Dispariția domnului Bușcă

Moartea lui Bușcă aka Walter e doar o tragedie umană dintr-o lume bolnavă de corupție. Dispariția lasă un gol în loc de răspuns la întrebarea: “A meritat efortul, domnule Bușcă?”.

Un bărbat de 56 de ani cu numele de Florian Walter a murit în urma unui atac cerebral.

Suferința riscă să devină banală. În jurul nostru, sute de români mor zilnic din cauza unor boli care acum 30 de ani nu mușcau atât de timpuriu și de des. Ce diferență față de 1989 când românii mureau mai degrabă de foame, de frig și de dorul de a fi liberi.

În acele vremuri crepusculare pentru regimul Ceaușescu, un bărbat de 26 de ani cu numele de Florian Bușcă făcea bani din bișnița cu butelii. În timp ce oamenii de rând așteptau zi și noapte la cozi în frig, ploaie sau arșiță, Bușcă și prietenul său, un anume Cristian Borcea, se îmbogățeau de la zi la zi, controlând traficul de favoruri cu gaz “pe sub mână”.

“Revoluția m-a prins cu un milion de lei”, spunea într-un interviu Florian Bușcă.

O pâine costa 3-4 lei, un salariu mediu era 2.500 de lei, o Dacie se dădea cu 70.000 de lei. Tânărul speculant de butelii era milionar.

După 1990, Bușcă a continuat să facă bani, transportând ilegal români la muncă în străinătate. Prins în Austria, s-a ales cu cazier, dar ascensiunea lui nu s-a oprit. Din contră. Devenit partener de afaceri cu fiul directorului SRI, Bușcă s-a transformat dintr-un speculant isteț într-un om de business important, dar controlat total de sistem.

Încumetrit cu Miron Mitrea, Bușcă a intrat și în politică, devenind consilier PSD. Tot el l-a scos din țară pe urmăritul penal Mihai Neculaiciuc, directorul CFR care îmbogățea peste noapte, din fonduri publice, oameni de afaceri agreați de sistem. Printre ei, Florian Bușcă sau Dumitru Bucșaru, fostul patron de la Unirea Urziceni.

În timp ce companiile sale prindeau tot mai multe contracte cu statul, Bușcă a devenit Walter.

“Și-a schimbat numele în Walter, deoarece, spunea el, partenerii de afaceri străini nu îi puteau pronunţa numele”, scria aseară un site de sport.

Nu, numele Walter a apărut din cauza nevoii de a lua distanță față de reputația penală a lui Bușcă! Îmbogățitul din butelii își dorea un contract cu baza americană de la Mihail Kogălniceanu, iar cazierul internațional îl urmărea.

Nu i-a ieșit. Nu i-a reușit nici deghizarea.

Walter a început să aibă probleme și sub această identitate. Odată cu prăbușirea oamenilor din sistem care-l ridicaseră, omul de afaceri a intrat într-o zonă mocirloasă, iar afacerile din trecut au devenit pietre legate de gleznă.

Apoi, au apărut problemele de sănătate.

Acum vreo 5-6 ani, am asistat întâmplător într-un restaurant aproape gol la o discuție purtată de Walter cu un prieten. La o masă învecintată, cei doi vorbeau despre un tratament pentru cancer. Omul de afaceri era vizibil obosit, speriat de boală. Era înainte de a fugi din țară și de a fi prins în Dubai.

Acolo a făcut un infarct, sau cel puțin așa a fost lăsat să afle publicul din România.

Extrădat, Walter și-a petrecut ultimii ani prin celule și tribunale, prins între dosare penale. Unele vizau trecerea sa prin fotbal, unde fostul Bușcă a lăsat o urmă efemeră ca o scurgere de gaz de butelie. Walter a figurat ca acționar la Dinamo în perioada în care clubul a fost fraudat de prietenii săi Borcea, Becali și Nețoiu, apoi a împrumutat o vreme clubul U Cluj pe care l-a abandonat în pragul falimentului pentru a trece la Petrolul. Și acolo, investiția “săgeții” sale Capră s-a terminat rău, cu pușcărie.

Duminică seară, Walter a murit. Zeci de inspectori ANAF, procurori, judecători și politicieni pot respira acum ușurați. Probabil, omul de afaceri nu a lăsat nicăieri un volum de memorii autentice.

De câteva ore, în online s-a născut un curent, discret, de glorificare post-mortem a omului de afaceri. Argumentul? “A fost un om bun care a făcut mult bine”. Apropiații săi spun că Walter era, de fapt, folosit, dar la bază avea un suflet mare. Poate că așa a fost, deși moștenirea sa publică spune altceva.

Urcarea lui Walter pe un piedestal e o idee bizară, la fel de strâmbă precum cea care susține că moartea sa e un fel de pedeapsă divină. Cei care îmbrățișează acest curent ar trebui să se gândească o clipă la miile de copii inocenți care mor zilnic în lume înainte de a apuca să spună “mama”.

Moartea sa e o altă tragedie umană dintr-o lume bolnavă de corupție. Dispariția lasă un gol în loc de răspuns la întrebarea:

“A meritat efortul, domnule Bușcă?”.

Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!