Octogenarul Hala
Cunoscutul antrenor face azi 80 de ani. Cei mai tineri trebuie să afle spumoasele povești ale carierei sale

Fusese un mijlocaș tehnic, de prima divizie, dar fără dimensiune internațională. Dinamovist, oborean, ajunsese la Dinamo Pitești, pe vremea când Argeșul era doar filială departamentală. Apoi la Sportul Studențesc, unde jucase cu Lucescu și cu Mircea Rădulescu, trecuse pe la Vagonul Arad, care era tot în prima divizie, și se retrăsese pe final de carieră tot la Pitești.
Schimbarea la faţă
În acea toamnă a lui 1971 Argeșul era antrenat de un nume imens al vremii, Titus Ozon, dar mergea foarte prost, înota spre coada clasamentului. Trecuseră vreo șapte-opt etape, când un președinte deștept și curajos, evreul Puiu Rapaport, și-a dat seama că trebuie să facă o schimbare. Și-a asumat înlocuirea marelui Ozon cu un tânăr de 32 de ani, care era în club. Cu Florin Halagian, Argeșul a câștigat meci după meci și a luat primul său titlu din istorie (să nu spună cineva că modelul Minteuan n-ar fi viabil!). În plus, Dobrin, dezamăgit și apatic după ce fusese doar turist la Guadalajara, a fost transformat miraculos în termen foarte scurt, fiind ales fotbalistul acelui 1971.
Viața alături de Dobrin
Armean temperamental (Vașken e celălalt prenume al său, armenesc), orgolios, Halagian înghițea greu jucătorii cu personalitate, care i-ar fi putut uzurpa autoritatea din vestiar. Cu Dobrin a avut numeroase dispute, dar au trebuit să coabiteze, și au conlucrat mai bine de un deceniu, timp în care Argeșul a mai luat un titlu, în 1979. Istorică rămâne fotografia de pe banca piteșteană când Dobrin, indisponibil la acel meci, îi aprinde țigara lui Halagian direct de la țigara lui, fără chibrit, fără brichetă (foto).
Patru și jumătate
Dur, dar simpatic. Arțăgos de multe ori, dar îmbibat în umor de calitate. E doar portretul său sumar. Halagian avea un defect la o mână, în sensul că-i lipsea falanga unui deget. Arăta palma întinsă, spunându-le jucătorilor să vină la antrenament la ora cinci. Cei care îl cunoșteau mai bine, le șopteau celorlalți „să veniți de la patru jumate. Voi nu vedeți că are patru degete jumate, nu cinci?”. Altădată, pe când era la FC Național și explica jucătorilor la tabla magnetică perechile de marcaj pentru jocul de a doua zi, președintele Gino Iorgulescu, aflat de față, a pus, pe furiș, un pul în plus la adversari. A transpirat ceva Armeanul în fața colectivului până și-a dat seama că adversarii erau în 12 oameni!
Cât a contribuit la Steaua ’86?
Pe lângă titlurile cu Argeșul, a luat campionatul cu Dinamo (cu olandezul Rinus Israel director tehnic), a calificat Craiova într-o finală de Cupă, a mers cu Victoria București (așa cum era ea, hulită pe plan intern), până în sferturile Cupei UEFA, a fost la un pas de titlu și de Cupă cu FC Național, iar Bacăul l-a preluat de la retrogradare, aproape fără șanse, și l-a dus pe locul cinci.
Dar a și dat startul acelei Stele care a reușit marea performanță de la Sevilla. I-a adus de la FC Olt, unde antrenase înainte, pe Pițurcă, Bumbescu și Radu II și a contribuit decisiv la venirea lui Boloni. Trei titulari și o rezervă din finala de pe Sanchez Pizjuan! A stat doar șapte etape în Ghencea, plus o dublă cu AS Roma, după care vocea sa tunătoare a fost înlocuită cu glasul rafinat al lui Emeric Ienei.
Azi, la 80 de ani, Halagian e un pensionar ieșit de sub luminile rampei. Mult prea retras față de cât i-ar da dreptul să fie bogata sa carieră. Multă sănătate, maestre!