FCSB nu e Steaua, e un talcioc
La capătul unui meci mai plictisitor decât ultimii treizeci de ani din “Tânăr și neliniștit”, FCSB a câștigat cu Chindia (întruchiparea mediocrității) printr-un gol minunat și întâmplător (bravo, Olaru!).
Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita
Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este o echipă, este un iarmaroc. Scopul nu este ca al echipelor adevărate – să câștige trofee, să rămână în istorie, să bucure suporterii, să mențină o tradiție și să lase o moștenire.
Mai pragmatic, patronul, zeul, faraonul, sultanul, latifundiarul emanat de oi are un singur alt scop: să mulgă turma, să vândă berbecii, să facă bani. Nu există nimic în afara acestei logici de capitalism primitiv. De aceea s-a și gripat mecanismul care până acum două luni părea să funcționeze, pentru prima dată în ultimii ani.
Zerul, zero și gargara
Căci, prin vânzarea lui Man, scopul a fost împlinit. Scopul nu era titlul, am greșit, scopul era vânzarea însăși.
FCSB se îndrepta fluierând spre trofeu, până la imixtiunea de fond a patronului: vânzarea din mers a unei părți importante dintr-un mecanism care nu există decât ca să producă bani. Orice alt sens a fost abolit.
Iar Man săracul pătimește la Parma, fiind aterizat pe o planetă străină chiar și la o retrogradabilă în Serie B. Acolo, se vede treaba, există și alte scopuri.
Perdea de fum
Acum, următoarea gogoașă umflată va fi Moruțan. Și, mai devreme sau mai târziu, va fi vândut pe cât nu face, bine împachetat în adjective pe care nu le merită. Patronul va încasa, FCSB (Faci Ce Spune Becali), care nu e Steaua nu doar juridic, va continua să fie doar perdeau de fum dincolo de care se face obișnuita bișnițăreală. Iei zerul pe un leu și-l vinzi pe doi, lătrând că vrei trei și marfa nu e zero. Atât și nimic mai mult.
O gargară permanentă.
Înspre iepurii morți din pălării false
Drama fotbalului românesc (și explicația de fond pentru dispariția sa) stă exact în mentalitatea defectuoasă a patronilor, o galerie de foști, actuali, viitori pușcăriași și excepții.
Încăpută pe mâna unor speculanți care nu sunt în stare să lase în urmă decât găuri în gestiune, fotbalul românesc a fost traficat o vreme, și va mai fi, până când din pălărie vor mai ieși doar iepuri morți. Cu Becali însuși, va muri cândva și FCSB.
Câte echipe sunt în prima ligă?
Cunoscutul infractor Ioan Niculae, domiciliat în Zimnicea, în sfârșit încarcerat, deși vremelnic, a folosit fotbalul ca pe același pretext de a fi băgat în seamă, de a semnaliza că există și de a mai ciupi o firimitură din glezna lui Budescu. Așa se face că după regulile fotbalului profesionist, deși prima noastră ligă numără șaisprezece echipe, abia dacă strângem, la rigoare, patru.
N-a înțeles bine patronatul: fotbalul e o afacere, dar nu e doar o afacere. Și, mai ales, afacerile nu sunt doar vânzarea de produse contrafăcute, cu tirul și la bucată, dinspre și înspre Turcia. Restul e zgomotul de fond fără de care nu există alba-neagra. În afaceri se mai și construiește, nu doar se parazitează.
De aceea, FCSB nu doar că nu e Steaua, e o anexă la o greșeală: afacerile nu se socotesc doar în bani. De aceea, și fotbalul, și afacerile vor tot fi în altă parte.
FCSB nu e Steaua, e o consecință a lăcomiei care ține loc de rațiune, proiecte și viitor. FCSB nu e Steaua, e un talcioc, plin de vechituri, tiribombe, sclipici și iaurgii țipându-și marfa adusă de la Botoșani.