Românii și omul în plus

L-am acuzat pe Daum (nu doar noi, la modul general, ci eu, persoana întâi, pentru că vreme de un an și ceva m-am situat măcar pe podiumul contestatarilor săi) că a câștigat doar acele meciuri în care a avut om în plus. Dar le-a câștigat!

Cu Muntenegru, România și Contra au avut om în plus aproape 20 de minute (Mugosa a fost eliminat în minutul 77 și s-au dat 6 minute suplimentare), însă tabela a rămas 0-0.

Înainte de a despica în patru firul omului în plus, să retrăim puțin finalul de infarct al ”tineretului” de la Pacos do Ferreira. Disputat cu doi oameni în minus. După ce a fost eliminat Nedelcearu, Mirel a reacționat rapid. L-a scos pe Ianis și l-a băgat pe Rus, un zdrahon de apărător.

Cu toate astea, tot s-a primit un gol. Când a fost eliminat și Ivan, comanda a fost ”două linii de câte patru”, cum însuși Mirel a declarat. Așa se și face, așa scrie în toate teoriile. Adică renunțarea la orice fel de atacant, și dacă-l ai în teren (noi nu-l aveam), îl trimiți să în bandă. Timp de 9 minute, nu s-a primit gol, dar s-a produs un penalty. Dovadă că e extrem de greu să joci în inferioritate numerică.

La Ploiești, inferioritatea numerică a muntenegrenilor aproape că nu s-au cunoscut, băieții lui Tumbakovici ivindu-se frecvent la poarta noastră în cele 19 minute. Ba, la neatenția lui Tătărușanu (nici pasa lui Săpunaru la portar n-a fost cea mai inspirată), adversarii au fost pe cale să miște tabela.

Când ești în superioritate, încerci să joci mărunt, cu pase, cu un-doi-uri, să scoți oameni din dispozitiv. Dacă ai cornere sau faze fixe din preajma careului, le bați aproape, doi contra unu, pentru ca adversarii să aducă un al doilea om în preajma mingii și să se creeze spații în careu, în preajma porții. În niciun caz nu lansezi mingi lungi către o apărare înaltă, pentru că se opresc toate pe fruntea lui Savici, iar tu poți să ai trei oameni în plus, nu unul, că tot nu dai gol așa!

Profiți de tehnicitatea unora ca Maxim, Stanciu, Budescu și încerci să elimini prin dribling adversari. Apropo de Budescu. La start ne-am mirat că nu e titular. Când l-am văzut intrând și i-am privit tricoul așezat pe protuberanțe, am înțeles decizia lăsării lui pe bancă. Și ne-am mirat că într-un spațiu arăbesc unde e foarte cald, carnea de porc e interzisă, iar alimentația e destul de sănătoasă, reușești totuși să pui pe tine. Și, o părere personală, în acel minut 67, în care a intrat Budescu, atât Chipciu, cât și Maxim, erau mult mai ”schimbabili” decât Mitriță, care mai reușise câte ceva.

Așadar, Budescu. A făcut un dribling de efect, printre picioarele unui adversar care uitase să tragă fermoarul șorțului. Apoi, în plină superioritate numerică, era minutul 80, a încercat să dea gol din terenul propriu, văzând portarul ieșit. Niciodată nu faci asta, poate să fie portarul nu ieșit, ci plecat deja la aeroport. Sau o faci doar când te avantajează rezultatul. Chiar dacă nu e gol, mai câștigi timp.

Cînd îți arde buza, cum ne ardea nouă atunci, în minutul 80, continui faza, încerci să mai driblezi, să mai combini, să cauți o pasă decisivă. Să faci lucrurile astea la 20 de metri de poartă, nu la 65!

Nu-i așa, Costică?