Blestemul nunții consumate în fața bisericii

Poate Dumnezeu se îmbunează și își întoarce fața spre Dinamo.

Când Marius Avram, arbitrul cu alură de balerin și cu decizii de primadonă, a fluierat finalul meciului Dinamo – CFR Cluj 0-3, camerele TV s-au dus, avide, după Mircea Rednic.

Înfofolit în geacă, antrenorul adus să scoată echipa din cea mai gravă criză din istorie mormăia lucruri pentru sine în timp ce pășea spre vestiare.

Specialistul suprem, expertul adus peste toți experții, Puriul uns cu toate alifiile și, în special, cu cele ale fotbalului a ajuns în punctul în care pare că mai are un singur lucru de făcut. Să discute cu el însuși, să caute și să nu găsească răspunsuri în propria-i barbă, fără vreo putere asupra lucrurilor petrecute sub ochii lui pe teren.

N-au trecut nici două luni de când Rednic își alegea singur destinul, declarând că s-ar întoarce la Dinamo în condițiile lui. Atunci, clubul avea un antrenor proaspăt numit, pe Claudiu Niculescu, dar asta nu a contat pentru experimentatul Rednic care își dorea cu orice preț un job după ce fusese dat afară – sumar – de la Al-Faisaly.

La doar 48 de ore, Dinamo și-a ales și ea destinul, producând o fuziune energetică menită a se transforma într-un “electroșoc” pentru fotbaliști.

Șefii de la Rin l-au sunat pe pretinsul profet alungat din deșert, iar apropiații antrenorului spun că palma a fost bătută în mașină, în fața unei biserici din București. Nu înăuntru, ci afară, semn că gestul nu se voia a intra în grația lui Dumnezeu, ci mai degrabă să descurajeze un potențial cuțit în spate pe perioada mandatului.

Iar Rednic a început treaba, susținând sus și tare că are încredere în lotul actual. Peste câteva zile, căuta deja personal nou.

Pe mesageriile pline de praf ale unor jucători rămași astă-vară fără contract au început să circule oferte cu un antet imprimat cu doi câini. Haita s-a mărit imediat cu niște exemplare mai șchioape sau mai plinuțe, mai bătrâne sau cu colții retezați, sub promisiunea că de la anul vor sfâșia adversarii în lupta nemiloasă pentru play-off.

Fanii au început din nou să spere mai ales că jocul a crescut un pic în viteză, chiar și fără mari realizări tehnice, iar echipa nu pierdea, deși făcea mai mult egaluri.

Cu fiecare minut antrenat de Rednic, cu fiecare secundă în care nou-veniții se adaptau mai mult în club, erau așteptate victoriile. Rodul muncii Puriului. Inevitabilul efect al mâinii de specialist rodate în decenii de carieră.

Doar că, de patru zile, din cer nu cad așteptatele frunze de laur, ci bolovani imenși de gheață, ca printr-un blestem biblic.

Imaginile acestor zile nu sunt recomandate dinamoviștilor slabi de îngeri. Jucătorii sunt pur și simplu zdrobiți de rezultate, împovărați de scenele apocaliptice, dezorientați de goluri stupide primite de un portar ridicol și de o apărare formată din clovni triști, cărora le mai lipsesc nasurile roșii, în fine, dezarmați de greșeli infantile făcute de jucătorii de la mijloc în sus.

Pe margine, Rednic stă cu gulerul ridicat și vorbește singur ca un bătrân rătăcit.

În birourile de la Rin se fac cruci de stupefacție și se așteaptă ca ploaia de bolovani reci de-ți ard pielea până la os să înceteze.

N-ar fi rău ca astăzi șefii și antrenorul să meargă la biserica în fața căreia s-au angajat la noul contract, să intre și să aprindă o lumânare. Poate chiar să se spovedească pentru felul în care s-au cununat fotbalistic, pe la spatele lui Claudiu Niculescu.

Poate Dumnezeu se îmbunează și își întoarce fața spre Dinamo.

E oricum singurul ajutor palpabil în acest moment.

Botezați în apa înghețată a neputinței, Penedo, Gomelt, Montini, Popa și ceilalți s-au transformat și ei în sloiuri de gheață, iar primăvara e prea departe pentru a mai avea speranțe.