Hagi și pixul de la Nyon 

Gică vrea campioana României direct în grupele Ligii, fără calvarul tururilor preliminare și fără la se lua în calcul coeficientul UEFA

„Domnilor, scularea!”, cere Hagi, iar la demersul său cu puternice accente patriotice se raliază Mircea Lucescu și Gică Popescu, nume importante și sonore în peisajul internațional.

Gică nu e de acord cu ciurul tururilor preliminare, prin ochiurile cărora echipele românești nu mai izbutesc să se strecoare. E de acord cu coeficientul nostru mărunt (locul 32 pe continent), dar propune ca în grupele Ligii să fie campioanele tuturor țărilor, urmând ca acel coeficient să opereze doar în cazurile în care o țară are mai multe reprezentante, nu una singură.

Ar fi frumos, dar nu se poate

UEFA nu mai are nici măcar în teorie intenția de a răspândi judicios fotbalul pe continent, considerându-l pesemne deja destul de răspândit. De aceea ideea instituției de la Nyon nu e în nici un caz aceea de a propovădui universalitatea acestui sport, ci de a filtra valorile, în funcție de forța fotbalistică, derivată nemijlocit din buget. Nici măcar pe vremea lui Platini, care câștiga sufragii făcând favoruri Estului continentului, nu existau astfel de privilegii. Ochiurile ciurului erau ceva mai largi decât acum, dar tot trebuia să treci prin ele. În plus, dacă ar accepta câte o echipă din fiecare țară în grupe, UEFA s-ar pomeni cu o competiție-mamut. Greu de programat în puținele date existente și diluată valoric. Nimeni de acolo, de la Nyon, n-are chef de deplasări ale Realului în Albania, ale PSG-ului în Gibraltar sau chiar ale Barcelonei pe simpatica arenă din Gruia.

A fost odată…

Steaua a jucat cu Chelsea în 2013 și cu Real în 2006, Urziceniul a bătut, aproape ireal, cu 4-1, pe terenul lui Glasgow Rangers, CFR-ul a învins epocal Roma pe Olimpico și United-ul pe Old Trafford. Chelsea a venit în Gruia, CFR-ul a fost oaspetele lui Bayern. Amintiri excepționale, dintr-o perioadă în care campioana noastră intra direct în grupe, iar locul secund ajungea tot acolo depășind, de exemplu, pe Galatasaray (Steaua în 2008). Toate acestea se întâmplau însă prin prisma coeficientului de țară, bun spre foarte bun la vremea aceea. În toamna lui 2009 campioana României, Unirea Urziceni, a fost la un pas de primăvara Ligii, iar Dinamo, Timișoara și CFR au mers în grupele Europa League. Patru echipe românești, aproape un sfert din prima divizie, jucau la mijloc de săptămână în întrecerile continentale! Aceste lucruri nu mai sunt posibile azi, nu doar din cauza pixurilor celor de la UEFA, ci și fiindcă ne scoate din cursă Dudelange. Asta urmărește UEFA? Să invite în grupe o echipă eliminată de niște amatori luxemburghezi?

Tradiția de foarte demult

Hagi mai adaugă că zona noastră, chiar dacă se chivernisește din bugete de 5 sau 10 milioane de euro, față de 500 de milioane ale celor foarte mari, are tradiție. A câștigat Cupa Campionilor, Supercupa Europei. Da, e adevărat. Chiar el a marcat golul din acea Supercupă, dar asta s-a întâmplat acum 32 de ani. Majoritatea fotbaliștilor care calcă azi gazoanele europene nu se născuseră în acel 1987. Și puțini din cei care încă mai joacă văzuseră lumina zilei în 1991, anul Stelei Roșii Belgrad, ultima ispravă a Estului în întrecerea campioanelor.

Nici măcar experimental

Astăzi ne minunăm când vedem Valencia sau Eintracht în semifinale și ne crucim de-a dreptul la pătrunderea Slaviei Praga în sferturi. Sunt semne de exclamare pe care UEFA le aplaudă, dar parcă ar vrea Atletico Madrid în loc de Praga sau Inter în loc de Eintracht, chit că la Frankfurt stadionul și atmosfera sunt superbe. Și chiar dacă domnii de la Nyon, prin absurd, ar încerca să invite în Champions League echipe din toate țările, ar renunța repede când ar constata că boierii occidentali și-ar trimite garniturile secunde în deplasările din neprimitorul Est și chiar și așa scorurile ar fi mult prea mari.