Contra, fricosul de serviciu
La naționala mare, pe bancă stă un căpcăun care vede fotbalul ca pe o piatră uriașă care trebuie cărată cu trudă de la punctul A, poarta ta, la punctul B, poarta adversă

Când tu pregătești meciul cu cinci fundași, lipindu-le suplimentar în față o mască de protecție formată din trei mijlocași cu sarcini preponderent defensive, iar adversarul – a se preciza că e vorba de echipa oaspete – scapă singur cu portarul tău în secunda 37 înseamnă că ori nu ai pregătit nimic, ori ești lovit rău de soartă.
Dacă cinci minute mai târziu, adversarul scapă iar singur cu portarul și dacă până la pauză portarul tău are șase intervenții uluitoare, înseamnă că tu, antrenorul echipei suferinde, nu ești ghiniost, ci ai o problemă reală pe care nu ești capabil să o rezolvi.
Apărătorii lui Contra vor spune că, într-adevăr, Spania e o problemă pe care nu poți să o rezolvi cu Nedelcearu, Grigore, Chiricheș și ceilalți băieți.
Adevărul turneelor finale recente arată, însă, că Spania nu mai e mașinăria infernală de pase, presing și contrapresing pe care să nu o poți opri nici cu tunul.
Iar adevărul ultimului turneu final la care a participat o națională a României, Euro 2019 de tineret, a arătat că o echipă mult inferioară își poate surprinde adversarii incomparabil mai valoroși atunci când are un plan curajos de joc.
Naționala lui Rădoi a atacat Croația, Anglia și Germania, clacând în ultimul meci doar din cauza oboselii acumulate și, în consecință, a lipsei de oxigen din sânge.
Joi seară, pe Național Arena, mulți dintre copiii care au venit pentru prima oară pe un stadion – și vă asigur că au fost destui, am vorbit personal cu doi puști din Vâlcea și Vaslui – au fost aduși de tații lor pentru că micuții voiau să-i vadă pe idolii proaspăt plămădiți pe terenurile din Italia, în vara tocmai încheiată.
Fanii naționalei voiau să-i vadă pe Ianis, pe Pușcaș, pe Coman, pe Radu, pe Nedelcearu și, mai mult de atât, voiau să simtă starea aia de beție dată de o echipă care atacă și naște un fotbal emoțional.
Doar că la naționala mare, pe bancă stă un căpcăun care vede fotbalul ca pe o piatră uriașă care trebuie cărată cu trudă de la punctul A, poarta ta, la punctul B, poarta adversă. În plus, în filozofia ogrului, piatra trebuie înconjurată, apărată, de cât mai mulți băieți pentru a nu se sfărâma din cauza drumului.
Contra e un selecționer electric pe margine, uneori chiar cu un aer de saltimbanc, dar conservator ca un moșneag în începuturile de meci din această campanie de calificare.
Nimic din spiritul tinerilor lui Rădoi nu a trecut vama la echipa mare, iar meciul cu Spania a curs așa cum au curs meciurile seniorilor noștri de deja prea mulți ani.
Totul cu precauție, totul cu frică.
Culmea este că tocmai selecționerul își acuză jucătorii de frică. E, însă, logic să-ți fie frică atunci când antrenorul tău pregătește și alege un sistem de joc din care urlă spaima.
Un exemplu rapid: nu am ratat niciun meci al lui Liverpool din ultimii 28 de ani. În această perioadă, Klopp poate fi numit managerul suprem, adeptul unui fotbal electric, curajos, total. La începutul mandatului său, însă, germanul a avut multe meciuri în care, din dorința de a apăra un avantaj fragil, a introdus un alt treilea fundaș central. Vă garantez – nu am acum statistica, dar poate fi verificat – că echipa a devenit imediat temătoare și, în destule cazuri, a primit gol.
Cândva un jucător cu un curaj nebun, antrenorul Contra primește exact semnalul pe care îl oferă.
Frică.
Și, după ce în vară am văzut că putem avea viitor cu un fotbal curajos, nouă ne e frică iar că ne uităm la televizor, la Euro.
Singura veste bună ar fi că măcar bolovanul lui Contra nu se va sfărâma de la drum.
PS – Fiind la zona mixtă, nu am putut merge la conferința selecționerului. Sunt curios, însă, cum explică de ce Chiricheș, urcat la mijloc la 0-2, a fost retras la loc între fundașii centrali imediat după ce Andone a dat gol.