Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Metoda reducerii la absurd

Prin absurd, Craiova, după victoria de la Cluj, ar putea avea șansa ei să termine prima. Absurdul ar fi fost ca pipereanul să nu răspundă unei măgării de acum trei ani cu una nouă. Tinerii și natura noastră Craiova s-a jucat […]

...

Dinamo: scurt ghid al eșecului

Chiar dacă nu va retrograda, din Dinamo București se mai poate alcătui astăzi cel mult un ghid al eșecului. Generația Ricardo Grigore – Mihai Popescu va fi ținută minte exclusiv pentru incompetență și inadecvare. Dinamo București poate servi oricui ca […]

...

Nivelul la care discutăm

Trebuie să recunoaștem că nu se joacă atât de rău după aceste luni de „coronapauză”. N-a crescut nivelul primei noastre divizii, dar nici n-a scăzut dramatic. Suntem, românește vorbind, tot pe acolo. CFR Cluj este – detașat – echipa cea […]

...

Oamenii din oglindă

Și fotbalul românesc, la fel ca toată societatea românească, stă pe câteva tare de caracter care îi asigură căderea. Acestea sunt știute de când lumea și sunt bine consemnate măcar de la Caragiale încoace (108 ani de la moarte, la […]

...

Afaceri românești

Problema: și dacă ajungem să avem o limită maximă de spectatori care pot asista la un meci de fotbal în noua libertate, la ce ne folosește? Căci: caraghioslâcul este că ea nu ar fi fost atinsă nici înainte de pangolinul […]

...

Vino să vezi

S-a strecurat moartea și în echipa Stelei dintre mileniile II și III. Încă o generație de fotbaliști a descoperit că nu sunt nemuritori

Permalink to Vino să vezi
miercuri, 1 aprilie 2020, 12:13

Cu acest sfârșit brusc și nedrept al lui Martin Tudor, încă o generație de suporteri își pierde copilăria.
Lor nu le murise încă nimeni, idolii lor sunt bărbați încă tineri, pe care îi credeau în floarea vârstei. Dar cine mai poate ști când e floarea vârstei?

Moartea aceasta s-a strecurat mișelește, cât omenirea își ține respirația, înconjurată de pandemie și frică.

Efectul liliacului

Efectul liliacului în povestea pe care o știm până acum: un pangolin fără imunitate a întâlnit un liliac bolnav, un wuhanez a poftit la pangolin și câteva luni mai târziu ești consemnat la domiciliu, de la Huși la New Orleans, sau fără suflare sau fără serviciu sau paralizat de grija zilei de mâine. Cum va fi ziua de mâine?

Și iată că, în această nouă realitate, vechea moarte lovește ca și până acum, neprevăzut și scandalos.

Moartea lui Martin Tudor e tragedie pentru familia sa, o mare durere pentru prietenii săi. Iar pentru noi, cei care nu l-am cunoscut, dar l-am văzut jucând și nu l-am uitat, este o palmă care a venit de nicăieri ca să ne trezească la realitatea că încă se moare în atâtea feluri pe planeta Pământ.

Portarul fără apărare

Despre Martin Tudor se spun acum multe povești, ele au acest numitor comun: portarul era fără apărare în fața greutăților vieții. Avea o inimă mare și bună, la care punea totul. Acestea sunt primele care se frâng. Inimile mari și bune sunt mereu fragile, mereu vulnerabile și noi nu învățăm niciodată nimic, rămânem mirați de fiecare dată, ca prima dată: cum să se oprească tocmai o asemenea inimă?

O lume nebună, nebună de tot

Și între timp se mai joacă fotbal, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, în Belarus, patria rușilor albi. Am ajuns în august 2007 la Minsk, în trena unui meci de fotbal câștigat de naționala României și am putut să văd că e ceva cu rușii albi. Acolo, Lenin nu fusese dat jos de pe soclu, era și este dictatură, dar oamenii își croiseră acest mecanism de apărare: se comportau ca și cum nu ar fi.

O țară de femei superbe și tractoare, un univers postcomunist, închis și complicat, cu o memorie specială a ororilor, îndeosebi a Cernobâlului.

