CFR, locul și momentul nepotrivit
Edi Iordănescu spune că a ajuns în locul potrivit la un moment nepotrivit, De fapt, nepotrivite au fost ambele. Atât locul, cât și momentul

Explicațiile despărțirii lui Edi Iordănescu de CFR au venit pe Facebook. E tot un fel de conferință de presă, în care spui, scrii, ce ai pe suflet și ai și avantajul că întrebările vin ulterior postării tale, tu nemaiavând obligația de a răspunde. Ar fi fost, poate, de preferat, o apariție live la televizor sau o conferință de presă aievea acestei postări în care tu te confesezi, însă nu-i privești în ochi pe ceilalți, între tine și ei stând ecranul rece și digital al dispozitivului de comunicare.
Momentul
Momentul e nepotrivit (aici Edi are dreptate) pentru că istoria dovedește cât de greu a gestionat CFR, de fiecare dată, perioada imediat următoare câștigării titlurilor naționale. Andone, care are după gât două ghirlande de campion în Gruia, a căzut victimă de fiecare dată. Întâi a stat doar 5 etape, fiindu-i fatală o remiză acasă cu cei de la Iași.
A doua oară, în 2012, a rezistat până pe la jumătatea toamnei, o remiză la Galatasaray în Champions League fiindu-i insuficientă să rămână, deși câștigase în Champions League la Braga și eliminase în tur preliminar pe Basel, cu niște amărâți precum Salah sau Xhaka în teren. Nici Mandorlini n-a avut altă soartă, eventul din 2010 nefiindu îndeajuns pentru a sta mai mult de o lună din sezonul următor pe banca CFR-ului. Concluzia e că mirosul de șampanie de pe costumul antrenorului are efect devastator. Într-o lună-două cel mult acest iz de bucurie topește hârtia contractului. Iar Edi n-avea nici măcar avantajul titlului cucerit, el venise la „de-a gata”.
Locul
E la fel de nepotrivit ca și momentul. Te simți antrenor, ai toate condițiile, dar în orice clipă poți dispărea din peisaj, chiar dacă ai rezultate. Cel mai bun exemplu e al lui Dusan Uhrin jr, care a început excelent un sezon de primăvară, dar a zis ce nu trebuie cui nu trebuie, fiind mazilit după un meci de-a dreptul imperial al CFR-ului, unul din cele mai bune din istorie, 3-0 cu Vasluiul. Există și aici o concluzie, ca și la capitolul anterior. La CFR antrenorul trebuie să fie nu doar tactician priceput, nu doar șef de vestiar cu personalitate, ci să știe să umble pe sârmă într-un echilibru perfect între polii de putere din fruntea clubului.
Ciorba reîncălzită
Atunci, după acea plecare a lui Uhrin, a fost adus Conceicao pe post de ciorbă caldă. A luat Cupa, apoi, peste ani, a mai luat o Cupă în plină insolvență a clubului, dar o Cupă care din cauza situației economice n-a produs efecte pe plan internațional, CFR-ului fiindu-i interzis accesul în Europa. Un fel de Cupă a sărăciei. Acum, portughezul, pe care Mircea Lucescu îl numește „ciorbă reîncălzită”, vine să repare căruța la Malmo, deși e destul de greu să faci să meargă rotund un atelaj care a pornit la drum cu roțile făcute pătrate de Petrescu în sezonul trecut.
Cum a rezistat Petrescu?
Punându-și numele în față. Și, din ce se aude, luându-le banii la început, motiv pentru care „Bursucul” a rămas imun la noianul de critici asupra esteticii jocului său. Vreți performanță? Luăm jucătorii ăștia, îi plătim așa cum vă spun eu (eșecul Balde se pierde printre reușitele Arlauskis, Vinicius, Culio, Hoban, Țucudean), jucăm așa cum știu eu, facem totul, de la alimentație, medicație, odihnă la cantonamente, recuperare și altele, așa cum spun eu. Șefilor începuse să le stea Petrescu în gât și probabil că dacă n-ar fi plecat el în China, l-ar fi mătrășit ei cu voioșie la început de sezon.
Fraza anului
Îi aparține lui Iuliu Mureșan. Întrebat dacă în locul lui Mara, Bilașco și Copilu, plecați din solidaritate cu Edi, va veni în conducere altcineva, doctorul a răspuns stupefiant: „Nu. Oricum eram cam mulți!” E o propoziție de rămas pe puntea Titanicului în timp ce colegii sunt deja în valuri. Și o mostră de cumpătare transilvană, mult-invocată de președinte, care ne tot spune de ani și ani că ei, ardelenii, sunt mai molcomi decât sudiștii și nu ard așa de repede. El n-a ars, a rămas și va rămâne mereu așa, nears. Trebuie revăzută istoria și cercetat dacă nu ne-a scăpat cumva informația că fanarioții au lăsat urme și pe lângă Dealul Feleacului.