Cum ne-am copilărit de 3 iulie
O zi în care ne-am vorbit mai mult de bine

Fără să cerem vreo autorizație specială, fără să ne pese dacă aparținem unei majorități sau minorități, miercuri, 3 iulie 2019 – la 25 de ani după România-Argentina 3-2 și la doar câteva zile după o semifinală europeană -, am trăit din plin un sentiment foarte rar încercat: ne-am copilărit! Neam (într-un cuvânt) păgubos, neam tot mai pragmatic, grav predispus la mohoreală morală, ne-am vorbit o zi și o noapte mai mult de bine, nu am știut ce-s indignarea și urâtul, ne-am copilărit ca puerii aduși la meci de mama și tata. Ne-am entuziasmat cu toții, câți am fost, indiferent de vârstă.
O teleprezentatoare de știri sportive a acceptat că ATUNCI avea 6 ani și era critică față de tatăl ei care se uita numai la fotbal. Un foarte bun telecomentator zicea că ATUNCI avea 8 ani și deci abia se născuse când Steaua biruia la Sevilla. Un moderator exemplar de echilibrat își amintea, ușor intimidat, că era student și a plecat din cămin cu mulțimile care (o spunea cu o subtilă șăgălnicie) scandau „Hagi, președinte!”. Ce mai, eram niște dulci copii cam ca băieții aceștia ai lui U21, la ora actuală.
Firește, am văzut de 10-20 de ori golurile lui Ilie Dumitrescu, capodopera celui de-al doilea nu mă va părăsi cât voi mai ține pixul între degete – deși, parcă pentru prima oară, am văzut scena aceea când Hagi îl dojenește fiindcă nu s-a dat faultat la o fază în careu. Oricum, Ilie – cel care înaintea tuturora a făcut pariu că ajungem în semifinala din 2019 – rămâne cel mai simpatic în efortul lui de-a se menține discret și modest; nu e la îndemâna oricui să fie și sufletist, și decent în patetism.
În acest sens, Hagi senior e un sufletist straniu: el ține mai mult la cel ce este azi decât la cel de ieri; m-a intrigat – a nu se citi indignat! – cum a putut să susțină cu „toată tăria” (textual) că generația asta a lui de la Ovidiu, „copiii aceștia sunt mai buni decât echipa noastră din ’94”. Argument infantil: ei au jucat o semifinală, noi un „sfert”… Răspuns cu aceeași tărie: unde și cu cine?
„Optimea” aceea a fost la un Mondial în fața Argentinei, cu un Hagi despre care Beckenbauer avea să spună: „Jocul lui e un regal și-l ador”. E bine că măcar în noaptea acestui 3 iulie, Maradona Carpaților (nu noi l-am numit așa!) a revenit cu o corectură esențială, voluntară sau nu: „Visăm ca această generație să fie mai bună”. Nu mi-a scăpat acest „visăm” și de aceea propun ca ziua de 3 iulie, pe cel puțin următorii 25 de ani, să fie declarată, fără vreun decret oficial, fără a face din ea o sărbătoare a întregului popor (ar suna ca dracu’!), cu toată decența totdeauna discutabilă de care vom mai fi capabili, ca „Ziua sufletistului român”.