Aproape totul despre România
România putea să câștige meciul cu Irlanda de Nord cu 4-1. S-a terminat 1-1 și, după meciul cu Austria, începem deja sportul nostru preferat din ultimii douăzeci de ani: calculele hârtiei
Echipa lui Rădoi a avut un om în plus și a terminat egalată pe final, într-o fază în care apărarea noastră se bâlbâia ca într-o divizie județeană.
Tătărușanu. A fost unul dintre cei mai bun portari români din mileniul III. Dar s-a ajuns aici: nu mai joacă de un an de zile. Din două, una: sau devine titular la club, sau ar trebui să aibă eleganța să părăsească poarta.
La ce fundași a etalat România, avem nevoie de Arsenie Boca între buturi, oricum de cineva familiarizat cu miracolele. Toșca a fost aerian, Hanca și Bancu erau atrași irezistibil în atac, iar Chiricheș ar fi putut fi un mare fotbalist, dar nu e. Intrarea lui Nedelcearu a fost o improvizație. Nu e o întâmplare că tocmai această improvizație, precum și intrarea greșită a lui Nistor în meci ne-au costat egalarea.
Zbor fără aripi
La mijlocul terenului, Rădoi a mizat totul pe ofensivă: Stanciu, Maxim, Ianis, Cicâldău. Am jucat fără aripi, dar am vrut să zburăm, Rădoi a cerut fantezie și a obținut un spectacol scremut, călcâie pentru fotoreporteri.
Ianis a învățat în Scoția să fie mai arțăgos, ceea ce era să-i aducă un cartonaș roșu. Iar el nu are încă niciun meci cu adevărat mare la națională și ar cam fi timpul. Toți colegii săi din linia de mijloc au fost mai buni decât el. E adevărat că el e cel mai tânăr, dar și tinerețea asta trece. Ai clipit de două ori și ești veteran.
Dacă Alibec…
În atac, Pușcaș a fost bătăios ca un jucător de liga a doua engleză (tot pe acolo sunt și nord-irlandezii), iar Alibec și-a adus aminte că ar fi putut face o carieră la Milano, nu la Giurgiu. În plus, românii au avut și ghinion, s-au jucat cu barele și l-au nemurit pe Peacock-Farrell.
El nu a fost Pat Jennings în 1985, dar și România e la ani-lumină distanță de ce era acum treizeci și cinci de ani. S-o spunem direct: niciunul dintre titularii de astăzi nu prindea nici lotul atunci! Poate Stanciu ar fi fost îngăduit să care echipamentul.
Revoluția lui Rădoi
Antrenorul Rădoi a arătat că e curajos, că vrea să joace ofensiv, ceea ce naționala noastră nu are în ADN. Rădoi a mai arătat și că nu are experiență. Pițurcă n-ar fi ratat niciodată victoria cu Irlanda de Nord acasă, cu 1-0 și om în plus pe teren. Nici Iordănescu. Poate că nici măcar Contra.
E adevărat însă că niciunul dintre ei nu a încercat o schimbare atât de radicală. Rădoi vrea pur și simplu ca România să fie echipa care conduce jocul, toate jocurile. Vast program!
Ploaia și prostia
Dar poate că merită să pierdem un punct acasă cu Irlanda de Nord dacă asta ne aduce o națională care știe și altceva decât contraatac și temporizare. Și mai adevărat e că de la dorință la realitate e un drum lung cât patruzeci de ani prin deșert. Și că deocamdată echipa României a fost în primul rând previzibilă.
Să nu uităm să menționăm și că am avut acoperiș la stadion, dar nu am fost în stare să îl folosim, dând nord-irlandezilor avantajul unui teren plouat ca la ei acasă. Pe românește, asta se cheamă că am fost încă o dată proști.
Cumva, de altfel, tocmai această întâmplare spune aproape totul despre România: cunoaștem atât de bine arta de a ne pune piedică singuri. Păcat că nu se fac și Mondiale de dat cu tesla în fudulie: ne băteam la titlu!