Moartea prematură a lui Dan Lăzărescu

La televizor, Lăzărescu lăsa mereu senzația că nu-i pasă de prietenii, de presiuni și de obișnuitele telefoane date după emisiuni de oameni de fotbal obișnuiți să arate diverse pisici analiștilor TV

Să te retragi din arbitraj la 33 de ani, exact în momentul în care ajungeai să arbitrezi în Liga Campionilor și erai anunțat că vei face parte din lotul pentru turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice, e ca și cum un fotbalist de mare perspectivă iese forțat la pensie la 22 sau 23 de ani. 

Dar, în timp ce retragerea prematură a unui jucător stârnește emoție, dispariția unui tânăr arbitru abia dacă e observată. Traumele lor sunt, însă, identice. 

În 2004, arbitrul asistent FIFA Dan Lăzărescu trăgea tare pentru a trece testele fizice de dinaintea Olimpiadei de la Atena. Avea deja luate măsurile pentru costumul de prezentare, iar fiecare zi îl apropia de momentul în care urma să devină primul arbitru român prezent la Jocurile Olimpice, după Ioan Igna.

Motivația și presiunea erau atât de mari încât Lăzărescu ignora pur și simplu durerile cauzate de hernia de disc, ajunsă într-o stare avansată. Doctorii îi recomandau pauze pentru tratament, dar dorința de a arbitra într-un moment cheie al carierei l-a împins dincolo de limită la antrenamentele din iarnă. Următorul pas nu a mai fost prezența la Atena cu un fanion în mână, ci retragerea. 

“Când m-am dus și l-am anunțat că renunț, Ion Crăciunescu m-a luat în brațe și a început să plângă. În lunile de după retragere, nici nu mă uitam la meciuri deși aveam echipe bune în campionat. Simțeam că nu mai aparțin. Cel care m-a scos din starea asta a fost Vlad Enăchescu, mi-a propus să fiu analist la Minutul 91. Dar de multe ori încă mă gândesc că mai aveam ani buni de arbitraj…Asta e, a trecut”, a povestit Lăzărescu, astă-vară, în studioul GSP Live. 

Senzația pe moment, în studio, a fost că rana retragerii premature nu s-a vindecat niciodată cu adevărat. 

Cariera lui ulterioară din televiziune s-a remarcat prin verdicte care uneori păreau excentrice în contextul unui fotbal măcinat de corupție și plin de oameni fricoși, legați prin interese ascunse. La televizor, Lăzărescu lăsa mereu impresia că nu-i pasă de prietenii, de presiuni și de telefoanele date după emisiuni de oameni de fotbal obișnuiți să arate diverse pisici analiștilor TV.

Sistemul s-a repliat și a încercat din când în când să-l discrediteze pe Lăzărescu pentru viciile pe care le-ar fi avut. Probabil că le-a avut, dar verdictele sale meritau ascultate. 

Dan Lăzărescu a fost la TV la fel cum fusese ca arbitru.

În iunie 2019, la GSP Live, el a povestit momentul în care a devenit primul tușier român care a dictat un penalty peste capul centralului.  S-a întâmplat în septembrie 1998, când viitorul analist TV era un asistent de doar 28 de ani.

“Am arbitrat Gloria cu Universitatea Craiova. Ulterior, am aflat că era un meci special, la Craiova au răcit vreo 7 inși înaintea jocului. Arbitru de centru era prietenul meu Constantin Zotta. În a doua repriză, un jucător de la Craiova a luat mingea cu mâna în careu. Eu, fără să mă gândesc, ridic steagul. Zotta vine la mine: “Ce e?” Unsprezece metri! Zotta rămâne perplex: “Ești nebun, cum adică 11 metri?”. I-am zis că a fost. Se duce, arată penalty, apoi mai vine o dată: “Ești sigur?” I-am zis că da. El: “Treaba ta!”.

Atunci mi-am dat seama că era aranjat, jucătorii de la Craiova îi spuneau executantului, un fost mare internațional al României (n.red. – Ionel Ganea): “Bă, vezi și tu, dă afară, dă peste!”. Dar i-a dat una direct în vinclu, 1-0 pentru Bistrița. După, am aflat că trebuia să se termine 0-0. După gol, cei de la Bistrița au început să se dea la o parte, a egalat Craiova până la urmă. Țin minte că, după meci, Jean Pădureanu, care era un domn foarte politicos, nici n-a vorbit cu mine. Până în 2004, adică 8 ani, nu am mai arbitrat niciodată la Bistrița”.

VIDEO. VEZI MAI JOS POVESTEA SPUSĂ DE LĂZĂRESCU LA GSP LIVE

Pentru prestația lui de la Bistrița, Lăzărescu a primit note maxime în presă, dar a fost pedepsit de Dan Petrescu, șeful CCA, pentru îndrăzneala de a lua decizii de la tușă și trimis la liga a doua la Mizil și Brăila, unde gazdele nu plăteau baremul arbitrilor.

Asistentul curajos a supraviețuit vremurilor tulburi și părea destinat unei cariere internaționale importante înainte ca problemele grave de la coloană – care aveau să revină brusc în 2018, aducându-l aproape de o paralizie de la brâu în jos – să-l forțeze să se retragă. 

Luni seară, analistul Dan Lăzărescu a fost găsit mort în casă. Avea doar 49 de ani, o fiică majoră și o viață frământată. 

În urma sa rămâne meritul de a fi primul arbitru român delegat la zece derbyuri Steaua – Dinamo consecutive și gândul sensibil că mai avea mulți ani în față,  așa cum ar fi putut avea și în cariera de asistent retezată de destin.

Dumnezeu să te odihnească, Dane! Sincere condoleanțe familiei.

PS – În final, o poveste spusă de Dan Lăzărescu pe hol, după emisiunea GSP Live din 2019. E o istorie relevantă în contextul dezvăluirilor recente legate de coruperea arbitrilor internaționali la meciurile lui Dinamo din cupele europene:

“Eram o brigadă românească la un meci de cupe europene între două echipe mici. Înainte de meci, am fost contactați de fratele unui fotbalist străin care jucase la o echipă mare din România. Ne-a propus o sumă importantă de bani dacă se dă un penalty în meci, indiferent pentru care echipă, indiferent de rezultat. Am refuzat, dar nu am reclamat la UEFA. Amuzant e că în timpul meciului a fost o fază clară de penalty, dar centralul a refuzat să dea 11 metri. I-a fost frică”.