Mirel, atelier de recondiționări

La fel ca în pictură, și în fotbal e nevoie de un har al reîmprospătării

Cu ani în urmă, în locuința cu parfum interbelic a profesorului Mircea Pascu, fost președinte al Federației, membru pe viață FIFA și UEFA, persoană de mare rafinament, ajuns astăzi la aproape 86 de ani, am intrat într-o cameră unde erau șevalete, pensule, palete de culori. Cultivatul profesor, iubitor de artă, recondiționa tablouri. „N-o fac pentru bani. Mai trece timpul. Prietenul Mircea Lucescu a recondiționat fotbaliști, eu încerc cu tablourile”.

Mirel, ca nea Mircea

Cu decenii în urmă, Mircea Lucescu l-a luat la el, la Corvinul, pe Dumitrache, aflat spre crepusculul carierei. În doar câteva săptămâni l-a adus la nivel competițional, făcându-l să joace și să dea goluri până la 35 de ani. La fel a procedat, de mai multe ori de-a lungul carierei acestuia, cu Dănuț Lupu. Mai e pe listă și Sergen, turcul blond și mustăcios, puțin rotofei, repus și el pe picioare cu aceeași vocație. E un dar să poți face asta, mai ales cu niște oameni capricioși, cu talente și vicii, cu țâfne și orgolii. Cu Alibec, Mirel pare să plece pe drumul magistrului de la Kiev.

Denis, pastel și fantezie

Pe pânza pe care era pictat Alibec nu se prea mai distingeau nici culorile, nici contururile. Un tip morocănos, mofluz, cu elanul retezat de ratarea mai multor transferuri la rând, cu mintea la eternele restanțe salariale de la Astra. Plictisit doar după vreo jumătate de oră de joc cu FCSB și mult mai devreme în deplasarea de la Craiova. Nimic nu justifica selecționarea sa, cu atât mai puțin alinierea la imn, la centrul terenului, ca titular, în ambele meciuri ale echipei naționale. Într-un interval de doar două-trei săptămâni, Alibec a urcat de la acea stare de maxim plictis existențial aproape de nivelul cel mai ridicat al întregii sale cariere. Ce i-o fi spus Mirel? Cum l-o fi luat? E o artă să modelezi un astfel de personaj mereu nemulțumit, mereu gata să se ia la harță cu oricine, vezi episodul cu Marica.

Liniile drepte ale lui Crețu

Tot de un fel de recondiționare avem parte și în cazul noului mijlocaș central al echipei naționale. Alex părăsise peisajul autohton de aproape un cincinal. De la Iași și de la stadiul de fost internațional doar de tineret. Adică dintr-o oarecare mediocritate. Ljubljana, Maribor, așa, și? Orașe curate, liniștite, dar despre ce nivel vorbim? Despre nivelul care iată că ne oferă, fie și la 28 de ani, un mijlocaș central precis, harnic și cu talie excelentă. Pe vremuri Boloni cerea imperios „dați-mi un mijlocaș central de un metru optzeci!”. Iată acum unul de un metru nouăzeci! Alcătuit din linii drepte, dar neșovăielnice. Simplu, eficient, fără să fie minimalist. Sunt liniile drepte pe care le presupune fișa postului.

Și Șumi e restaurator

Alex Maxim a atins și el nivelul cel mai înalt al participării sale la echipa națională. Aici recondiționarea îi aparține lui Șumudică, la acel Gaziantep dulceag, cu halva și sugiuc. La rândul său, Șumi e elev la școala maestrului Lucescu-tatăl. Mirel a preluat opera restaurată a lui Șumudică, i-a pus decorațiuni cu numărul 10 și iată un coordonator de joc atât de nimerit, încât nici nu mai polemizăm dacă trebuia sau nu să joace Ianis la Klagenfurt.

Mai e o singură întrebare. Mirele, nu te bagi să-l repari și pe Budescu?