Secunda și anii lui Culio

Veteranul CFR-ului adună de toate: victorii, titluri, dar mai ales eliminări

Nu doar fabulosul Culio de la Roma, ediție 2008, pare amintire, ci și cel de acum un an și ceva, care se făcea remarcat prin transformarea impecabilă a impresionantei serii de penaltyuri expediate de arbitri pe adresa CFR-ului lui Dan Petrescu.

Planul B

Culio de azi e la fel de aprig, de ațos, dar cu un an mai bătrân și cu o secundă mai lent. Acea secundă în care în loc să nimerești, in extremis, mingea, te duci pe piciorul adversarului și, în loc de o deposedare corectă, rezultă un fault de cartonaș. Fenomenul nu e singular, Culio nu e singurul veteran din lume căruia îi lipsește acea secundă. Însă când se adună deja patru eliminări într-un sezon încă neîncheiat, orice antrenor ar trebui să se gândească și la planul B. Acela de a-l lăsa pe veteran pe bancă și de a apela la el pentru ultimele 15-20 de minute. Exact acele minute în care ochii oricărui veteran intrat din prima secundă încep să se împăienjenească, iar creierul să reclame lipsa de oxigen. Mușchii încă pot, doar comanda către ei sosește cu o mică întârziere.

Modelul Hoban

Dan Petrescu a zis, anul trecut, că oriunde se va duce să antreneze, îl va lua pe Culio secund. Încă nu l-a luat, l-a mai lăsat să transpire în tricoul vișiniu cu numărul 19. Să mai câștige niște bani și să-și mai exerseze personalitatea într-un vestiar în care dacă el și Camora spun că e noapte în miezul zilei, atunci e clar pentru toată lumea că afară, în plin soare, trebuie să fie beznă! Anul trecut, cel al titlului, CFR etala doi mijlocași centrali, Culio și Hoban, care împreună aveau șaptezeci de ani. Între timp, acțiunile lui Hoban au scăzut și fostul internațional a ajuns, în cel mai bun caz, om de ultimele minute. Când aproape clasicul avantaj minim al CFR-ului se cere conservat printr-un închizător cu mare experiență. Cu acțiunile neafectate niciun pic, Culio se bucură de grația antrenorilor și adună eliminare după eliminare.

Experiență sau rugină?

Cât timp CFR e lider după 63 de etape (campionatul trecut, actualul sezon regulat și prima rundă a play-off-ului) înseamnă că jucătorii rutinați definesc cel mai bine succesul. Dar obișnuiții fundași centrali, Vinicius și Mureșan, au 34-35 de ani, Culio merge pe 36, Deac are și el 33, Camora face și el această vârstă peste câteva luni. Chiar dacă nu-i mai punem la socoteală pe Arlauskis, trecut de treizeci, pentru că portarii se coc mai târziu, sau chiar și pe Djokovici și Țucudean, de 28-29, ajungem la o medie de vârstă aproape matusalemică pentru o echipă de fotbal.

Mai lipsea Julio Batista

Poate că e unul dintre motivele pentru care Ioniță sau Costache se impun atât de greu. Și sigur o cauză care duce la catastrofe europene precum cea cu Dudelange. Să nu uităm că acestei liste de oameni aflați la crepusculul carierei ar fi trebuit să se adauge și cei aproape 38 de ani ai lui Julio Baptista, dacă fostul mijlocaș al Realului ar fi fost într-o stare fizică măcar decentă. Ceea ce în Liga 1 se numește experiență în Europa poate trece drept rugină. Riscăm să ne alegem cu o campioană care se sufocă imediat ce trece granița!