Făureiul, Colchesterul și Sănătatea fotbalului

Aceste echipe minuscule ne transmit că ne uităm în continuare la un sport, nu la un plan de afaceri cu bilanț contabil la final

„Ce echipă avem!/ Ne place să bem,/ Să sărbătorim/ Cu bere și vin/ Clipa ce-o trăim!”. Niște băieți în alb și verde, „virușii” de la Sănătatea, cântă în vestiar.

Se bucură de eliminarea deținătoarei Cupei. Dar s-ar fi bucurat de fotbal și dacă ar fi pierdut cu 0-4. Mulți au început să încărunțească. Patronul lor, la 55 de ani, s-a trecut și el pe foaie. Gândea, probabil, că la vreo 3-0 pentru Țâru și Eric, intră și el două-trei minute. La 1-0 pentru „virușii” săi, nu și-a mai permis să compromită rezultatul.

Programul „bătrâneți liniștite”

Când ai 38 de ani, sau 40, sau 41, terenul la dimensiuni maxime de pe Cluj Arena ți se pare infinit. Aproape că-ți trebuie binoclu să bați de la o poartă la alta. Bine, în pragul celui de-al cincilea deceniu de viață, nici vederea nu mai e ca la douăzeci de ani. Pentru Dan Matei, de exemplu, titlul cu Urziceniul din 2009 e o amintire relativ proaspătă. Povestea sa e mult mai veche, vine din anii în care, la Bistrița, nea Jean era încă verde.

Tilincă încă ține minte pasele pe care i le dădea Dorinel Munteanu, iar Ionuț Rada nu uită că a fost „uefantastic” la cea mai mare performanță românească de club de după Revoluție. Niciunul dintre ei nu joacă la Sănătatea pentru bani. Ci pentru fotbal, pentru mișcare, pentru berea și vinul despre care se vorbește în acel șlagăr de vestiar.

O lecție

Poate nu întâmplător, la câteva zeci de ore după ce a mitraliat pe toată lumea la ultima conferință de presă, Hagi a pățit ce-a pățit la Cluj. Bine, nu el în persoană, echipa lui. Poate că s-a ajuns într-un moment de preaplin nervos, de maximă surescitare, de comportament mult prea electric, prea curentat, care se descarcă la fiecare atingere.

Oricât ai investi în fenomen, oricâți jucători ai fi produs, orice rol imens ai fi avut în istoria ultimelor decenii, nu trebuie să uiți că fotbalul are nevoie de acest fel de pori, prin care să respire. Prin care să-și scoată din celule acea tensiune care aproape că-l face să explodeze. Poate că nu întâmplător divizionara a treia se numește Sănătatea. E ca o rețetă cu care intri pe ușa farmaciei, să-ți cumperi leacurile care-ți trebuie.

Mama Nicoliță și portarul flămând

La fel stau lucrurile și la Galda, unde portarul echipei de liga a treia bate chintalul. Și la Făurei, unde cantonamentul se face la Bănel acasă, iar mama lui spală echipamentul și gătește pentru tot lotul. În echipă sunt cei trei fii ai ei. Trei, ca în poveștile copilăriei! Și la fel e și în Anglia, unde Tottenham pleacă învinsă de la Colchester, locul 10 în liga a patra!

Tot în Anglia, într-una dintre Cupe, nici n-are importanță în care, Liverpool a întâlnit acum câțiva ani o echipă mică și a fost nevoie de rejucare. Portarul „minusculilor”, gras precum cel de la Galda, a înfulecat un hamburger într-unul dintre puținele momente când jocul s-a mutat nițel mai departe de careul său.
Înapoi la încrâncenare!

Ne fac bine astfel de momente. Dar în scurt timp ne întoarcem la nervii noștri cei de toate zilele. E week-end, e etapă, vor fi, probabil, erori de arbitraj și declarații încrucișate. Dar dacă v-ați simțit mai detensionați după poveștile mijlocului de săptămână, vă informez că Sănătatea are meci. Duminică la ora 17, la Someșeni, la marginea orașului, cu ACS Fotbal Comuna Recea. Pe un teren mai mic, mai respirabil pentru vârsta lor, nu nesfârșit ca acela de pe Cluj Arena. Câți vom avea curiozitatea să gâdilăm touchscreen-ul în căutarea scorului final?