Lobby pentru Coman
Să nu-l folosiţi pe Coman, domnule Piţurcă! E tot portar de linia porţii, ca şi Lobonţ. Deci, ce rost ar avea? Ce rost ar avea să le acordaţi o şansă şi altora? Cine spune că au dreptul la o şansă? […]
Să nu-l folosiţi pe Coman, domnule Piţurcă! E tot portar de linia porţii, ca şi Lobonţ. Deci, ce rost ar avea? Ce rost ar avea să le acordaţi o şansă şi altora? Cine spune că au dreptul la o şansă? Bunul-simţ? Păi, cine e, dom’le, ăsta, să vă facă echipa? Pe unde-a antrenat? De ce să încercaţi alte variante tocmai la crucialul meci de la Tirana?
Şi ce dacă Lobonţ e rezerva lui Frey? Cine spune că dacă nu eşti titular la echipa de club n-ai voie să fii titular la „naţională”? Cine spune că dacă greşeşti în teren trebuie să fii scos din primul „11”? Jucătorii trebuie pedepsiţi numai cînd vă sfidează, nu cînd gafează, domnule Piţurcă, nu-i aşa? Dacă stau drepţi în faţa selecţionerului, n-au decît să se relaxeze pe teren. De ce să-i responsabilizaţi? De ce să afle şi ei că „dacă greşeşti, plăteşti”, vorba lui Mircea Sandu, ca de obicei, foarte tare la teorie?
Cine greşeşte trebuie încurajat. Cu cît joci mai prost la „naţională”, cu atît ai şanse să ieşi la pensie ca titular. De ce să-l folosiţi pe Coman, domnule Piţurcă? Păi, este el prieten la cataramă cu Mutu şi Chivu? Face el parte din familia tricoloră sau e doar un intrus printre atîţia veterani? De ce să stricaţi atmosfera, singurul lucru care merge bine la „naţională”, indiferent de rezultat?
Tineţi-l acolo pe Lobonţ, eventual legaţi-l de bara laterală, să nu mai iasă să boxeze la centrări. Ţineţi-l, să-i mobilizeze pe „tricolori”, să ştie băieţii că n-au spatele asigurat şi să nu se avînte în atac. Nu-i ascultaţi pe cei care strigă că Lobby e o soluţie fumată! Că s-ar putea să ne coste şi alte puncte, nu în Albania, desigur, ci mai tîrziu. Poate golaverajul va conta în Grupa G, poate că nu. Dar la ce bun să ne facem griji de pe acum? La ce bun să gîndim în perspectivă?
Nu-l schimbaţi pe Lobonţ! Chiar dacă marii antrenori se cunosc după schimbări. După orice fel de schimbări. Marii antrenori au curajul să-l schimbe pe Kahn cu Lehmann, de exemplu. Marii antrenori îşi construiesc echipa începînd şi sfîrşind cu goalkeeper-ii. După Italia – Cehia de la Mondial, Traian Ungureanu scria că portarii reprezintă „unul dintre mecanismele stranii care dau fotbalului european o mare adîncime raţională”. Raţională? Pe noi nu ne interesează raţiunea în fotbal, nu-i aşa, domnule Piţurcă? Dimpotrivă, la „naţională” se mizează pe o mare superficialitate iraţională, pe solidaritate tribală, pe superstiţii, pe antrenamente tabu şi pe figuri totemice în poartă.
Ţineţi-o tot aşa, domnule Piţurcă! Mergeţi numai împotriva curentului, împotriva evidenţei! Bun, rău, nu mai contează, Lobonţ trebuie folosit, Lobonţ trebuie salvat, Lobonţ trebuie protejat. Sigur, şi „naţionala” trebuie protejată de Lobonţ, dar asta e problema ei, nu a selecţionerului.
„Lobonţ nu e o soluţie sigură pentru viitor. Dar, pe lîngă numeroasele gafe, românul are şi o mare calitate: e perseverent”
„La Repubblica”, aprilie 2006
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele