America lui Hagi 

”Vor să depășească nivelul european. Nu cumva să devină ei cei mai buni!”, profețește Gică despre fotbalul din State

A mai profețit o dată, când cu statuile. Care n-au fost ridicate la modul propriu, pe soclurile aferente, dar în mintea multora dintre noi ele există. Și poate că peste niște ani chiar vor fi dăltuite în bronz sau piatră.

Viitoarea detentă

Previziunea sa de atunci, din 1998, a fost însă cât se poate de acoperită. Anume aceea că după dispariția generației lor, numită generic „de aur”, fotbalul nostru se va prăbuși. Acum, Hagi vorbește despre o viitoare detentă a nivelului fotbalului din America. Argumentată și de cifra spectaculoasă a transferului lui Mitriță, dar și de speculațiile din jurul eventualei ajungeri a lui Dragoș Nedelcu la Chicago Fire. Contează și amănuntul că atât Mitriță, cât și Nedelcu au fost șlefuiți la Viitorul.

Football-ul e altceva

Nu comparăm MSL cu Arabia Saudită sau cu Emiratele. Nivelul e clar mai bun. Bani sunt. Stadioane sunt. Vin și vedete, Zlatan, Rooney, nu demult Beckham. Și, mai nou, ajung acolo nu doar veterani în căutarea unei retrageri duioase, ci și tineri. Mitriță și, dacă va fi să fie, Nedelcu sunt cele mai bune exemple. Visul american începe, într-adevăr, să cuprindă și soccer-ul. Nu football-ul, pentru că ei nu-i vor spune așa niciodată unui sport importat din Lumea Veche. Pentru ei, fotbalul va fi pe vecie acela cu cască pe cap, cu vată sub umerii tricoului și cu terenul hașurat ca o foaie de caiet dictando. Cu toate distanțele măsurate în yarzi. Cu popcornul, burgerul și lichidul dulce și acidulat, consumate în cantități industriale de spectatori.

Contraexemplul Pulisici

Există, într-adevăr, în State, academii prolifice. Pulisici e cel mai bun exemplu. Sau contraexemplu. Plecat din Pennsylvania la 16 ani, tânărul cu origini clare în spațiul ex-iugoslav rupe norii la 20, la Dortmund și a semnat deja cu Chelsea pentru mai multe zeci de milioane, deși mai era dorit și de Barcelona. Dar ca să-i crească bine pe tineri, americanii trebuie să-i trimită de mici peste Ocean. Talentul există, fără îndoială, în stare pură pe Mississippi, în Manhattan sau în statele sudice, cu populație hispanică (mai ales acolo!), dar lipsește metoda. Cluburile europene sau cele din America Latină cresc tineri fotbaliști de peste un secol. Cele din USA n-au încă puterea de a-i ridica și de a-i ține până la 24-25 de ani. În State, nimeni n-are răbdare. Există deocamdată rețete doar pentru jucătorii de tenis, pentru hocheiști, baschetbaliști, pentru practicanții de baseball sau pentru „football”-iștii cu cască.

Ei, cu ale lor

Timp ar fi avut americanii. Au trecut mai bine de patru decenii de când Pele și Beckenbauer au ales să-și trăiască bătrânețile fotbalistice la Cosmos New York. Până și Cruyff a avut pe legitimație Washington Diplomats în al patrulea deceniu de viață. Aceste modele au dezvoltat soccer-ul din State, dar n-au reușit să-l pună, ca interes, înaintea niciunuia dintre sporturile lor tradiționale, enumerate mai sus. Dovadă, căpitanul lui Mitriță la New York City FC e Alex Ring, un mijlocaș finlandez adus acum doi ani din Zweite Bundesliga.

Probabil că fotbalul din America va crește mereu, dar niciodată până la a lua fața senatorilor de drept ai Europei. E ca și cum ai spune că europenii vor fi peste Lakers la baschet sau că New England Patriots va disputa vreodată Super Bowl-ul cu secția de „football” cu cască a lui Real Madrid.