Nicio calificare fără un sacrificiu?
Cum m-au modificat emoțional cele 11 minute și 7 secunde finale din meciul România - Danemarca

L-am sunat pe Cornel Dinu, după acest victorios 1-1 cu Danemarca: „Cornel, ce s-ar fi întâmplat, tot într-un noiembrie, din 1969, dacă atunci, tot pentru a ne califica la Mondialul ’70, când dădeam cu Grecia la București, ne calificam și cu un egal, chiar a fost 1-1 (gol Domazos, egalare Dobrin!) și în ultimele minute ați fi înghețat jocul, 11 minute finale? (11 minute și 7 secunde! de non-combat la bună înțelegere). Ce vă făceam, cu Fănuș și Chirilă în frunte? Vă făceam praf, cu Angelo pe butuc”.
Cred că Dinu mi-a surâs: „Ce memorie ai! Totuși, la două noaptea l-am sunat pe Mutu și l-am felicitat”. Pe câți felicită Dinu la 2 noaptea?
Încă de la Guadalajara…
Eu nu aveam în fața ochilor decât felicitările de după meci dintre antrenorii României și Danemarcei: erau încântați de rezultat, se salutau pandemic, eu ușor uimit (ca să nu exagerez, un blat la vedere), o întreagă educație microbistă mi se ducea naibii (vorba lui Cristi Geambașu, morala dă-o naibii!), nimeni nu obiecta la argumentul strămoșesc al lui Mutu: „Nu te poți califica fără un sacrificiu… Dacă atacam și ei, pe un contraatac, marcau, ce-ați mai fi urlat că de ce nu am înghețat jocul!”.
Încă de la Guadalajara, ideea ține – ca să te califici trebuie un sacrificiu. Chiar al fotbalului? Întrebarea cea mai grea.
Dreptul la emoție este un delict?
Atunci, pe loc, pe micul ecran mi-a apărut o imagine cum nu se poate mai emoționantă, dacă mai avem puterea să ne biruie o emoție: toată echipa se bucura isteric, cânta pasionant victoria, năvălind pe scenă, aruncându-l pe Mutu în aer, bătându-se cu apa fermecată, într-o fericire generală, care m-a învins sentimental – cum s-o spun mai simplu?
Cum să obiectez la plânsul lui Vlad pe minge, în iarbă? Și de ce să opun rezistență fericirii lor? Microbistul nu are și suflul unui suflet? Naivitate? E bună și ea fiindcă ne conduce la o idee a zilei: totul s-a modificat – nostalgia, non-combatul, morala microbistă (afacerile!, bani!), inclusiv urâtul.
Nu e urât să îngheți jocul, e eficace! Naivitatea vrea eficacitate.
Cele 11 minute și 7 secunde
Poate că ar trebui să fim mai puțin exigenți? Să ne modificăm exigența? Probabil, pentru a ne adapta la noul spectacol al unei lumi care, în plin prăpăd, nu renunță la fotbal, riscându-și morala.
Va pieri din cauza asta? Nu cred, dacă vor merge afacerile. Aștept cele mai violente obiecții. Nu cer un referendum: ați acceptat cele 11 minute și 7 secunde penibile din finalul meciului România – Danemarca tineret?