Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Omul în plus, marele nostru minus

Dacă va fi vreodată ca vreun arbitru să ajute echipele românești în meciurile internaţionale, atunci acesta o va putea face într-un singur fel. Nedând afară vreun jucător advers, indiferent de culpa în care se va afla acesta. Lovire fără minge, […]

...

Ușor, Nicușoare!

Frumoasă faza golului trei al Craiovei de la Ovidiu! Centrare de pe dreapta Vlădoiu cu stângul, apariție pe colțul lung Bancu și finalizare impecabilă. Să marchezi cu participarea ambilor fundași laterali, unul la serviciu, celălalt la primire, nu-i de colea! […]

...

Mirel, atelier de recondiționări

Cu ani în urmă, în locuința cu parfum interbelic a profesorului Mircea Pascu, fost președinte al Federației, membru pe viață FIFA și UEFA, persoană de mare rafinament, ajuns astăzi la aproape 86 de ani, am intrat într-o cameră unde erau […]

...

Gabi Tamaș, oase și pilde

Să revedem, cu ochii minții, acele imagini. E 1-0 pentru U Cluj, aproape de minutul 80. Lui Gabi îi vine o minge pe dreptul, cam pe la 30 de metri de poarta lui Aerostar. Trage cât poate. Biomecanică perfectă, pendulare. […]

...

The Special Botoșani

Valeriu Iftime are afaceri cu diverse aparate care măsoară gigacalorii, metri cubi de apă sau de gaz, kilowați. Cu alte cuvinte, ne contorizează existența, ne țăcăne fiecare clipă, aproape toți avem prin case diverse ceasornice enervante prin care știm în […]

...

Mirel, atelier de recondiționări

La fel ca în pictură, și în fotbal e nevoie de un har al reîmprospătării

Permalink to Mirel, atelier de recondiționări
miercuri, 9 septembrie 2020, 11:48

Cu ani în urmă, în locuința cu parfum interbelic a profesorului Mircea Pascu, fost președinte al Federației, membru pe viață FIFA și UEFA, persoană de mare rafinament, ajuns astăzi la aproape 86 de ani, am intrat într-o cameră unde erau șevalete, pensule, palete de culori. Cultivatul profesor, iubitor de artă, recondiționa tablouri. „N-o fac pentru bani. Mai trece timpul. Prietenul Mircea Lucescu a recondiționat fotbaliști, eu încerc cu tablourile”.

Mirel, ca nea Mircea

Cu decenii în urmă, Mircea Lucescu l-a luat la el, la Corvinul, pe Dumitrache, aflat spre crepusculul carierei. În doar câteva săptămâni l-a adus la nivel competițional, făcându-l să joace și să dea goluri până la 35 de ani. La fel a procedat, de mai multe ori de-a lungul carierei acestuia, cu Dănuț Lupu. Mai e pe listă și Sergen, turcul blond și mustăcios, puțin rotofei, repus și el pe picioare cu aceeași vocație. E un dar să poți face asta, mai ales cu niște oameni capricioși, cu talente și vicii, cu țâfne și orgolii. Cu Alibec, Mirel pare să plece pe drumul magistrului de la Kiev.

Denis, pastel și fantezie

Pe pânza pe care era pictat Alibec nu se prea mai distingeau nici culorile, nici contururile. Un tip morocănos, mofluz, cu elanul retezat de ratarea mai multor transferuri la rând, cu mintea la eternele restanțe salariale de la Astra. Plictisit doar după vreo jumătate de oră de joc cu FCSB și mult mai devreme în deplasarea de la Craiova. Nimic nu justifica selecționarea sa, cu atât mai puțin alinierea la imn, la centrul terenului, ca titular, în ambele meciuri ale echipei naționale. Într-un interval de doar două-trei săptămâni, Alibec a urcat de la acea stare de maxim plictis existențial aproape de nivelul cel mai ridicat al întregii sale cariere. Ce i-o fi spus Mirel? Cum l-o fi luat? E o artă să modelezi un astfel de personaj mereu nemulțumit, mereu gata să se ia la harță cu oricine, vezi episodul cu Marica.

Liniile drepte ale lui Crețu

Tot de un fel de recondiționare avem parte și în cazul noului mijlocaș central al echipei naționale. Alex părăsise peisajul autohton de aproape un cincinal. De la Iași și de la stadiul de fost internațional doar de tineret. Adică dintr-o oarecare mediocritate. Ljubljana, Maribor, așa, și? Orașe curate, liniștite, dar despre ce nivel vorbim? Despre nivelul care iată că ne oferă, fie și la 28 de ani, un mijlocaș central precis, harnic și cu talie excelentă. Pe vremuri Boloni cerea imperios „dați-mi un mijlocaș central de un metru optzeci!”. Iată acum unul de un metru nouăzeci! Alcătuit din linii drepte, dar neșovăielnice. Simplu, eficient, fără să fie minimalist. Sunt liniile drepte pe care le presupune fișa postului.

