Nicio calificare fără un sacrificiu?
Cum m-au modificat emoțional cele 11 minute și 7 secunde finale din meciul România - Danemarca
L-am sunat pe Cornel Dinu, după acest victorios 1-1 cu Danemarca: „Cornel, ce s-ar fi întâmplat, tot într-un noiembrie, din 1969, dacă atunci, tot pentru a ne califica la Mondialul ’70, când dădeam cu Grecia la București, ne calificam și cu un egal, chiar a fost 1-1 (gol Domazos, egalare Dobrin!) și în ultimele minute ați fi înghețat jocul, 11 minute finale? (11 minute și 7 secunde! de non-combat la bună înțelegere). Ce vă făceam, cu Fănuș și Chirilă în frunte? Vă făceam praf, cu Angelo pe butuc”.
Cred că Dinu mi-a surâs: „Ce memorie ai! Totuși, la două noaptea l-am sunat pe Mutu și l-am felicitat”. Pe câți felicită Dinu la 2 noaptea?
Încă de la Guadalajara…
Eu nu aveam în fața ochilor decât felicitările de după meci dintre antrenorii României și Danemarcei: erau încântați de rezultat, se salutau pandemic, eu ușor uimit (ca să nu exagerez, un blat la vedere), o întreagă educație microbistă mi se ducea naibii (vorba lui Cristi Geambașu, morala dă-o naibii!), nimeni nu obiecta la argumentul strămoșesc al lui Mutu: „Nu te poți califica fără un sacrificiu… Dacă atacam și ei, pe un contraatac, marcau, ce-ați mai fi urlat că de ce nu am înghețat jocul!”.
Încă de la Guadalajara, ideea ține – ca să te califici trebuie un sacrificiu. Chiar al fotbalului? Întrebarea cea mai grea.
Dreptul la emoție este un delict?
Atunci, pe loc, pe micul ecran mi-a apărut o imagine cum nu se poate mai emoționantă, dacă mai avem puterea să ne biruie o emoție: toată echipa se bucura isteric, cânta pasionant victoria, năvălind pe scenă, aruncându-l pe Mutu în aer, bătându-se cu apa fermecată, într-o fericire generală, care m-a învins sentimental – cum s-o spun mai simplu?
Cum să obiectez la plânsul lui Vlad pe minge, în iarbă? Și de ce să opun rezistență fericirii lor? Microbistul nu are și suflul unui suflet? Naivitate? E bună și ea fiindcă ne conduce la o idee a zilei: totul s-a modificat – nostalgia, non-combatul, morala microbistă (afacerile!, bani!), inclusiv urâtul.
Nu e urât să îngheți jocul, e eficace! Naivitatea vrea eficacitate.
Cele 11 minute și 7 secunde
Poate că ar trebui să fim mai puțin exigenți? Să ne modificăm exigența? Probabil, pentru a ne adapta la noul spectacol al unei lumi care, în plin prăpăd, nu renunță la fotbal, riscându-și morala.
Va pieri din cauza asta? Nu cred, dacă vor merge afacerile. Aștept cele mai violente obiecții. Nu cer un referendum: ați acceptat cele 11 minute și 7 secunde penibile din finalul meciului România – Danemarca tineret?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele