Bătrînii şi marea. Performanţă

Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu se înfruntă într-un derby pe care n-am fi vrut să-l vedem

Două laturi ale patrulaterului celor mai mari antrenori români. Alături de Covaci şi de Ienei, nea Puiu şi nea Mircea alcătuiesc un paralelogram redutabil. […]

Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu se înfruntă într-un derby pe care n-am fi vrut să-l vedem

Două laturi ale patrulaterului celor mai mari antrenori români. Alături de Covaci şi de Ienei, nea Puiu şi nea Mircea alcătuiesc un paralelogram redutabil. 12 ani la echipa naţională. Paternităţi revendicate ale Generaţiei de Aur. Iordănescu, antrenorul secolului, Lucescu, pe banca Interului, plus o grămadă de titluri în Turcia şi Ucraina, plus o Cupă UEFA. Dinamo-Steaua, Bratislava -Passadena, Valentin Ceauşescu – Tudor Postelnicu.

Derbyurile sfîrşitului de epocă de aur, reloaded, în alb-sepia, la peste 20 de ani distanţă. Ghete de Aur contra titluri naţionale. Doi tineri în raglane, unul creţ şi imobil, altul agitat, cu o şuviţă căruntă despicată din părul negru, căzîndu-i pe frunte. Doi foşti mari jucători. Slavă Domnului că n-au dus comparaţia pînă la carierele cu crampoane, pentru că aveam căpitanul de la Guadalajara contra veteranului care intra în finala de la Sevilla să ţină mingea şi să stăvilească iureşul Barcelonei.

Iordănescu a emis o părere. Că din meciul de la Varşovia a remarcat doar rezultatul. Nu e singurul care a spus asta, dar Lucescu îi reproşează că a spus-o tocmai el. Că antrenorii nu trebuie doar să se apere între ei, ci să-şi apere şi fiii.  Aluzie uşor neelegantă, dar fină, pentru cunoscători, la cariera de antrenor de succes a lui Răzvan, în comparaţie cu Edi, care nu s-a împlinit în fotbal. În balanţă, Iordănescu a avut grija şi avantajul de a da declaraţiile în seara lansării cărţii despre Dan Petrescu, înconjurat de crema Generaţiei de Aur. Adversarul era în frigul Doneţkului, singur, avînd la ureche telefonul şi în suflet sentimentele de tată.

Deşi derbyul a fost echilibrat, nu l-am găsit savuros. I-am fi vrut pe amîndoi alături, vorbind despre cei aproape 100 de ani de fotbal pe care îi au împreună. Pe Mircea Lucescu l-am fi dorit dînd reţeta elixirului construcţiei, pe care pare s-o ţină doar pentru el. Pe Iordănescu l-am fi dorit pe bancă, 59 de ani, vîrsta sa, permiţîndu-i să fie mai mult decît senator. E, cumva, vîrsta medie a selecţionerilor europeni, unde Blazevici se apropie de 75, Trapattoni şi Rehhagel au 70, iar Aragones a cîştigat Europeanul la 71. România are peste 400 de parlamentari, însă doar unul dintre ei a reuşit să-l antreneze pe Hagi!

Lucescu şi Iordănescu sînt mari, renumiţi, valoroşi, ranchiunoşi, plini de ambiţii. Cum apare o silabă neconvenabilă, vine telefonul de la Doneţk şi se prezintă fişa inventarului titlurilor furate acum un sfert de veac. Plus amănuntul că anul ăsta Europa League e mai tare decît Liga Campionilor. Se compară performanţe, stele de colonel, trese de general, într-un spectacol pe care tinerii de 18 ani îl privesc ca şi cum noi, mai vîrstnicii, am vedea un DVD al războaielor dintre Traian şi Decebal.

Trebuie să dăm pagina înapoi. L-am vedea pe unul ţinîndu-l de umeri pe foarte tînărul Ronaldo, la Inter, iar pe celălalt ţopăind, cu şuviţele în vînt, în hora bucuriei din America. Aşa, ţinînd cartea deschisă aici, am fi şi noi, şi ei mai tineri.