Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Jordan, miliardele și etica muncii

E ciudat cum fotbaliștii trebuie să se abțină de la a se îmbrățișa, ducând jocul într-o nouă ordine mondială a bucuriei (ați văzut Borussia Dortmund-Schalke?). Bucurie care, de-acum, seamănă tristeții, tot așa cum urâtul e noul frumos. Până nu ne […]

...

Viața în reluare

E mai multă adrenalină la un România-Tunisia din 26 iunie 1998 decât în delirul continuu care ne ține loc de prezent. Fotbaliștii aceia chiar erau ai noștri, blonzi, tineri și nemuritori. Nu ne murise încă nimeni din generația de neuitat […]

...

La ce ne întoarcem

Omul rămas singur cu sine riscă să descopere câte parale face atunci când oborul e închis. Pandemia ar fi putut fi un prilej de reflecție, de melancolii, dar și de planuri de viitor în conformitate cu mileniul. N-a fost chiar […]

...

Alba-neagra cu Dinamo

Făcând balet ostentativ deasupra falimentului, creditorul din Groapă strigă că vine lupul și nu mai e nimeni care să dea ureche, întru ascultare. Managementul penibil al lui Dinamo este, în rezumat, istoria tranziției noastre către nimic. Pururi lângă circ Clubul […]

...

Noua ordine mondială a amintirilor

Anul 1996, ziceam, secolul XX, mileniul II. Era pe vremea când fotbalul se juca între oameni, nu între galactici, extratereștri și alți zei. Îmi amintesc bine acea echipă pentru că, nereușind să aleg între Barcelona și Real, alesesem să-mi fac […]

...

Jordan, miliardele și etica muncii

Ne pregătim să ne reluăm vechea viață, dar e timp și pentru "Ultimul Dans" al legendei baschetului american. Este documentarul-hit al izolării noastre

Permalink to Jordan, miliardele și etica muncii
sâmbătă, 23 mai 2020, 8:54

E ciudat cum fotbaliștii trebuie să se abțină de la a se îmbrățișa, ducând jocul într-o nouă ordine mondială a bucuriei (ați văzut Borussia Dortmund-Schalke?). Bucurie care, de-acum, seamănă tristeții, tot așa cum urâtul e noul frumos. Până nu ne întoarcem totuși la vechea noastră viață, să mai privim o dată către ce ni s-a întâmplat totuși în starea de urgență.

Săraci în multe feluri
După ce ne-a venit necazul din Wuhan, am rămas mai săraci în multe feluri. Unul dintre cele mai importante a fost că ne-am pierdut sportul. Rămași fără stadioane, puteam încă să ne jucăm de-a atleții pe lângă casă, dacă țineam neapărat. Dar sportul în mileniul III se face pentru a fi transmis și văzut pretutindeni. Suntem un popor global de tele-și-net-spectatori. Am trăit din reluări, dar nu doar atât, în niciun caz.

Un caz de obsesie în muncă
Conectați cum suntem la Netflix, ne-am refugiat în documentare din alte timpuri. Este în vogă Ultimul Dans, serialul care ne arată cum a devenit Michael Jordan o legendă în baschet, dar și miliardar în dolari.

Cine se uită mai atent poate să vadă acest adevăr pe care adevărații sportivi nu obosesc să-l afirme, iar gloatele să-l ignore: fără etica obsedantă a muncii, talentul e doar o tinichea care poate să strălucească ocazional pe la bâlciuri.

Quijote fără Sancho
Pe scurt, Jordan a fost toată viața un workaholic, biciuit de un orgoliu cu totul ieșit din comun. Desigur, Jordan n-ar fi ajuns niciodată atât de sus fără gândirea fără granițe a lui Phil Jackson, fără nebunul de Rodman și mai ales fără devotamentul lui Pippen. Jordan fără Pippen e pur și simplu de neimaginat, ca un Quijote fără Sancho. Documentarul este, totodată, o lecție excepțională despre cum să nu renunți la visuri (lăsându-se de baschet, Jordan s-a apucat de baseball și doar hazardul a făcut să nu ajungă mare și aici) și să mergi mai departe atunci când e cel mai greu (cum i-a fost lui Jordan după ce a fost ucis tatăl său).

Doar pe bani
Aceste documentare cu personaje de legendă (dar și cu oameni care nu au câștigat, dar au schimbat în bine regulile jocurilor, așa cum este serialul Losers) au fost nechezolul nostru în aceste vremuri lipsite de cafeaua transmisiunilor în direct. Un răgaz, un răstimp de a privi în urmă fără mânie.

L-am revăzut pe Senna. Ce curse putea să facă Senna pe ploaie! În ce fel își depășea acest om limitele de fiecare dată! Un om care se depășește așa pe sine doar se joacă atunci când trebuie să îi depășească pe alții. Nimeni, niciodată, nu-l va mai putea ajunge.

A fost ultimul care a murit în plină cursă, și asta e foarte bine, foarte rău este că, de când nu mai e pe viață și pe moarte, Formula 1 a rămas doar pe bani.

