Popescu în Dosarul Transferurilor, petrecută tot în preziua alegerilor. 

Sindromul “zilei de dinainte” pare a străbate tot fotbalul românesc modern. 

De fapt, istoria ultimilor 30 de ani arată că fotbalul românesc e străbătut subteran de un filon politic care acționează ca un magnet asupra competiției sportive. Care atrage unele cluburi și personaje și le respinge pe altele. Venit după aproape 50 de ani de afiliere politică la partidul unic, PCR, fotbalul a intrat în presupusa democrație braț la braț cu politicul. 

Așa a fost posibil ca Steaua – echipa care a dominat anii 90 – să ajungă în sfera gigantului politic PDSR, devenit ulterior PSD, și să se bucure de protecția sforarului Viorel Hrebenciuc și a prietenilor săi. Același Hrebenciuc avea să-l aducă la Steaua pe finanțatorul George Becali. 

Spre finalul anilor 90, odată cu ascensiunea politică a lui Adrian Năstase – membru fondator al asociației care prelua clubul de fotbal Dinamo – , a început revenirea marii rivale din Ștefan cel Mare. În patru ani, exact perioada în care Năstase a ajuns să fie supranumit “El însuși”, Dinamo a avut cea mai mare concentrație de titluri, trei (2000, 2002, 2004), de după Revoluție.

Tot atunci apăreau performanțele moderne ale Rapidului, un club patronat de viitorul vicepremier George Copos și vegheat din umbră de prietenii săi politici influenți, printre care se numărau Mircea Geoană și Dan Voiculescu. 

La începutul anilor 2000, cele trei mari rivale bucureștene gravitau pe orbita PSD și a aliaților politici ai social-democrației, însă România se pregătea să o cotească spre o altă eră politică. 

Apariția „cetățeanului clujean”

“Adriene, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști ca noi”, îi spunea Traian Băsescu lui Năstase în direct, în decembrie 2004, înaintea alegerilor prezidențiale.

Cu un alt fost comunist la putere, fotbalul românesc nu a cotit-o nicăieri, ci și-a continuat jocul de-a satelitul lumii politice. În timp ce Mircea Sandu căra deputați și senatori de altă culoare politică în avioanele naționalei, o echipă patronată de un tânăr om de afaceri clujean își făcea loc în Liga 1 în 2004. 

CFR Cluj a promovat rapid, iar tânărul ei patron s-a conectat politic în aceeași viteză. Vă amintiți scena în care Traian Băsescu a povestit despre memoriul primit de la  “un cetățean clujean” indignat de mersul justiției, memoriu pe care președintele țării l-a trimis spre analiză Laurei Codruța Kovesi? 

“Cetățeanul” era Arpad Paszkany, unul dintre donatorii la campania PDL din 2008. Curios, 2008 e anul primului titlu luat de CFR și al celebrului caz Valiza. Pentru clubul din Cluj au urmat alte două campionate câștigate în ultimii patru ani în care PDL a fost partidul cel mai reprezentativ în parlament. Din anii de guvernare pedelistă datează și o întâmplare relatată recent de Cornel Dinu despre telefonul de amenințare dat de șeful SRI, George Maior, pentru a-i împiedica pe acționarii lui Dinamo să aranjeze un meci cu Steaua, un rezultat care ar fi fost defavorabil celor de la CFR. 

Zilele trecute, fostul șef de campanie al lui Traian Băsescu, Cozmin Gușă, a declarat că ascensiunea CFR-ului nu a fost străină de influențele politice oculte. E valabil și pentru Unirea Urziceni, un club apărut de nicăieri și întors în neant după succesul meteoric din 2009. 

Finanțatorul Unirii era Dumitru Bucșaru, un misterios om de afaceri îmbogățit din afacerile cu statul. Protectorii săi se numeau Dorin Cocoș și Elena Udrea, oameni din primul cerc de influență al președintelui Băsescu. 

