Craiova are colici fără Koljici
Fișa medicală a oltenilor spune că n-au dat gol timp de 270 de minute în fața colegelor de clasament de pe locurile 1, 3 și 4

Oltenii nu marchează nu fiindcă ar rata cu nemiluita, ci pentru că ajung cam rar pe la porțile adverse. Cu Sepsi, oaspeții au avut mai mult mingea, au schiat mai bine în prima repriză, cât timp s-a jucat pe pârtie, dar au stat mai bine în ghete și după pauză, când s-a găsit miraculoasa mașinuță de deszăpezire invocată de Cârțu.
Cu alte cuvinte, oltenii trebuie să fie mulțumiți cu acest 0-0 acasă, adversarii lor fiind sesizabil mai aproape de victorie decât ei.
Mamut zero
E foarte ușor să spui că Ivan e zăpăcit, că Bărbuț atâta poate, că Ofosu e bun, viu, dar nu prea dă la poartă, că Baiaram e prea tânăr. La fel de ușor cum ai spune că Mamut se zbate. Dar croatul a fost adus la un club care nu contenește de vreo trei ani să-și exprime sonor pretențiile la titlu ca să dea goluri, nu ca să se zbată.
El și-a tras toate gloanțele într-un amărât de meci de Cupă cu o echipă de liga a treia și de-atunci se tot zbate. În campionat, în aproape trei luni de când a venit (și a jucat aproape întotdeauna titular), Mamut n-a marcat niciun gol!
La cifrele astea, într-o lume normală, treci matale frumușel pe bancă, chit că antrenorul bagă rezerva de portar în centrul atacului. La Craiova nu ține filosofia, joci mereu, poate spargi până la urmă gheața. Dar când? Poate la primăvară, când s-o topi singură și nu mai trebuie spartă!
Cine dă gol?
Ca să marchezi, trebuie să existe cineva care s-o facă. Oltenii au crezut că rezolvă cu modestul Mamut problema absenței îndelungate a lui Koljici, asociată cu vânzarea lui Mihăilă cam în aceeași perioadă de timp, la începutul lui octombrie. Și chiar puteau s-o rezolve, dar altfel, pentru că pe Mihăilă s-au luat niște bani frumoși de la Parma.
La fel cum s-au încasat și pe Mitriță, Băluță și ceilalți plecați. Când îți intră în prăvălie mai multe milioane de euro, sacrifici unul sau două dintre ele și aduci un atacant care să bage mingea în poartă. Dacă se poate, dintr-o zonă ceva mai luminoasă decât a doua divizie croată, cât o fi Croația de vicecampioană mondială!
Fotbaliștii croați buni pleacă afară de tineri, e plin peisajul cu ei, doar cei modești rămân în țara lor, și încă în liga secundă.
Antrenorul
N-aș fi atât de aspru cu Papură precum a fost, de exemplu, Ion Crăciunescu, imediat după meci, la DigiSport. Cornel lucrează cu ce are, vine pentru a mai multa oară să rezolve criza de personal de pe banca tehnică.
Greșește poate doar atunci când comandă acele zboruri lungi ale mingii către aeroportul Mamut, aflat de regulă în cețuri. Craiova, în istorie, n-a practicat acest gen de lansare de rachete cu rază lungă de acțiune, ci a avut mereu un stil de joc combinativ, pe jos, care nu s-a văzut în ultima vreme nu doar din cauza terenului prost din ultimul meci.
Chiar dacă e nedorit de suporteri (de mirare totuși acest tratament pentru un fost fotbalist important al clubului, ani la rând căpitan de echipă), Papură nu face altceva decât să încerce să țină Craiova acolo, sus, s-o conserve până se va ivi altceva și altcineva la orizont.
Nici unul dintre cei 4?
În ultimii ani însă, oltenii au avut patru antrenori foarte buni: Mulțescu, Mangia, Pițurcă și Bergodi. Dacă s-ar fi insistat ca oricare dintre aceștia să mai rămână, probabil că s-ar fi reușit mai mult.
Dar, de fiecare dată, despărțirile au venit ca niște izbăviri pentru șefii clubului, care n-au făcut niciun efort să salveze relațiile cu niște oameni care le-ar fi putut aduce, oricare dintre ei, acel titlu despre care toată lumea vorbește insistent, dar pe care nu l-a mai văzut nimeni de treizeci de ani!