Apașul și ai noștri
Și mai este și acel documentar cu o poveste care ne vine tocmai din Argentina – Apașul, despre cum a răzbit, împotriva tuturor, Carlos Tevez, cel mai iubit argentinian de la Diego Armando Maradona încoace, înaintea lui Lionel Messi sau a lui Gabriel Omar Batistuta. Tevez s-a ridicat și el de la capătul lumii – avem și noi asemenea povești de succes. Și uite că, nici până în ziua de azi, nu s-a făcut totuși documentarul care să nemurească generația de neuitat a verii noastre americane.

Și va trece și starea de alertă, vom reveni pe stadioanele timpului prezent și, din nou, devorați de acum, vom uita ce a fost și ce n-ar fi trebuit totuși să uităm.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Ilie (3 comentarii)  •  23 mai 2020, 10:41

Am crescut cu Jordan și Chicago Bulls. Dar să spui că Rodman a fost unul dintre ajutoarele lui Jordan și să nu spui nimic despre Tony Kukoč este strigător la cer. De curând am văzut un tricou inscripționat astfel: Jordan, Pippen & Kukoč= Chicago. Deși stai în SUA nu te prea pricepi la baschetul de acolo.

denis (1 comentarii)  •  23 mai 2020, 11:04

@Ilie Pai Andrei vb despre documentarul de pe Netflix .In documentar Toni Kukoc apare destul de putin.Deci cearta i pe cei de la Netflix.Cred ca facut de ei documentarul.

Urod (8 comentarii)  •  23 mai 2020, 15:30

Nu am văzut documentarul, dar pot spune doar atât... Acea generație de basketbalisti din anii '90 a fost senzațională. Nimic din cea urmat nu s-a mai ridicat la nivelul lor... Cred ca pur și simplu când au dispărut, au luat tot baschetul cu ei... Au fost atât de egoiști încât nu au lasat nimic de spus urmașilor. Ced ca doar speranța ne-a mai ramas ca vom mai prinde o alta generație care sa se apropie de Dream Team '90, ca de depășit, nici vorbă...

gogu de la galerie (1 comentarii)  •  23 mai 2020, 18:04

Eu nu vreau sa vad documentar despre generatia de aur! Il vad mereu pe Hagi la TV cum face limba romana praf, cum cere bani de la buget pt fotbal, cum puscariasul de Popescu se ocupa si se pricepe la toate, cum golania lui Prunea a intrecut orice masura, cum Dan Petrescu injura jucatorii ca la usa cortului… Nu mai vreau sa vad la TV asemenea indivizi! Sa facem un documentar despre limba romana si bunul simt cu ei...ar avea un mare success!

FiiAntent (1 comentarii)  •  23 mai 2020, 20:33

Mai usor cu Senna care a murit in plina cursa. Poate ne mai documentam si vedem ca Jules Bianchi e ultimul pilot care a murit intr-o cursa de F1. Da, poate ca a mai trait in coma cateva luni, dar, in fapt el a murit la Suzuka in timpul cursei. Cat despre Jordan, hai sa nu-l mai comparam cu Libron, ca el a tras singur dupa el o echipa de jucatori modesti. Libron a trebuit sa se duca la echipa lui D. Wade sa castige un titlu, iar apoi sa vina la echipa lui Kyrie sa castige alt titlu, in care Kyrie a marcat ultimul cos in finala cu GSW. Deci, Libron mai are mult de tras, plus ca el nu e 6-0 in finale plus 6 MVP-uri.

Val (1 comentarii)  •  23 mai 2020, 22:54

Imi amintesc Olimpiada din 92; a fost cu adevarat ceva fantastic! La un moment dat schimbau americanii cate 5 jucatori odata; schimau o echipa de vis cu alta de vis! Ultimul cos cu Utah al lui Jordan nu o sa il uit niciodata; ne adunam in facultate la 3 dimineata la un tv vai de mama lui sa vedem meciurile din finala NBA. Documentarul este extraordinar mai ales pentru cei ce au trait si urmarit meciurile, jucatorii si evenimentele de atunci. Mi-as dori sa vad si un documentar cu Lakers-ul lui Kobe so Shaq desi niciunul nu a fost Jordan!

Umila parere (1 comentarii)  •  25 mai 2020, 10:51

Nea caisa, in editorialul precedent mi-ai cenzurat un comentariu doar pentru ca am facut referire la ghidusia mondiala care panicheaza lumea, asa incat etica muncii “sa ti-o bagi matale in p0p0netz, ca sa nu ti-o bage altii pe-a lor”- vorba imensului Dinica din “Filantropica”. Scuteste-ma, ipocritule!

acidutzu (1 comentarii)  •  26 mai 2020, 5:49

Si cine sa faca documentarul? Ca filmul despre Horia Colibasanu e vai de mama lui. Si-au batut joc de materialul video pe care l-au avut la dispozitie.... atatea performante deosebite, povesti de viata si peisaje si cadre de vis si a iesit un documentar aproape ridicol.

Comentează