Depresia lui Contra

Un egal sau o înfrângere cu Malta ar fi fost rușinea supremă pentru un selecționer care a venit la națională ca o butelie de oxigen extrem de necesară în urma mandatului irespirabil al lui Daum, dar care a început să plictisească

În viața oricărei echipe de fotbal există un ciclu. 

Un antrenor este instalat, venirea lui produce un entuziasm într-un lot de multe ori deprimat de experiența cu precedentul antrenor, jucătorii reacționează și dau rezultate, se ajunge într-un vârf de formă și de performanță după care, la fel ca în viața de zi cu zi, apare rutina, jucătorii se plictisesc de ceea ce la început li se părea nou, iar echipa intră în declin.

De cele mai multe ori, totul se termină cu plecarea antrenorului. În istoria fotbalului mondial, sunt puțini care au știut să treacă peste aceste depresii fotbalistice, readucând echipa la un nou vârf de formă și performanță. La cluburi, e nevoie de timp și de bani pentru a schimba jucătorii deprimați, iar antrenorul trebuie să realizeze că el însuși are nevoie să se scuture constant de rutina care l-a dus spre perfomanțele deja trecute. 

În acest moment, după meciurile cu Spania și Malta, naționala României prezintă multe dintre simptomele acestei staze fotbalistice și drumul duce către despărțirea de Contra, după doi ani de mandat.

Dacă vă întrebați, simptomele sunt:

• fotbalul meschin jucat în aceste ultime 190 de minute
• lipsa de idei a selecționerului
• lipsa de reacție a jucătorilor.

Declarațiile lui Contra de la finalul celor două partide indică și o problemă de chimie între el și cei convocați. După jocul cu Spania, selecționerul le-a reproșat public fotbaliștilor săi că au fost fricoși, deși fricos fusese chiar el, jucând cu cinci fundași și trei mijlocași aduși în fața careului. 

După Malta, au venit alte critici în public.

“Eu le strigam de pe margine să aibă posesie constructivă, dar ei verticalizau foarte mult pe atacanți. În a doua repriză baloanele pe care le recuperam le verticalizam pe atacanți. A fost un haos pe care-l pun pe baza lipsei de experiență”, a spus Contra la conferință. 

Deși niciun fotbalist nu va recunoaște asta în fața ziariștilor, criticile făcute de antrenor în fața camerelor TV dăunează serios atmosferei dintr-o echipă. Orgoliile sunt mari și ele trebuie controlate cu tact, nu zgândărite în fața a milioane de oameni. Nu întâmplător, Mourinho din perioada de glorie sfâșia ziariștii la conferință și își apăra ca un leu jucătorii, chiar și când aceștia fuseseră slabi. 

Contra pare în acest moment într-o cursă contracronometru aproape pierdută pentru a-și salva postul și imaginea. 

Fotbaliștii l-au apărat în declarații, el îi critică. În plus, meciul cu Malta cerea riscuri, dar selecționerul a fost din nou conservator. 

“Știam de Malta că va veni să ne închidă spațiile”, a declarat Contra la finalul victoriei rușinoase de la Ploiești. 

Cum voia Contra să deschidă spațiile blocate de maltezi? 

Simplu și inexplicabil: jucând cu 3 (trei) mijlocași cu profil mai degrabă defensiv, Cicâldău, Bordeianu și Răzvan Marin!

În toate cărțile de specialitate folosite în școlile de antrenori, sistemul adoptat de România în meciul cu Malta, adică 1-4-3-1-2, este descris ca un “sistem compact care poate ajuta în mod special echipele cu o orientare mai degrabă defensivă”. Fără a necesita un presing viguros, sistemul îți permite să împingi adversarul să joace în părțile laterale ale terenului, blocându-l în zona centrală. 

Problema este, însă, când adversarul se numește Malta și el nu trebuie blocat în zona centrală, ci hăituit încă din fața careului, împins să greșească, să se desfacă.

Aici e minusul sistemului: dacă adversarul pasează calm în jumătatea lui –  iar maltezii au arătat o siguranță mult superioară celei a „tricolorilor” din meciul cu Spania – , 4-3-1-2 e periculos ca o păpădie în vânt.

Folosind trei mijlocași mai puțin creativi, Contra nu numai că nu a reușit să desfacă modesta adversară, ba chiar era pe punctul de a încasa un gol la cea mai mare ocazie a meciului, când Corbolan a scăpat singur în careu și a tras în spatele lui Tătărușanu. 

Greu ne-a fost și în minutul 90 când preferatul antrenorului, Grozav, și-a bătut joc de o minge în jumătatea adversă, punând-i pe maltezi pe un contraatac terminat cu un gol, din fericire, anulat pentru ofsaid. 

Un egal sau o înfrângere cu Malta ar fi fost rușinea supremă pentru un selecționer care a venit la națională ca o butelie de oxigen extrem de necesară în urma mandatului irespirabil al lui Daum, dar care a început să plictisească. 

Teoretic, Contra mai are șanse mari de calificare, dar pentru asta trebuie să se reinventeze în timpul scurt rămas până la meciurile următoare. Dacă o va face, e un supraviețuitor cu os de antrenor mare. 

Simptomele de depresie din jocul echipei lui spun momentan altă poveste.