Melancolic? Mai bine lucid!
Nu o să mai văd o Brazilie '70 sau '82, dar...

O ştiam demult, de la Eusebio citire, din 2013, dar nu ne intrase bine în cap. Omul acesta, printre ultimele genii ale fotbalului, mai avea puţin de trăit, dar putea să mai încredinţeze unui ziarist, cu care discuta despre ce jucase el în anii ’60 şi ce jucau în mileniul 3 alde Cristiano sau Messi, această idee decisivă: „Faţă de ei, pot spune că noi, pe teren, abia mergeam. Azi e o altă lume”. Am trăit tot Mondialul 2018 avându-l în minte pe Eusebio.
Cred că spusese totul pornind de la viteza jocului şi ajungând, cu maximă concizie, la această „altă lume” de azi. Nu s-a jucat un fotbal mai bun sau mai rău decât în deceniile trecute, s-a jucat şi s-a definitivat altceva. Sigur că putem fi melancolici, ai dracului de nostalgici, dar e inutil. Melancolia noastră e inoperantă; o fi frumoasă, crudă sau naivă – nu avem ce face cu ea când vedem cum se aleargă azi, cum se atacă, cum se loveşte, cum orice 1-4-4-2 devine în careu un 1-9-1, cum se urlă la arbitru şi cum acesta fuge la VAR…
Tuturor cărpănoşilor, gata să distrugă fotbalul de azi, cei din teren şi antrenorii lor parcă le strigă: „Bă nenorociţilor, dacă nu vă place, lăsaţi-ne în pace!”. Mă rog, nu chiar aşa, mult mai puţin politicos… Eu, care mai ţin la politeţe, sunt decis să nu mai polemizez cu specialiştii în pesimism şi mizerabilităţi: ştiu că n-o să mai văd o Brazilie ’70 sau ’82, dar mai am luciditatea ca să-mi placă M’bappe anunţând un nou Pele, să mă încânte Hazard sau Courtois, să mă entuziasmeze un Modrici în min. 110… De ce nu ar exista o plăcere şi în luciditate? Nu aş scrie că am avut o finală de vis, totuşi cu un anume humor, m-aş folosi de o reclamă la zi şi aş afirma că acest Mondial mi-a asigurat „un gust surprinzător de schimbător”.
Franţa italienizată de Deschamps mi s-a părut în cele din urmă o campioană valabilă, dar o Coree de Sud m-a stupefiat: ce i-a venit, fără nicio şansă în calificare, să bată Germania? Şi tot aşa, Japonia la 2-0 cu Belgia… Să fie doar enigmele demnităţii asiatice, inaccesibilă europenilor? Suedia m-a plictisit, dar de ce uităm de frumuseţea meciului Spania-Portugalia? Singurul 3-3… Prematur? Aranjament? Toate întrebările dispar în faţa a ceea ce e indiscutabil: am avut cel mai bun Mondial din pdv telegenic. Prim-planurile din tribune şi de pe teren, detalii din vestiare şi de pe tuşă, palpitaţia mulţimilor – toate acestea ne-au transportat într-un film cu adevărat fabulos. Nu ştiu câţi au fost conştienţi de asta. Pentru noi, de obicei fabulos e un penalty neacordat, în niciun caz un mexican meditativ.