3 constatări după România – Danemarca 0-0

Două puncte pierdute cu Muntenegru, trei cu Polonia, alte două cu Danemarca.

Practic, România și-a epuizat gloanțele importante pe teren propriu și nu a învins pe nimeni. Paradoxal, avem o singură înfrângere și clasamentul nu arată așa de rău.

Însă de acum vin deplasările grele.

Cum de am ajuns în acest punct delicat fix la jumătatea preliminariilor?

Trei fundași centrali, o națională dezorientată
Calificarea aceasta a fost pierdută acasă. Niciodată până acum, România nu a arătat atât de neputincioasă în meciurile jucate pe teren propriu.

La Cluj, presat de importanța meciului și, implicit, a rezultatului, Christoph Daum a schimbat sistemul de joc, folosind trei fundași centrali și doi fundași laterali care să patruleze terenul în sus și în jos. O noutate pentru noi, nimic nou pentru danezi care au jucat cu trei fundași centrali și în meciurile lor cu Polonia și Muntenegru.

Diferența de experiență în acest sistem s-a simțit încă de la început. În timp ce jucătorii români se chinuiau să acopere spațiile și să-și depisteze colegii pe teren, arătându-și uneori disperați cu degetele unde ar trebui să stea, danezii și-au dozat mult mai bine efortul datorită poziționării. Inabilitatea românilor de a-și găsi ritmul într-un sistem de joc nou a dus la o descărcare suplimentară de energie care în unele momente a transformat meciul într-un skanderbeg uriaș întins pe toată lungimea și lățimea terenului.

Cine punea osul mai tare, avea șansa de a-⁠și dovedi adversarul.

Jucătorii lui Daum au ratat primii prin Keșeru, dar danezii au avut ocazia lor, chiar înainte de pauză, atunci când Eriksen a tras peste poartă, singur la 10 metri.

Apoi, balanța forței a început să se încline spre oaspeți. La început abia sesizabil, dar din minutul 70 România s-a prăbușit fizic, în timp ce danezii au zburdat în propriul lor 3-4-3 și au ratat ocazie după ocazie.

Nimic nu l-a ajutat pe Daum să scoată echipa din vrie. Schimbările nu i-au ieșit, publicul și-a pierdut răbdarea, iar România e aproape să rateze o nouă calificare, de data asta cu un bonus de patru meciuri consecutive fără gol marcat.

Mai grav este că până acum selecționerul Christoph Daum nu a reușit să construiască vreo relație de joc evidentă.

Să vină Euro 2020!

Alibec sau Keșeru? Dilema inutilă
Alibec sau Keșeru. Aceasta a fost marea dilemă a ultimei săptămâni, după ce Stancu a părăsit baza de la Mogoșoaia din cauza unei accidentări la coaste.

Aparent, Keșeru a câștigat cursa pentru titularizare datorită disciplinei sale tactice în antrenamente. Cu 19 goluri marcate în Bulgaria, fostul stelist a depus un efort imens în prima jumătate de oră în încercarea de a ține linia echipei cât mai sus în jumătatea daneză.

Dar Keșeru nu este nici maratonist, nici sprinter și nici vreun luptător bine dotat fizic.

Treptat, a obosit. Exact atunci, a intrat în acea perioadă din meci în care un atacant are nevoie de mintea limpede: momentele în care i se ivește ocazia de a marca.

Instinctul l-a dus pe Keșeru în careul danez, dar execuția și plasamentul l-au trădat în două faze care puteau schimba soarta meciului și, poate, a calificării. La prima ocazie, stângul său rafinat s-a transformat într-o cârjă neputincioasă care a respins mingea trimisă pe jos de Benzar în gura porții.  La a doua, Keșeru nu a simțit centrarea incredibilă a aceluiași Benzar, din prima, după diagonala lui Săpunaru. Mingea a plecat exact în centrul careului, Keșeru – singur cuc – a fugit exact din acel loc.

După pauză, după ce ce le-a făcut cadou danezilor o minge în careul mic al lui Tătărușanu și a mai ratat o ocazie, rolul lui Keșeru s-a terminat și a început cel al lui Alibec.

Așteptat cu nerăbdare de public, atacantul Stelei i-a ținut pe fundașii danezi în priză doar cinci minute. În această perioadă, și-a pus corpul la bătaie, a avut câteva mingi și a cerut pase în careu.

Apoi, România a făcut pași înapoi, sufocată de ritmul tot mai alert al oaspeților, iar Alibec nu a putut ține linia sus. Nesprijinit de colegi, speranța lui Daum și-a petrecut 20 de minute din meci faultând și orbecăind la jumătatea terenului.

În final, dilema “Keșeru sau Alibec” s-a dovedit a fi o discuție inutilă.

Campanie electorală la TVR
La finalul meciului, unul dintre comentatorii TVR a invitat conducerea FRF să meargă acasă și a cerut ca fotbalul românesc să se întoarcă pe mâinile celor care se pricep la acest sport. Și care îl iubesc.

Cine sunt acești ei? Cu siguranță, Marian Olaianos se referea la Gică Popescu și Gică Hagi, doi fotbaliști de care se simte apropiat.

Comentariul său dur atinge coarda sensibilă a suporterului român într-un moment în care echipa națională nu joacă nimic. Dar echipa națională nu joacă mai nimic nu de ieri, de azi. Pasa ei proastă a început, dacă mai țineți minte, în toamna târzie a lui 2001 când România rata calificarea la Mondiale, cu Hagi selecționer.

De atunci, naționala s-a îndepărtat cu viteza luminii de fotbalul jucat de Generația de Aur și a mai ratat cinci calificări până la venirea lui Răzvan Burleanu în federație.

Ne păcălim dacă plecăm pe fentă și considerăm că Burleanu – venit după 24 de ani de Mircea Sandu – a distrus fotbalul românesc, iar Hagi și Popescu îl vor salva. Chiar dacă știu fotbal infinit mai mult decât președintele FRF venit din minifotbal, niciunul dintre cumnați nu a arătat că respectă acest sport sută la sută.

Nu e la modă să spui asta, dar dacă fotbalul românesc a ajuns în starea actuală este și pentru că în Liga 1 se mai joacă meciuri precum meciul Steaua – Viitorul 2-5, în timp ce foști componenți ai Generației de Aur i-au ascultat orbește pe impresarii Ioan și Victor Becali, susținându-i în tertipurile lor prin care au fraudat cluburile românești.

La anul, sunt din nou alegeri la FRF.

Indiferent de cine va candida și va câștiga, fotbalul românesc nu-și va reveni prea curând. Cicatricele batjocurii sistematice la care a fost supus după 1990 nu se închid așa repede. Și nu se vor vindeca doar pentru că o legendă a fotbalului își bagă banii într-o Academie, făcând apoi orice compromis pentru a o transforma într-o afacere rentabilă.

La fel de bine, rana nu se va închide cu numeroasele promisiuni ale lui Răzvan Burleanu, dacă președintele FRF va continua să se înconjoare de oameni fără motivație și fără dorința reală de a vindeca fotbalul.

La conferința de presă, Daum era mai preocupat să-l laude pe Burleanu, într-un discurs cu iz electoral.

Marea problemă a fotbalului românesc e că nu iese niciodată din campania electorală.

Promisiunile acoperă orică gaură.