Secretul consilierului Steriopol
Actualul consilier al ministrului educației a fost concediat din redacția unui ziar de sport după ce a scurs informații confidențiale către Anamaria Prodan Reghecampf
“Educația solidă este piatra de temelie a unui viitor de succes. (…) Avem datoria morală să le asigurăm copiilor toate resursele necesare pentru o viață fericită”, scrie pe Facebook Bogdan Steriopol, proaspăt numit consilier al Monicăi Anisie, noul ministru al educației.
Pe tânărul consilier preocupat de educație și de datorii morale l-am cunoscut în 2012 în redacția ProSport. Nu era un încuiat, dar nici un ziarist strălucitor, însă avea un mare avantaj care-l ridica în ochii șefilor. O avea sursă pe Anamaria Prodan Reghecampf.
Ce înseamnă asta în presa sportivă?
Teoretic, un astfel de ziarist poate deveni intangibil în redacție întrucât apare cu o informație “tare” despre negocierile pentru un transfer atunci când vrea el. Sau, mai bine zis, când dorește agenta-sursă. Steriopol era conectat printr-un cordon ombilical informatic la interesele soției lui Reghecampf .
Am împărțit aceeași redacție cu el până la finele lui septembrie 2013. Atunci, fostul ziarist, care acum vrea să educe copiii țării, a comis un gest extrem de grav, în urma căruia a fost concediat.
În 25 septembrie 2013 – ca urmare a unui mesaj josnic postat de Anamaria Prodan Reghecampf la adresa unor ziariști ai Gazetei – conducerea ziarului concurent, ProSport, le-a propus celor de la Gazeta să ia împreună atitudine împotriva impresarei și să o interzică în paginile celor două publicații de sport.
“Jeguri umane!!! sa va uitati la poze si sa salivati!!! dupa sa dea Dumnezeu sa muriti in chin si in cancer!!!! asta va doresc!!! si voi si familiile voastre!!”
Mesajul Anamariei Prodan Reghecampf pentru jurnaliștii GSP
Era o formă de protest în premieră în istoria presei sportive din România. A doua zi, Gazeta și ProSport au ieșit pe prima pagină cu mesajele “Roșu pentru Anamaria Prodan” și “Nu ne interesezi”.
În seara de dinaintea publicării, cineva din redacția ProSport a fotografiat pe ascuns prima pagină de a doua zi și a trimis-o Anamariei Prodan Reghecampf care a și publicat-o pe Facebook. Un astfel de gest încalcă grav etica jurnalistică. Un ziarist nu are voie să dezvăluie detalii despre articolele sale sau ale colegilor până în momentul în care acestea sunt publicate!
E ca și cum un consilier dezvăluie cuiva din exterior secrete dintr-un minister.
Ancheta internă de la ProSport a găsit dovezi care-l indicau pe Steriopol drept autorul acestei scurgeri de informații. Printul, fotografiat și trimis agentei, stătea îndoit pe biroul său.
Peste câteva zile, actualul consilier de la ministerul educației a fost nevoit să părăsească redacția. Ulterior, legătura sa strânsă cu Anamaria Prodan Reghecampf s-a întărit, după ce Steriopol a fost nășit de cuplul antrenor-impresară, devenind la rândul său impresar.
Acum, fostul jurnalist este în anul doi la un Master pe managementul informațiilor de securitate națională, într-o facultate care aparține Serviciului Român de Informații.
E un semn clar că educația solidă a copiilor români e pe mâini bune în datoria morală a unui om pasionat să managerieze informații de securitate, fie ea și redacțională.