Dincolo de Euro
Bun, și după 2020?!
Fiind români, știm noi prea bine că trăim într-o improvizație. Avem orizont de bâlci, câteva zile acolo, și gata!, altul!, mergem mai departe, conducem doar la bara din față și un proiect pe o jumătate de an înseamnă deja viziune, unde te crezi, nene?
Istoric, noi încropim, noi ne descurcăm, noi improvizăm, domnilor, merge și așa, de ce să nu meargă și așa? Uneori ne iese.
România normală, cu muncă și implicare la vârf?
Într-o atare societate e imposibil să-ți programezi mutările, fiindcă dinamica noastră nu e tocmai vieneză.
Nu ne putem disciplina nici măcar traficul, cum să trăim într-o Românie normală, cum visează un prezidențiabil, darămite să mai avem și președinte muncitor și implicat, cum visează celălalt? Haida de! Cai verzi pe pereții electoratului.
Dragul nostru ospiciu tragic și jovial
Păi, noi locuim într-un ospiciu pe jumătate tragic, pe jumătate jovial, pe jumătate la est, pe jumătate la vest, nici așa, nici altminteri. Cum altfel ar putea să stea, deci, situația tocmai la echipa noastră națională, oglinda noastră cea mai fidelă?
Ar fi fost cu adevărat dătător de speranță dacă aveam o direcție, dacă știam unde mergem dincolo de Contra și Budescu, dincolo de Suedia și de Spania, ba chiar și dincolo de Burleanu.
Pe scurt, dacă aveam un sistem organizat, care să ne dea dacă nu încă o generație de aur/neuitat, atunci măcar încrederea că nu avem rezultate în mod excepțional, când oamenii sfințesc și ei cum pot locul (pe modelul Bursucului à la Cluj).
Lăutari pentru totdeauna?
S-a început o reformă timidă, s-au încurajat tinerii, s-au obținut rezultate cu junii, ba chiar au fost promovați la prima echipă, dar sincer vi s-a părut că altfel decât după inspirația de moment, altfel spus după ureche? Sigur că se poate întâmpla să fie o ureche grozavă, dar tot la nivel de lăutărie am rămas. Pentru totdeauna?
Carevasăzică, dacă fotbalul românesc își dorește ceva dincolo de un entuziasm de conjuctură sau o bună aliniere de astre, trebuie lucrat de la bază. Deocamdată noi împodobim capul chelului cu o tichie care uneori se întâmplă să fie strălucitoare.
Ne învârtim în cercul vicios, tovarăși!
Bun, și dincolo de Euro? Om trăi și om mai vedea? Păi asta înseamnă că ne învârtim în cercul vicios, tovarăși! E greu să mai fim iarăși ce am fost, câtă vreme avem o organizare de lumea a treia spre a patra, la retrogradare.
Chiar dacă talente se nasc de lumea întâi (și se nasc!), unde să se formeze, cum să nu se piardă? Despre asta ar trebui să fie vorba înainte și după fiecare meci al naționalei, fie el mic, mediu, mare sau de legendă.
Despre ce e dincolo de tradiționalul de azi pe mâine.
Ăsta e meciul.