Și era trist și era frumos la Minsk la sfârșitul acelei veri, când sfârșitul lumii părea doar o profeție mayașă.

Ați văzut filmul sovietic „Vino să vezi”?

E un film de propagandă din anii ’80 în care ni se pune în fața și în spatele ochilor oglinda ororilor semănate de naziști în Al Doilea Război Mondial.

E un film dur, cumplit pentru că are de partea sa o parte însemnată de adevăr. Nu e tot adevărul, ba chiar dimpotrivă, dar a existat și această istorie, cu copii smulși din izbele lor și trimiși să lupte în „Marele Război de Apărare al Patriei” (conceptul sovietic de „apărare”…), să-l slăvească pe Stalin și să moară absurd înainte să cunoască viața.

Mă gândesc la Minsk, așa cum mă gândesc la toate locurile în care am ajuns, și nu mă miră sfidarea de astăzi a bielorușilor. Să se teamă de sfârșit, fie el și al lumii, nu e felul lor de a trece prin istorie.

Ca și cum…

„Vino să vezi” este, în definitiv, un strigăt de disperare în fața nemaivăzutului. Lumea toată e în corzi și doar în Belarus, rod al dictaturii, al credinței în necunoscut și, până la urmă, al nebuniei, viața continuă ca și cum pandemia n-ar fi și toate câte sunt ar trece cu vodcă și o saună. Așa ceva n-am crezut că vom vedea, dar iată că vedem. Iar am uitat ce ne-au învățat anticii: nimic nu e de mirare.

Cum va fi ziua de mâine?

Comentarii (2)Adaugă comentariu

itu52 (13 comentarii)  •  3 aprilie 2020, 0:06

”„Vino să vezi” este, în definitiv, un strigăt de disperare în fața nemaivăzutului.” Am reținut titlul. Rusia și Al Doilea Război Mondial este problema istoricilor militari. Poate că ar fi momentul unei analize serioase, reale, decopertată de secrete și motivată ,în limita toleranței, de conjunctură. Adică, în mare, Germania a fost o mașinărie de război aproape perfectă. Avea doctrina militară a atacatorului, forță, ofensivă, disciplină, organizare, aprovizionare. Și-a dezvoltat poliții feroce de menținere a ordinei și disciplinei. Nu întindeau multe cu populațiile civile, cu excepția nebuniei de exterminare a evreilor și țiganilor. Mai mult, pentru coloratură, au intrat în folclor cu fapte caritabile. Nu jecmăneau în față, luau după, organizat. Așa au văzut popoarele cucerite, „comportament civilizat”. Ce li s-a opus în „Marele Război de Apărare al Patriei”, parcă așa i-ai zis, gloata bolșevică, femei, bătrâni, copii maturizați forțat, maturi luați cu arcanul și tot ce putea ține în mână o armă. Așa, și cu vodca de încurajare, au răpus brontozaurul. Nu au avut aprovizionare, au acționat făcând prăpăd pe unde treceau. Au înebunit satele, acolo aveau carne, cereale și tot ce trebuie unei armate să poată funcționa. Pe deasupra mai aveau și mulți de alde Dincă din Caracal, că era o adunătură fără poliții de supraveghere. Sunt multe, multe aspecte de discutat. Am zis astea pentru a vedea ce era mai sănătos pentru omenire, rasa pură sau debandada bolșevică cu „bucuriile ei”. Povestea Ciumei Roșii, Nebuniei lui Stalin, sunt altă treabă. Războiul ca atare e o poveste ce ar trebui separată de exportul de comunism-forțat. Estul după război a fost victima Rusiei dictatoriale, iar vestul profitorul investițiilor americane de redresare, inclusiv Germania. Ne lungim, esențialul ar fi modul diferit de a purta războiul al celor două mari combatante.

Bibi (1 comentarii)  •  4 aprilie 2020, 7:24

Salut, cred ca traducerea ar fi ".Du-te si vezi". In afara de propaganda penibila, efectele cinematografice mi s-au parut remarcabile.

Comentează