50%-50%

Nu sunt negativist, nu sunt optimist, și-atunci ce?

De câteva zile contemplu clasamentul grupei noastre, o văd pe Suedia egală cu noi pe locurile 2-3, mă uit la punctele care ne despart de Norvegia, aud clar că stăm bine fiindcă „suntem la mâna noastră” și îmi cer să iau, cum se zice, o atitudine în problema crucială: mai avem sau nu șanse de calificare?

Nu sunt un negativist, totuși mă întreb, ca tot omul care nu trebuie să se ducă la Google ca să afle dacă alternativa la negativism este entuziasmul sau, mă rog, optimismul. Nu sunt optimist, dar ce sunt?, că trebuie să fiu cumva…

Mă gândesc la ultimii adversari – e un obicei al pixului meu -, la aceste două meciuri care ne-au adus, conform cică planului, 4 puncte cu care am egalat o Suedie înfrântă de Spania mai întâi cu 2 penaltyuri ale unui 3-0 fixat în final. Nu e de neglijat această evoluție a scorului.

Și nici această evoluție a mentalităților în țara asta: cum să apară în Suedia – despre care știam de când citesc că acolo nu se fură și au gâște sălbatice cu care se scriu basme nemuritoare -, cum să se ajungă acolo ca un fundaș să fie amenințat cu moartea pentru un henț? Sincer, nu-i văd pe fanii lor scoși din minți după un meci cu noi.

Las fără vreo analiză ce s-a întâmplat în Malta, acest 4-0 administrat unei echipe care abia ieșise din era cotonogelilor. Singura problemă era cum să-i iei cât de cât la un fotbal fără contacte om la om. Cu Norvegia a fost însă aproape simpatic – de ce să nu acceptăm asta?

La cât noroc am avut după 70 de minute oribile cu echipa aceea de piese uzate în curs de avarie, am fi exagerați să facem mofturi. Chiar norvegienii erau uluiți – și asta mi se pare la fel de semnificativ ca prima declarație a lui Contra, asupra căreia nu a revenit și bine a făcut: „Am greșit ca în curtea școlii, a fost un egal norocos”.

Sobri cum îi știm, incapabili să înțeleagă că 2-0 e un scor periculos (excelentă vorbă a lui Andrei Crăciun), ei își dădeau cu pumnii în cap, plângându-se că sunt prea drăguți cu adversarii, că nu știu să fie cinici, emițând chiar o idee eminentă:

„Nu există „dragă mamă” în fotbal”. Firește, nu e cazul să ne vândă nouă aceste banalități, totuși nu cred că sunt cinic, dimpotrivă, sunt antinegativist, cum vrea Contra, propunându-i ca dintre toate câte încearcă să insufle echipei, să nu uite a-i stimula ambiția supremă și, totodată, cea de pe urmă – ambiția de-a avea măcar noroc.

Nu e o urare, e chiar un sentiment căruia nu avem voie să-i dăm cu piciorul, chiar la 0-2 în min. 70. Sunt ironic? 50%! Restul sunt sceptic. În privința calificării la Euro 2020, sunt un microbist eurosceptic. Sper să nu mă trezesc cu un glonț în cap.