Miriuță, antrenorul finalului de an!

Antrenorul istoricei contraperformanțe de a rata play-off-ul cu Dinamo are niște cifre incredibile cu o echipă de dimensiune mult mai mică

Sprinta, euforic, cu fesul tras pe ochi către peluza dinamovistă. Era 2-0 în Eternul Derby, iar el, sub acel fes, își creiona deja discursul de erou.

Apoi, cât timp Torje și Nistor cântau pe gard cu galeria, s-a făcut 2-2. După înfrângerea de la Astra, pe acea zăpadă, Dinamo a ratat play-off-ul, iar eroul a devenit antierou. Cum să nu intri cu Dinamo între primele șase? E ca și cum ar ninge vara sau s-ar coace cireșele în toiul iernii.

Dacă îți gravezi numele pe soclul acestui eșec, intri în istorie.

N-a fost doar vina lui

Dacă după lui plecarea lui Miriuță, Dinamo ar fi început să câștige ca prin farmec, atunci de vină ar fi fost el. Guralivul, zgomotosul, prea puțin cumpătatul maramureșean cu cetățenie maghiară. Dar nici următorii trei antrenori ai lui Dinamo n-au reușit cine știe ce, așa că, spre deosebire de aceștia, el are atuul de a fi fost la un singur meci de play-off. Acum sunt nouă puncte și foarte puține perspective. Miriuță poate fi culpabilizat că n-a știut să gestioneze acele săptămâni, însă radiografia trupului lui Dinamo din lunile următoare a scos la iveală răni mult mai adânci decât un meci sau un final de meci.

Portret pe fugă

Bun la Ceahlăul cu ani în urmă. Așa și așa la CFR, cu plusuri și minusuri, dar activând acolo într-o vreme în care robinetul abia picura. Episodic la Târgu Mureș. Slab de-a dreptul la Chiajna. Dezastruos la Dinamo. Etichetat că se află în conjuncție cu niște impresari, că aduce jucători pe care după ce pleacă de la echipe îi lasă cluburilor, să se spele cu ei pe cap. Cam asta era descrierea sumară a antrenorului Vasile Miriuță. Pentru a defini omul, se putea adăuga și că vorbește cam mult, încercând să convingă auditoriul că tavanul e negru.

Toamna aurie

La Hermannstadt, Miriuță a poposit în octombrie. După Pelici, creatorul de drept al echipei, autorul spectaculoasei eliminări a FCSB-ului, al promovării în prima ligă și al atingerii finalei Cupei. Discurs cam împăunat, ceva de genul „Noi, ardelenii, trebuie să reușim împreună”. Și, imediat, 0-2 acasă cu Astra. Cu ardelenisme din astea, te duci în „B” cu elan, Vasile!

20 de puncte în 10 meciuri! 

Medie de echipă fruntașă! Doar CFR (26) și Craiova (22) au cifre mai bune pe acest interval. Spre comparație, în aceeași „decadă” FCSB a făcut 19 puncte, Sepsi 17, Viitorul 14, iar Dinamo doar 11. Patru victorii afară, la Iași, Călărași, Sfântu Gheorghe și Mediaș, ultimele două, teritorii aproape interzise. Plus lipsa terenului propriu, cu migrația la Târgu Mureș, pe un ogor cu marcaje, sau Cluj. Plus un lot așa cum l-a găsit, pentru că perioada de transferuri se terminase.

La ceasul bilanțului anual se cuvin reverențe antrenorilor laureați. Dar de o mică plecăciune e nevoie și în dreptul lui Miriuță pentru aceste două luni în care i-a mers totul aproape șnur. Sigur că, măcar pe plan intern, merită adjective și Conceicao, și Mangia, și Neagoe. Dar Vasile adună puncte pribegind prin Ardealul de care vorbește mai mereu.