Și Șumi e restaurator

Alex Maxim a atins și el nivelul cel mai înalt al participării sale la echipa națională. Aici recondiționarea îi aparține lui Șumudică, la acel Gaziantep dulceag, cu halva și sugiuc. La rândul său, Șumi e elev la școala maestrului Lucescu-tatăl. Mirel a preluat opera restaurată a lui Șumudică, i-a pus decorațiuni cu numărul 10 și iată un coordonator de joc atât de nimerit, încât nici nu mai polemizăm dacă trebuia sau nu să joace Ianis la Klagenfurt.

Mai e o singură întrebare. Mirele, nu te bagi să-l repari și pe Budescu?

Comentarii (21)Adaugă comentariu

Restaurezi daca ai ce sa restaurezi! (6 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 12:12

Nu e de-ajuns restauratorul. Conteaza si ce restaureaza. Exemplele cu ,,restauratii,, Dumitrache, Lupu, Sergen nu sunt valabile oriunde. Va inchipuiti ca se gaseste cineva sa-i mai ,, restaureaze,, pe Răuță, Golofca, Sin? Putini jucatotori ca Lupu, Dumitrache, Alibec, Budescu care sa stie sa loveasca in minge astfel incat aceasta sa ajunga acolo unde au si-au dorit. Nu le cereti lui Rauta, Golofca sau Sin sa dea 4 centrari bune intr-un meci ca nu vor reusi. Despre Radoi si Sumudica ne intrebam de unde au deprins stiinta de a aseza jucatorul ca sa dea maximum de randament. La Radoi ar fi posibil sa stie de la Protasov, cat a fost la Steaua. La Sumudica pare ca a mai ,,furat,, meserie si de la altcineva, nu doar de la Lucescu cand a fost la Rapid. Trebuie sa recunoasteam ca Sumudica are mai multi de plus peste Radoi. Sumudica a dus campionate intregi cu echipe dificile, pe cand Radoi inca n-a dus 25-30 de meciuri la o echipa de club sa vedem ce poate.

Gabriel (1 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 12:22

Eram sigur din momentul in care am inceput sa citesc articolul că este vorba despre Budescu !🤗 Budescu nu trebuie salvat , el trebuie doar folosit acolo unde trebuie și in rest se descurcă el ... Alibec mereu a fost un talent ... Și am sperat mereu "să nu moară speranță"... Dar Maxim din punctul meu de vedere încă nu a convins ... Are doar sclipiri ,mai are mult până să demonstreze că merită să fie titular ... Mai mult chiar și ca Stanciu sau Florinel Coman . Bun articol !!! Felicitări !!!

andy (12 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 12:36

Lucescu era un mare restaurator si Sumi,de fapt asta face un antrenor bun.Radoi sa speram ca o sa ajunga si el mare.

cati (1 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 12:45

... si Stanciu ar trebui sa mai demonstreze...

Emilian (18 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 12:54

Cred ca este prematur sa vorbim de restaurari de succes la Mirel. E vorba de un meci, despre ce vorbim?! As vrea sa vad ca cei "restaurati" evolueaza constant la un nivel bun macar 1 an, altfel ...e apa de ploaie.

Flotop (1 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 13:21

Cred ca e esențial și ca “restauratul” sa-și dorească și el asta...ar merita și Budescu o șansa

Umila parere (16 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 13:32

Impresionanta metamorfoza jucatorilor considerati (pe buna dreptate) indolenti, aroganti, demotivati, precum Maxim si mai ales Alibec. Neobisnuit modul in care Alibec lupta pentru minge din postura de fundas stanga, sau travaliul lui Maxim, devenit Kante al Romaniei, prin cantitatea si calitatea jocului exprimat la nivel...maxim. De multa vreme n-am vazut un meci cu asemenea eficienta la finalizare si mai ales spirit de sacrificiu din partea intregii echipe. Marile echipe iau nastere intr-o conjunctura favorabila, ceata de la Belgrad reprezinta preludiul marelui Milan, penalty-ul de la Cardiff dadea unda verde zborului celei mai frumoase generatii tricolore, cine stie daca Alibec & co accepta intriganta provocare? Meciul din Islanda bate la usa, un bob zabava si vom primi raspuns. Foarte bun editorial, in ultima vreme ai inceput sa scrii mult mai bine. Bravo, domnule Buzarin!

Petrucj (6 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 13:51

Dar ce facem cu Ianis, Chiri, Tosca, Bancu si Nedelcearu? Astia sunt irecuperabili.

octavian (4 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 14:02

Semne de restaurare la Alibec si Maxim se vad clar. Depinde cit tine minunea. Sa nu fie simple rabufniri de orgoliu. Si Budescu merita o sansa.

