Oltenii au un mare avantaj: sunt mai mulți!

O luptă pentru titlu care se poate încheia cu victoria oricăreia dintre cele două beligerante pune în dreptul Craiovei atuul numeric și, implicit, pe cel emoțional

În 2013, Steaua – încă Steaua, nu FCSB! – câștiga campionatul după un ultim meci, 4-0 cu Brașovul, pe Arena Națională arhiplină. Triumful din iarbă a fost urmat de o procesiune pe Bulevardul Unirii, până la Casa Poporului, echipa, într-un autobuz descoperit, fiind ovaționată de zeci de mii de oameni.

Sărbători de nișă
A fost ultimul titlu național care a implicat o emoție de asemenea amploare. Bucuriile ulterioare ale Astrei și Viitorului au fost ceva mai de nișă. Orașele erau mici, Giurgiu, Ovidiu, iar fanii, atâția câți erau, au scos în evidență meritele autorilor celor două opere, Șumudică și Hagi. Cele două triumfuri ale CFR-ului, 2018 și 2019, sărbătorite decent, conform normelor occidentale, n-au implicat social altceva decât o masă de oameni strict limitată numeric. Acum, întreaga Oltenie vorbește despre posibilul titlu al Craiovei și, mai mult, persoane teoretic „nealiniate” își descoperă tainice fibre sufletești alb-albastre.

Presiunea sau lipsa ei?
Dacă vremurile ar fi fost normale și s-ar fi jucat cu spectatori, în mod cert pe arena olteană s-ar fi adunat la meciurile cu FCSB și cu CFR, în total, 60.000 de oameni și măcar încă pe-atâtea cereri de bilete ar fi rămas neonorate. Dar e posibil ca și liniștea aceasta impusă să fi ajutat la seria impresionantă a victoriilor alb-albastre. Cu stadionul arhiplin, Craiova a pierdut în sezonul regulat meciurile cu FCSB și CFR poate că și din cauza presiunii emoționale exercitate asupra ei de un public cald și afectuos atunci când lucrurile merg bine, dar pretențios, cunoscător și critic atunci când echipa dă rateuri.

Oamenii de lângă
Marți seara am participat, de la distanță, la o emisiune „oltenească” de televiziune. „Fotbal Plus”, la Oltenia TV. În studio, alături de moderator, Silvian Cristescu, fostul căpitan al Universității. La aproape 50 de ani, „Cristi” a rămas la fel de electric, de aprig și de radical ca și atunci când juca. Tăios, încrâncenat, susținător al „Cauzei”. În paralel, pe pagina de Facebook a emisiunii curgeau sute de mesaje de susținere. Asta n-are CFR-ul! Susținerea publică de o asemenea dimensiune și oameni semnificativi care să se lupte pentru „Cauză”. Cristescu nu e angajatul clubului (a fost), dar vorbește, cu atâta patos, în calitate de fost căpitan. La CFR, Petrescu e singur. Trebuie să fie și antrenor, și polemist, și ideolog, pentru că inclusiv locotenenții săi, Bilașco și Mara, se pare că au căzut în dizgrația patronului.

Scopul Craiovei
Chiar și așa, înconjurată de atâta simpatie, Craiova mai are de învățat. Trebuie să-și însușească lecția de a fi lider. CFR-ul s-a obișnuit cu postura, a condus clasamentul aproape trei campionate la rând, cam o sută de etape. Craiova a devenit lider de mai puțin de două săptămâni, de când Alibec și ai săi l-au egalat în mod cu totul neașteptat pe Petrescu, de la 0-2. Ca să câștigi trofee, trebuie să știi să fii pe primul loc. Adică să fii ca o cucoană care defilează grațios pe tocuri înalte după ce multă vreme s-a încălțat în gumari sau a umblat desculță. Când ești lider, mereu, la fiecare meci, ai ceva de pierdut. Când vii din urmă, poți fi și nonșalant, că nu se uită nimeni la gumarii tăi. Liderul trebuie să învețe să poarte acele tocuri cui, să se deprindă cu acel peisaj pe care-l vede, în noua ipostază, ceva mai de sus.

Bergodi n-a luat titluri ca antrenor, n-are exercițiul acesta, dar a fost căpitanul lui Lazio, căpitanul lui Marchegiani, Nesta, Winter, Fuser, Signori, Casiraghi, Boksici și al altor nume mari. Adică a fost lider, și-și aduce aminte de asta.