Floarea de colţ
E greu de spus dacă Rapid a jucat bine sau rău în faţa lui Rosenborg. După o lună şi ceva de pauză se pot trece cu vederea cîteva pase inexacte sau o uşoară gîfîială spre final, în ciuda schimbărilor. Pînă […]
E greu de spus dacă Rapid a jucat bine sau rău în faţa lui Rosenborg. După o lună şi ceva de pauză se pot trece cu vederea cîteva pase inexacte sau o uşoară gîfîială spre final, în ciuda schimbărilor. Pînă la debutul returului mai sînt 6 săptămîini, timp suficient ca Ganea să se sincronizeze cu mijlocaşii (Măldă e mijlocaş, să nu uităm!), iar pe stînga să apară, în fine, o soluţie în locul lui Karamian.
Înainte de a juca bine sau rău, Rapidul joacă perimat, desuet, răsuflat. Nu neapărat ca prestaţie individuală, pentru că oamenii îşi dau silinţa, cît mai ales ca manieră. Un 3-4-3, sau 3-4-1-2, sau 3-4-2-1, ziceţi-i cum vreţi, în care, pînă ca faza de construcţie să ajungă la centrul terenului, mingea trece de cîte două ori pe la fiecare apărător. Urmează apoi o pasă lungă, de obicei de la Maftei, pe care Zicu, să zicem, o primeşte undeva la gît. Stilul nici nu atrage estetic, nici nu dă roade, dar e păstrat cu sfinţenie, ca o floare de colţ presată între două pagini de carte. Frumos, rarisim, gingaş, dar inutil.