Bibi (19 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 14:45

Visez la o echipa, de la brau in sus :-) cu Costica Budescu, Maxim, Stanciu, Fl. Coman, Man (Mihaila) si Gabi Iancu. Cum ii pui in teren ca sa joace impreuna ? Se pun singuri, nicio problema.

dan (28 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 15:36

Cel mai mare restaurator ramine (deocamdata) Hagi.

di livio (36 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 16:04

da, ar mai trebui Ianis...Ianis îi tînăr, spre deosbire de ceilalți...am avea nevoie de Ianis, în perspectivă, ar trebui să joace

viorel (10 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 16:46

Meci cenusiu, dominat categoric de austrieci (63-37 la posesie, 8-4 la cornere) cu mult noroc pentru nationala noastra. Nu prea sunt multe elemnete de optimism, avand in vedere ca am castigat cu noroc, folosid o echipa imbatranita de la care nu mai poti astepta prea multe. I rest revenim cu intrebarea pt dl Buzarin: Cand va decideti sa scrieti si despre anomaliile toxice militarizate, de sorginte stalinista, din sportul romanesc. Presa, care pastreaza o tacere complice, are o mare vina pentru ca Romania a ajuns sa fie ultima tara din UE si NATO in care mai exista sinistrele cazarmi sportive ale armatei, CSA si militiei, CS Dinamo, care sustrag anual 50 milioane euro de la buget pentru uniformele cu buzunare largi si pile mari din MApN si MI!

Birlic (27 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 17:47

Articol bun și simpatică analogia cu ''atelierul de recondiționări'', însă aș dori din toată inima ca acest joc prestat de naționala noastră în Austria, să devină un obicei și să nu rămână doar un ''licurici'' în beznă.

motanul incaltat (183 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 18:59

Au avut o victorie in Austria---dar stai sa-i vedem cu Norvegia lui Haaland la Bucuresti sau si mai important cu Islanda. Care a luat bataie cu 5-1.... Apoi poti sa incepi sa spui despre revenirea lui Alibec si a lui Maxim... Pina acum Radoi a reusit doar un lucru extrem de important----sa-l tina pe Ianis pe banca...

Gigi (6 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 19:58

Nu am nimic cu nimeni si imi doresc toti jucatorio nationalei sa straluceasca dar in agara de gol maxim nu ma impresionat

a dica (44 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 20:20

Ei, hai c-o luam la vale rau de tot. Sa avem rabdare si sa mai treaca timp cu ceva rezultate la raboj si apoi sa-l comparam pe Radoi cu Lucescau, chiar cu Sumi (pe Hagi l-ati uitat, erau si la el cateva exemple). 1 Alibec joaca bine de vreun an si numai un miop nu l-ar fi convocat. 2 Cretu, mare fotbalist care a intrat la 1-0 in locul lui Hagi si meciul s-a terminat 1-1. Hagi a fost facut praf, Cretu ridicat in slavi. Sare la cap si bubuie mingi. Pase lungi, combinatii, mai deloc (astea nu presupun linii drepte). Daca Baluta avea ceva meciuri in picioare nu mai vorbea nimeni de Cretu acum. A, parca la un gol al austriecilor a cam fost absent de la datorie... Bine ca am batut ca tot Hagi era de vina, iar Cretu, mare jucator. 3. De Maxim nu avem ce discuta, dar ma intreb de ce nu s-o fi aplecat Radoi un pic catre reconditionarea lui Stanciu, care de ani buni joaca la nationala mult sub ceea ce arata pe la echipele de club? 4. Pe Budescu nu trebuie sa-l „repare” nimeni. Sa faca o echipa in care 9 jucatori sa alerge, iar Budescu sa mearga la pas precum Messi, da 2-3 pase, bate cateva de la colt si gata. CONCLUZIE: Mirel trebuie lasat in pace, n-a realizat inca mare lucru. In primul meci a vrut sa rupa gura targului si si-a luat-o, iar in al doilea a jucat pe schemele lui Contra, cum singur a tinut sa precizeze. Si nu mi-a placut ca nu a fost barbat cand l-a lasat pe Ianis Hagi prada haterilor din presa. Desi dupa meci a spus ca l-a schimbat pentru ca risca sa ia rosu, dupa ce a vazut ca presa ii sare la beregata, incercand sa loveasca indirect in Gica Hagi (ce josnic!) a tacut complice. Nu ma credeti? Urmariti comentariul lui Mironica din timpul meciului (totul laudativ la adresa lui Ianis si a tatalui sau) in contrast cu declaratiile si comentariile de dupa meci, preluate si rostogolite si de alti prieteni de-ai lui Hagi-tatal. Singurul care i-a luat apararea a fost Marcel Puscas, Radoi s-a dat la o parte. Un las!

doru (1 comentarii)  •  9 septembrie 2020, 20:47

Deocamdata Budescu poate juca si nepregatit,oricum e peste ceilalti(Hagi,Stanciu etc).Numai din ambitie si joaca bine si la nationala,dar folosit pt mijloc si atac,restul nu e treaba lui.Nu poti juca doar cu salahori!

Cristi B (1 comentarii)  •  10 septembrie 2020, 10:31

Mai e cineva care ar merita o sansa....GICU GROZAV.....

george (11 comentarii)  •  11 septembrie 2020, 16:21

Radoi a fost adus la Nationala sa produca fotbalisti. Iar acum ii "recoconditioneaza" pe altii care n-au avut rezultate. Cam pe invers. Nu vi se pare.

Comentează