În 2012, PSD a revenit în forță la guvernare în alianța numită USL, iar CFR și-a început declinul. Abia după 6 ani, clubul avea să mai câștige un titlu, dar cu alți finanțatori în spate. În februarie 2020, Iuliu Mureșan – cel care a asigurat legătura între cele două perioade de succes – a declarat că Arpad Paszkany a fost șantajat cu un dosar deschis de DIICOT pentru a ceda clubul noilor acționari. 

Cine sunt aceștia? 

Nimeni nu știe cu siguranță, însă omul de afaceri Ioan “Neluțu” Varga e considerat finanțatorul campioanei din 2018 și 2019. În anturajul său imediat se află sociologiul Vasile Dâncu, fost vicepremier, fost membru PSD rămas extrem de influent în cercurile politice, și Ioan “Ucu” Rus, temut ministru de Interne pesedist la începutul anilor 2000. Executiv, clubul este condus de discretul Marian Copilu, un prieten apropiat al actualului ministru de Interne, liberalul Marcel Vela. 

În ultimii 8 ani, marcați de o continuă guvernare pesedistă, dar și de mai multe conflicte interne ale social-democraților, celelalte campioane au fost:

• FCSB (2013, 2014 și 2015): finanțată de George Becali, un om de afaceri adus în club de vechea gardă PSD și rămas în sfera PSD prin relația de rudenie cu social-democrații Florentin Pandele și Gabriela Firea. În 2013, Becali a fost condamnat, declarând ulterior că totul i se trage de la o ceartă cu Traian Băsescu, președintele României între 2004 și 2014. Totuși, susține Becali, Băsescu l-a ajutat să nu retrogradeze Steaua în urma Dosarului Valiza: „Băsescu a intervenit, dar ce a făcut nu pot să spun acum…nu s-a prescris…Dacă vrea, poate să spună Mircea Sandu mai multe. Băsescu l-a chemat pe Mircea Sandu, dar mai multe nu vă pot spune”.
• Astra (2016): finanțată de Ioan Niculae, un om de afaceri apropiat de una din facțiunile importante din PSD și care, în 2009, era acuzat că a finanțat campania lui Mircea Geoană, cu condiția de a impune miniștri agreați de el la Economie, Comerț și Mediul de Afaceri. Niculae apare în poză alături de Dragnea și Ponta, la cina de taină din 2013
• Viitorul (2017): finanțată de Gheorghe Hagi, care apare și el în poză alături de Ponta și Dragnea. Vicepreședintele clubului este Neculai Tănasă, care ocupa și funcția de președintele al PSD Mangalia în anul câștigării titlului. În iunie 2018, când Liviu Dragnea – pe atunci un om politic în plină ascensiune – rostea cuvintele “curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, Tănasă (al doilea din stânga) se afla în Piața Victoriei, îmbrăcat în alb, alături de oamenii din teritoriu pe care îi mobilizase pentru mitingul-mamut al PSD.

Între timp, Dragnea a căzut și el, iar PNL se ridică în umbra președintelui Klaus Iohannis. 

Întrebarea este ce cluburi și ce finanțatori se vor adapta mai repede noului peisaj politic? Cine va fi atras și cine va fi respins de magnetul nevăzut care polarizează fotbalul de atâtea decenii?

PS – Apropo de Iohannis. În 2011, primăria pe care o conducea injecta bani publici într-o echipă de Liga 1 roasă de corupție, între timp defuncta Voința Sibiu. Mai mult, actualul președinte al României își manifesta susținerea totală pentru finanțatorul clubului în ciuda dezvăluirilor jurnaliștilor că Ioan Hămbășan era creierul vicierilor de rezultate pentru pariuri. Hămbășan era unul dintre sponsorii campaniilor electorale ale lui Iohannis. 

Acel ajutor (ocult) care vine din mediul politic este otrăvitor. Omoară competiția, spiritul jucătorilor care devin frustrați că nu au și ei un Dorin Cocoș. Astea sunt lucrurile urâte din sportul românesc și internațional, arată un soi de înapoiere
Cozmin Gușă, la GSP Live