2-7 și alte povestiri
S-a spus după scorul de la Londra că Liga Campionilor ar fi ajuns un fel de Cupa Satelor. Înseamnă că și Campionatul Mondial e tot Cupa Satelor, cu acel 1-7, tot cu nemții la comandă

E plin peisajul de expresii tocite despre nemți. Că ei câștigă tot timpul, că poți fi sigur că i-ai bătut doar după ce au plecat de la stadion. Basme, maestre Gary Lineker! Bayern v-a dat cu terenul în cap (nu uita că și tu ai jucat niște ani la Tottenham) pentru că oamenii de acolo, Uli Hoeness, Rummenigge, poate chiar și Niko Kovac, s-au prins că în fotbal s-au schimbat epocile. Că se joacă în mare viteză, că deceniul esteților Robben și Ribery a trecut, iar acum e timpul extremelor-turbo, Coman și Gnabry. Care se strecoară printre stâlpii de telegraf belgieni din apărarea lui Spurs, iar Lewa se inventează ca virtuoz la peste 30 de ani și dă mingea cu călcâiul peste bietul Vertonghen.
Istoria unei cifre
Pentru istoria fotbalului german, acel 7-1 din semifinala de la Belo Horizonte cu Brazilia e mai important decât însuși titlul mondial cucerit în fața lui Messi câteva zile mai târziu, pe Maracana. Prin 2015 am intrat într-o librărie muncheneză de lângă Marienplatz și am zărit o carte groasă despre Mondialul pe care Deutschland abia îl câștigase. Editată de Suddeutschezeitung, în condiții impecabile, ca la nemți. Despre finală erau vreo 20 de pagini, cu poze.
Oktoberfest
În schimb, semifinala cu 7-1 avea dedicate peste o sută de file. Finala a fost ceva obișnuit, în schimb măcelul de la Belo Horizonte merita antologat pe măsură. La fel se va întâmpla și cu acest 7-2. Berlinezului, hamburghezului sau munchenezului îi plac dimensiunile. În aceste zile, prin Marienplatz trec milioane de oameni. E Oktoberfest, iar toată lumea preferă cârnații groși și halbele mari și grele ca acest sonor 7-2 al lui Bayern.
Ce se gătește la Real?
Părăsim Bavaria pentru a merge pe Bernabeu, unde Realul arată multă suferință, dar și mulți grași. Hazard arată cam ca Bănel în prag de pensie, la Făurei. Intră și Marcelo, cu alura lui Eric (am fundul mare, așa suntem noi, brazilienii, a spus decarul-rezervă al Viitorului). Casemiro, cu tot golul dat, are fălcuțe, iar deasupra elasticului șortului nu prezintă pătrățele, ci dictando.
Până și uscatul Modrici pare să se mai fi împlinit, destul ca să piardă acea minge după modelul Bălașa-FCSB. Iar Courtois face indigestie la pauză și rămâne la vestiare, cu mâna pe sulul de hârtie igienică. Cine e nutriționistul lui Real? Ce se gătește acolo? Ciorbă de burtă, mici și papanași? Și-au luat bucătar român? Au pierdut cheia de la sala de forță? Sau se zugrăvește și e închisă?
Unde sunt turcii Împăratului?
La Istanbul, Florin Andone a jucat o jumătate de oră, ceea ce nu e deloc rău. Chiar dacă Galata a pierdut meciul cu PSG, e bine să simți de aproape respirația lui Thiago Silva sau Kimpembe. Altceva surprinde însă. Între 2013 și 2017, când a fost selecționerul Turciei, înainte de Lucescu, Fatih Terim s-a jeluit, mai amarnic chiar decât Mircea Lucescu (da, așa ceva e posibil, chiar dacă foarte greu) că marile cluburi preferă jucătorii străini, iar el n-are ce să selecționeze.
Ei bine, aflat acum pe banca Galatei, Luminăția Sa n-a băgat în primii 11 picior de turc! Și primele două schimbări (printre care și Florin) au fost tot străini. Abia pe final, în minutul 77, a apărut Bayram, singur împotriva Creștinătății.
Sârbii și banii
Crvena Zvezda surprinde din nou și, după victoria cu Liverpool de anul trecut, bate acum pe Olympiakos. Cum de ei pot și noi nu? Păi, iată cum. Decarul lor, liliputanul Marco Marin, cel care le face tot jocul și care e trecut prin Bundesliga și pe la Chelsea, e plătit cu 800.000 de euro pe an.
Și dacă-i dai atâta vedetei, celorlalți nu poți să le dai doar o sută de mii, ci măcar vreo trei-patru sute. Banii pentru aceste salarii inimaginabile în Balcani îi oferă sponsorul, furnizorul rus de gaze al întregii Europe. Numai că dacă vine un astfel de sponsor, e greu de crezut că el e de acord cu sunatul pe bancă și cu datul cu tămâie. Sunt gaze, iar șandramaua poate sări în aer!