Obsesia: posesia!
Cu ochii pe ei și cu mintea la noi

Împotriva atâtor obiecții întemeiate, am rămas fidel campionatului englez și mi-am petrecut ultimele zile ale anului stând cu ochii pe meciurile lui fără de egal în intensitatea îndârjirii; nu aș putea scrie că le-am urmărit cu seninătate și detașare, cu o plăcere – cum se zice – pură; m-au parazitat – mai simplu: m-au sâcâit – câteva idei aduse de acasă, tot ale sfârșitului de an. M-am uitat, de pildă, la Chelsea în față cu Crystal Palace – fie și după niște scurtcircuite, ce posesie!, dar și ce pasă lungă de la David Luiz la Kante pentru 1-0… A rămas așa, dar încă o dată, ce posesie în viteză!
Ceva între Moş Crăciun şi ciocănitoarea Woody
Și de ce mă sâcâia posesia? Fiindcă fusese obsesia acestor ultime zile la noi. Nu mai aveam alt cuvânt: posesia era un fel de Moș Crăciun, posesia era o ciocănitoare Woody și, mai presus de toate, o filosofie. Teja avea „o filosofie a posesiei” exact așa cum cerea și visa angajatorul său. O posesie care să sufoce adversarul, o posesie care să-l lase fără minge… Deveniserăm niște posedați ai posesiei. Era grav și totuși nimeni nu râdea. Și mai grav – nimeni nu-i spunea angajatorului: „Dom’le, lasă-ne, posesia dumitale în 2018 nu mai e nicio mare brânză, demult s-a demitizat posesia, mă-nțelegi? Să-ți traduc ce-i aia demitizare? Adică poți să ai posesie 75% și să pierzi cu 0-1, care-i problema?”. Probabil că din politețe nimeni nu a vrut să-i explice care-i problema ca să nu-l enerveze la sfârșit de an.
Po-sibil, Po-gba
Mie însă enervarea nu mi-a trecut și m-a ținut chiar după ce am văzut United-ul meu conducând cu 3-0 la pauză. Un United dezinhibat, dezinvolt nevoie mare, cu un Pogba capsat rău de tot ca să dea totul, cu un Rashford într-o cursă de brazilian, driblând fermecător în careu, pasând pentru Pogba – ce să mai vorbim de posesie pozitivă? Un United fără Mourinho pe bancă, fără clișeele lui, fără fițele și fețele lui încruntate, fără…, fără… Să-l fi dat, oare, afară chiar băieții? Să nu-l mai fi suportat? Po-sibil, așa cum sună și primele două litere ale lui Pogba.
Mitrovici şi obsesiile noastre
Dar dacă ne-am juca mai departe și, păstrând toate proporțiile, profitând de coincidența demiterii lor, ne-am întreba: FCSB fără Dică va arăta cât de cât dezinhibiția Unitedului fără Mou? Să stăm blânzi: nici Pogba și nici Mourinho nu au cunoscut în viața lor un patron ca acela al lui Dică. Și ca să mă întorc la englezii sfârșitului de an: am văzut Arsenalul cu Fulhamul bătrânului nostru Ranieri, un 4-1 fără multă tăgadă; l-am urmărit la Fulham pe Mitrovici; greoi cât cuprindea, nu a făcut nimic stând și tot stând la cheremul vitezei lui Kamara; și cât ne-a chinuit omul ăsta în meciurile cu noi… Asta ca să ne facem o idee ceva mai lărguță, deloc drăguță, despre obsesiile noastre.